Informatorul Moldovei

În căutarea timpului pierdut (CVIII)

Written on:mai 31, 2020

Printre insulele de pe râul Han, care străbate provincia sudcoreeană Gangwon, se numără Namisum, din vecinătatea oraşului Chuncheon. Are forma de semilună şi suprafaţa de 46 hectare. Pe insulă este o gramădă de pietre sub care odihneşte generalul Nami, executat la ordinul împăratului Coreii pentru o trădare pe care nu o săvârşise. Din sec. XV, când s-a întâmplat tragedia, insula era privită ca loc bletemat unde te poţi molipsi de ghinionul generalului. Ostrovul acoperit de câţiva castani amărâţi a fost cumpărat în 1965 de Minn Byeong-do, un om de afaceri sudcorean. Minn a lăsat afacerile şi s-a retras pe insulă ca să ducă o viaţă de fermier. A plantat o livadă de duzi ca să crească viermi de mătase şi a cultivat arahide.Viaţa rustică pare-se că nu era pe măsura lui Minn Byeong-do. Era pasionat de cultură şi încă de când făcea afaceri finanţase o editură, o orchestră simfonică şi o revistă literară. Conştient de adevărul că fără oameni educaţi lumea nu poate avea viitor, Minn sponsorizase cu dărnicie literatura pentru tineret. În 1993 lui Minn i-a venit ideea să facă din insula Nimasum o cetate a culturii. Plantează pe insulă un parc dendrologic, iar pe alei, sub copacii umbroşi, organizează târguri şi expoziţii de carte şi de arte plastice, de artizanat şi gastronomie tradiţională. Îmbie oaspeţii cu supa de peşte din oraşul Samcheok, salata de ridichi verzi din ţinutul Yanggu, orezul cu păstrav din ţinutul Hwacheon servit în boluri de piatră, rulourile de hrişcă din ţinutul Yeongwol, orezul cu cardamon (codiment) din ţinutul Jeongseon, peştele aburit din oraşul Donghae şi câte altele. Pe insulă sunt scene pentru spectacole de dans şi balet. Anual se organizează festivalul de carte pentru tineret numit Namibook. Pentru găzduire vizitatorii au la dispoziţie un hotel cu 45 de camere şi zece vile. Clădirile sunt construite din materiale reciclate, iar în cea mai mare parte energia necesară insulei este produsă cu panouri solare şi centrale eoliene. Minn proclamă la 1 martie 2006 independenţa insulei, cu numele de republica Namimara. Guvernul de la Seul a înţeles demersul lui Minn şi acceptă Namimara ca marcă de turism. Namimara a luat numele generalului martir Nami pentru că prin carte şi cultură luptă contra prostiei şi răutăţii. Emite propriile monezi, timbre şi paşapoarte, vinde cartele telefonice sub marca Namimara şi are domeniu pe internet. În Namimara televizoarele sunt interzise. Le înlocuiesc cărţile puse la dispoziţia oricui, peste tot, în clădiri, pe băncile din parc. Vizitatorii sunt invitaţi să se curăţe sufleteşte, să se încarce spiritual, să exerseze intelectul, să se informeze. Namimara este o imensă bibliotecă în aer liber. Peste două milioane de turişti trec anual râul Ham cu bacul, să viziteze standurile cu cărţi, simezele cu pictură şi piedestalurile cu statui. În Corea de Sud cartea este preţuită, de aceea, deşi-i ţară mică, este a zecea putere economică a lumii! Namimara foloseşte profitul de pe urma turismului, a comerţului cu carte şi cu obiecte de artă pentru a sprijini cultura. Ajută programele educaţionale UNICEF şi-i sponsorul principal al concursului de literatură pentru tineret, Hans Christian Andersen, organizat în Danemarca, sub patronajul Reginei. Laureatul concursului primeşte Premiul Nobel al Literaturii pentru Tineret. Crearea republicii Namimara a fost inspirată de isprava lui Richard Booth. Booth a deschis în 1961 o librărie în satul Hay on Wye din Ţara Galilor. Afacerea mergea bine, dat Booth a vrut mai mult, să facă un sat al cărţilor. A zis că pentru promovarea ideii ar fi bine să proclame Hay on Wye principat independent. Evenimentul a avut loc la 1 aprilie 1977. Guvernul galez nu au reacţionat, văzând în actul lui Booth nu o secesiune, ci un artificiu de marketing. Hay on Wye are 50 de librării şi 40 de anticariate. Este patria a trei romancieri: Christopher Dawson, Jasper Forde şi Jenny Valentine. În sat vin bibliofili din toată lumea. Ei susţin o înfloritoare industrie a turismului. Anual în Hay on Way se organizează un festival al cărţii, apreciat inclusiv de Bill Clinton, el însuşi scriitor! Festivalul cărţii din Hay on Way este secondat de o manifestare anume destinată literaturii pentru tineret. Ideea de a promova literatura pentru copii şi tineri prin manifestări speciale a fost preluată de oraşele Cartagena, capitala provinciei columbiene Bolivar şi Segovia, oraş din regiunea Castilia, Spania. Sunt oraşe care după