O cunosc de când eram copii, eu, ca și azi, copilul singurătății, cu nume îndosariat pe unde nu doresc nimănui să fi fost, ea Mihaela fiică a profesorului meu cam sever, dar căruia-i port în suflet dragoste și respect.
Revăzându-ne uneori, eu reintru în nimbul pur al copilăriei noastre în care o adoram pentru că era grațioasă, candidă, inteligentă, cuminte, frumoasă… Fără să afle ea că se întâmplă, fără să știu eu că timpul poate dezrobi într-o repezitură de clipă un torent de amintiri, mă reîncorporez copil din ani împăturiți în raftul „et cetera” în ani prezenți răzmeriți în contra curentului, când o iubesc pentru că este lună de platină cu raze albe despletite între lampadare luminătoare cale de o viață a mea încârpuită, însăilată, îmbrobodită, împinsă neîcetat înainte și timp de o dimineață cu idealuri, o amiază cu vegheri și o înserare cu melancolii…!
Cine este, vreți să știți, oameni buhușeni blândișori și hărnicuți când a fost să fiți așa, că azi ați ieși din rândurile oamenilor dacă ați fi – hărnicia și blândețea sunt acum rătăcite prin istorie…!
Păi v-am spus deja cine este, rămâne doar să o aflați între florile cerului – stelele – și stelele pământului – florile (căci acestea și așa-s doctorițele). Este cea mai frumoasă în scuarele albe cu stelele pământului, albe, ale Buhușiului; este cea mai frumoasă pe ovalul de sus, cu mireasă astrală albă și florile cerului, albe, ale Buhușiului. Căci Buhușiul are scuarele lui minunat de frumos înflorite, cum altele nu descântă…, căci Buhușiul are cerul lui minunat de frumos înflorit, cum în alte locuri nu strălucește.
Cine înfiripează colțul ierbii sufletului ca o primăvară când patima bolii îi sună la toate ușile uitate neîncuiate, cine șterge blând oglinzile privirii umezite ca de o ceață de lacrima amară și fierbinte a durerii? Cine?!
Ea este, protectoarea martirilor despotului vaiet, dr. Mihaela Colbeanu – medic internist la Spitalul „Prof. dr. Eduard Apetrei” din Buhuși. Știați, buhușeni de la gleznele de frontieră din vadul Bistriței, între două borne de județ, știați cine este, rămânea doar să o numiți, căci și voi o iubiți și îi sunteți recunoscătoare, ca și mine, doar că eu am pliat în minte și suflet an cu an ecouri de amintiri, iar astăzi ele vin singure, mă strigă și chiar de aș vrea, n-aș mai avea vreme să tac…!
Nu poate nimeni să nu-mi dea voie să nu-mi îngheț în suflet cuvântul și nici nu ar avea de ce! Numele pe care-l spun, Mihaela Colbeanu (Drimbe) este magic în orașul Buhuși. Îl poartă supraveghetoarea, alinătoarea și când e în puterile sale, vindecătoarea sufletelor și corpurilor suferinde ale orașului cu istorie frântă și reclădită din resurse umane și naturale favorabile dar, în răstimpuri, cu noroc fără noroc (succesul nu are succes, spunea principesa Ileana despre România ce-avea să cadă în cleștele înroșit în foc al comunismului, după abdicarea regelui Mihai).
Ce s-ar cuveni dăruit cu dragoste doctoriței noastre Mihaela Colbeanu? Forile cerului? Da! Stelele pământului? Da! Florile și stelele sufletului? Da…, în primul rând!
Între toate florile și-ntre toate stelele, cele ale sufletului sunt cele mai frumoase, pentru că înfloresc în noi. Se numesc iubire – iubirea dăruită ca pe floare, floare de aur este și transmite cu substanța și simbolul ei un ungher de rai lăuntric uman, singurul loc în care răsare. Ea nu se rupe de acolo ca să fie oferită unui om drag, ea se răsădește vie din inima celui ce dăruie în inima celui ce primește…!
Valul acoperă stânca, dar tot el o şi scoate la iveală. Acesta este misterul cel mai adânc al vieții. Iubirea nu trebuie niciodată lăsată să se scufunde, iar când valurile vieții lucrează perfid și energic la aceasta, valul sufletului dejoacă planul răului celui fără capăt. Schimbul de flori sufletești între cei ce se iubesc săvârșește minuni. Ele țin oamenii departe de iadul sterp, cuprins de flăcări mistuitoare în hăul neînțelegerii și nesimțirii fiorului și comuniunii binelui. Florile locașului pur uman sunt sfințenia sădită în noi dintru început, ele într-o zi, mai devreme ori mai târziu, dar numai și numai în lăuntrul omului sensibil, înțelept, cu înger în sine, satisfac nevoia de iubire a fiecăruia, reînvie iubirea dacă cineva nu se preface că o ocrotește mutând-o din piatră în piatră…!
Este obositor, e un carusel parcă al unui zel de a ameți, de a deruta, de a mărturisi strâmb iubirea, azi. La fel și respectul, prețuirea, recunoștința. De aceea și ordinea, armonia, frumusețea sunt suferindele propriilor abateri de la făgașul natural sufletesc.
Cine mai poate restabili în cazul acesta valorile spirituale umane? Eu cred că florile sufletești…! Cu acest gând aștern cărare de flori din zarea copilăriei noastre până-n făgașul nostalgiei, pentru dr. Mihaela Colbeanu, personalitate și om cumsecade a orașului Buhuși, căruia i-a slujit cu știință, profesionalism și afecțiune o viață de om, o viață de medic dăruit din toată ființa sa binelui pentru oameni.
Ca și cuvântul din cuvânt, mirarea din mirare, întrebarea din întrebare, adevărul din adevăr, legea din lege, respectul din respect parcurge straturi și substraturi de conștiință sau afecțiune ori de amândouă împreună. Coordonata de raportare în ce privește conduita mea morală față de dr. Mihaela Colbeanu nu poate să o ilustreze mai aproape de adevăr și emoție decât o grațioasă floare sufletească.
Într-o carte eseistică, pe care aș scri-o dacă mi-ar îngădui-o inspirația și m-ar lăsa doctorița, aș cuprinde toată splendoarea copilăriei fermecător de frumoase când este vorba de melancoliile ei. Aș reconstrui din cuvânt iubire, de sub umbra inimii tot ce înflorea când nu am spus și spun acum când este deja târziu.
Dar mi-aș acorda inimii binele deplin, așa cum aș savura aerul înmiresmat al stelelor pământului și florilor cerului inspirându-l printr-o fereastră deschisă spre viață, nu extrăgându-l drintr-un tub rezervor, cu porţia, fără a privi mirajul peisajului și fără a gusta ca dintr-un sărut iubirea și libertatea!
(Aurel V. ZGHERAN)
Foto: Dr. Mihaela Colbeanu – în imaginea de grup, împreună cu prof. dr. Eduard Apetrei și dr. Hilda Rotaru;
Dr. Mihaela Colbeanu și dr. Luminița Marilena Pascariu; Aurel V. Zgheran cu dr. Mihaela Colbeanu