exemplul satului galez, au transformat comerţul cu cărţi într-o afacere profitabilă. Librăriile, anticariatele, festivalurile şi târgurile săptămânale de carte, serviciile suport pentru vizitatori, au devenit elemente ale unei veritabile industrii. S-au constituit ca cetate a cărţii oraşele Wigtown din Scoţia, Blaenavon din Ţara Galilor, Sedbergh din Anglia, Montolieu din Provansalia. Hay on Wye s-a înfrăţit cu Tombouctou, centru tradiţional al culturii scrise din Sahara. Vasile Dănăilă Pazvante din Tecuci a luat în oblăduire parcul municipal. L-a transformat în cel mai frumos parc din Moldova. Am vizitat parcul şi am văzut expoziţia în aer liber de pietre preţioase. Este cea mai mare colecţie din România, valorează trei milioane de euro. Am admirat flori şi stânci naturale antropomorfe, una numită Veronica Micle. Pe o masă din lemn, umbrită de o boltă cu trandafiri, erau ziare şi reviste pe care vizitatorii să le citească în tihnă. Accesul în parc era gratuit. Gratuită era şi clinica de medicină alternativă a domnului Dănăilă. Unele dispozitive de cristalo şi magnetoterapie le inventase domnia sa. Iată că “sunt şi în Moldova oameni”, cum spunea Miron Costin! Miroslav Stingl relata în cartea “Ultimul Paradis” o realizare a guvernatorului din Samoa Americană. Tutuila, principala insulă din Samoa Americană, este muntoasă, cu satele mici şi împrăştiate, iar unica şcoală se afla în oraşul capitală Pago-Pago. Copiilor le era greu să vină la cursuri, de a ceea guvernatorul a distribuit fiecăruia un computer legat de computerul şcolii. Prin internet copiii primeau lecţiile şi transmiteau temele. Se întâmpla în 1970, iar internetul apăruse abia din 1967. Insula italiană Monte Cristo este celebră din romanul lui Alexandre Dumas-tatăl, “Contele de Monte Cristo”. Prin anii 1970 comunitatea de pe insulă avea un singur copil de şcoală primară. Fiind prea mic ca să fie trimis pe continent, statul a delegat pe Monte Cristo o învăţătoare plătită cu normă întreagă pentru un singur elev! La noi este slab interesul pentru cultură. Am ascultat la Academia Bârladeană pe savantul basarabean Vasile Şoimaru, urmaşul Şoimăreştilor nemuriţi de Mihail Sadoveanu. Povestea cum a reuşit să editeze una din cărţile sale: monografia satului Cornova din judeţul Bălţi. Nu avea banii necesari, dar l-a ajutat Cel de Sus. În perioda aceea organizase la Chişinău o expoziţie cu fotografii făcute de domnia sa prin tot spaţiul românesc. Când expoziţia s-a închis şi strângea fotografiile, apare un om de afaceri din Chişinău. “Cât vreţi pe ele? La Bucureşti am o vilă şi vreau să decorez biblioteca cu fotografiile Dvs”. Profesorul a cerut cât costa editarea cărţii sale. Afaceristul a plătit pe loc şi a luat pozele. Numai la ambasada Egiptului din Bucureşti a găsit ajutor regretatul meu prieten Constantin Chifane-Drăguşani să editeze una din cărţile sale de călătorie: “Printre califi, sultani şi faraoni”. Englezoaica Joanne Rowling ajunsese şomeră. Deprimată fiind, stătea zilnic într-o cafenea. Acolo i-a venit idea să scrie. La început scria pe şerveţelele, dar în final au ieşit romanele din seria Harry Potter, care au făcut-o miliardar. Rowling a fost o luptătoare, cum tot luptătoare a fost Zoe Boteanu, mama lui Romulus Boteanu, cel care a coordonat monografia “Bârladul odinioară şi astăzi”. Zoe Boteanu este prima femeie consilier municipal din istoria Bârladului. A câştigat mandatul în 1928. În ziua alegerilor vizita secţiile de votare. Una era la şcoala profesională de fete Maria Gâlcă, actuala şcoală generală Prinţesa Elena Bibescu. Când candidata a ajuns la şcoala Maria Gâlcă, nişte băietani care căscau gura n-au ce face şi o ironizează. Doamna, femeie trupeşă, lasă toate la o parte şi mătură cu ei pe jos. “Vitejii” au şters-o şifonaţi rău. Bârlădenilor le părea ciudat ca o femeie să fie consilier la primărie, dar vestea despre curajul doamnei s-a dus ca fulgerul şi atunci au votat-o. „Nu ştiu femeie care să nu fie puternică, dar nu lasă puterea să se vadă. Apoi are loc o tragedie, iar puterea ei iese la iveală”, zicea designerul şi scriitoarea Diane von Furstenberg. Ce spunea se potriveşte vieţii Nataliei Negru, scriitoare tecuceană, “frumuseţea pustiitoare a literaturii române”, cum o numea C.D. Zeletin. Seducţia ei a iscat tragedii, dar şi puterea să le înfrunte. Pasiunea pentru Natalia Negru a curmat viaţa poeţilor Ştefan Octavian Iosif şi Dimitrie Anghel. Marian Rotaru

In category: Bacau, Botosani, Diverse, Galati, Iasi, National si international, Neamt, Suceava, Vaslui, Vrancea