24 ianuarie 2025 – an de sfert de veac…, an cernut deja de neguri maladive ce răpun uneori optimismul întregii planete…; ianuarie, în a douăzeci și patra lui zi, ianuarie cel pruncuț al bătrânului timp…!

          Ianuarie gângurind în calendar, dulce, vesel sol de bine și de speranță, dar parcă mai repede ca niciodată crescând ca voinicul din poveste… Ca mâine fi-va să-nflorească, să sticlească în soare, să-mbrace strai auriu, să se-nchidă-n odăi cu ferigi de gheață-n ferestre și-apoi să iasă și el din timp, de aici înainte nemaiștiindu-i vreodată urma nimeni.

          E anul 2025, 24, în ianuarie, pruncuț dulce și suav…! Dar unde-s iernile de platină?! De ce nu mai sunt iernile feerice, unde s-au dus, cine le-a prădat, de ce s-au pierdut de noi, de ce ne-am pierdut de ele?!

          E ianuarie, 24, în 2025…! Iar eu scriu că iubesc și iubesc să scriu…! Căci aparțin cărților pe care însumi le scriu. Dacă într-o zi aș înceta să fac aceasta aș muri pentru că inima mea s-ar încărca ilimitat cu toată energia iubirii ce n-ar mai avea un consumator în care să se transfere și-ar supradimensiona tensiunea bateriilor inimii și sufletului.

          Scriu azi, în pasul al douăzeci și patrulea al lui ianuarie cel pruncuț voinicuț, de zi mare, ceremonioasă zi în care ce se-aude în murmurul sufletului și ce se simte în vibrațiile inimii sunt simfonii…, zi aniversară a celei mai frumoase frunze albastre sub care susură firicelul grațios al unui glas de clopoței de sticlă, ziua sărbătorii muzicii ușoare line ca lumina stelelor în tremurul valurilor mării, ziua sărbătoritei noastre, draga Stela Enache…!

          Da…! Aflați: 24 ianuarie este zi aniversară în care pentru nimic nu e nevoie de cuvânt, simfoniile sunt cuvântul, sunetul zăpezii, culoarea ninsorii, vibrația clipelor, formele și spiritul, lumina, penumbrele, întunericul timpului prin care lunecăm din noi sunt cuvântul. Iar toate acestea împreună sunt armonie încununând ziua aniversară, 24. Ea înfașă cu iubire pruncuțul ianuarie, căci 24 ianuarie sunt ziua și luna brațelor de-mbrățișat ale iubirii pentru cine transfigurează cântecul și poemul în beatitudine: artista Stela Enache…!

          Crâmpeie de miracole ale zăpezilor modelate în bijuteriile iernilor imperiale din torente de nori albi, afânați și plutitori ca niște eșarfe de mirese se-nveșnicesc în feerice sentimente melodice…, e 24 al lui ianuarie pruncuț cu flori de pus în prag și-n brațe și-n ochi și-n gând pentru draga Stela Enache…, e ziua ei aniversară și cum și cu ce să o fi iubit mai aproape de suflet dacă n-ar fi iubirea?!

          Glasul ei, al Stelei noastre dragi ne strigă și ne opresc lipiți de umbra inimii noastre să ascultăm, să privim adânc în noi și-n ce e afectiv, mișcător și armonios în viață…!

          Nu avem iarnă…, nu mai avem nici iarnă…! Avem confuzii de ierni! Dar, să pastelăm noi o iarnă cu un decor de armonie și aniversare din amintirile, fantezia și iubirea noastră, pentru draga Stela. Să zidim un tărâm de regat al melodiei, poemului și iubirii, în ianuarie, 24…!

          Totul să fie alb și pur în regatul acesta, de parcă de aici izvorăsc melancolia, liniștea și emoția purității…! Să nu se mai vadă zidirile vechi, nici arătările noi, totul să fie nins, totul să se-mpăturească în sânul herminei. Să fie un așezământ medieval înzăpezit alb peste ocrul-cenușiul-gălbuiul-roșcat. Sub igluri într-un peisaj arctic, alb lucios și neclintit să fie clădit; pământul înghețat, stânca, cerul, scoarța copacilor, gri-întunecate să rupă rar nonculoarea alb, exaltând și mai reliefat luciul peisajului învăluit de torentul de diamant pulverizat, muntele alb să-și lunece propria-i umbră cenușie prin zăpadă, ca și cum trupu-i de piatră alb pătat în gri palid perceptibil și mat și-ar urma umbra și nu umbra pe el…!

          Să fie totul fermecător iarna pe acest tărâm! Dintotdeauna, iernile să fi fost aici de platină, de cristal, de soare topit, de crini albi…! Peisajele tărâmului melodiei, poemului și iubirii să cânte simfonii pe care să nu le tulburăm cu seci cuvinte, doar o dulce înmărmurire a glasului să ne ispitească a-ngâna odată cu bătaia inimii o exclamație de dragoste…!

          Să fie un regat glaciar, cu ierni de rai aprinzând focul strălucirilor zăpezii…! Cu atât mai mult cu cât iubirea și armonia ar face simțite respirația, surâsul, vibrația artistei dragi Stela Enache, stăpână spirituală a regatului acestuia.

          Să cânte fermecător Stela noastră, să bem sub avalanșe de zăpadă vin fiert, mult, aburind, înmiresmat cu scorțișoară și limpezit în lacrimi de ochi albaștri, mult vin, un râu de vin, un infinit de vin și o picătură de chihlimbar de dragoste de taină.  Căci, în frumosul brut al naturii coexistă frumosul profund, iar de aceea, Stela caută în spectacolul zăporului alb celule minuscule, pline de energie și minune, pe care le extrage, le înfașă în lumină și le absoarbe în glas, măiestrit și cu dragoste, ca și cum ar privi veselă și fericită o floare gingașă, ar rupe-o lin, i-ar inspira adânc parfumul, apoi ar pune-o la ureche și ar râde…!

          O cântăreață pasionată și cu talent e un hoț romantic ce fură din realitatea vieții flori frumoase, firave și magice, ale universalității, ca și cum ar face-o pe furiș, în criză de timp, pentru că în următoarea clipă dispar zânele, iar minunea pe care ar vrea să o surprindă și să o restituie s-ar spulbera. O artistă cu înger în glas nu ia totul cu de-a valma de la viață, ca și cum ar cosi o câmpie și ar aduna brazdele în șire, ci alege de pe această câmpie pâlcuri și coline cu ochiuri de cer și flori, și iarbă, și gâze, pe care le culege cu mâna. Întocmai aceasta făurește Stela Enache prin raiul melodiei, poemului și iubirii acum, chiar acum, când e o iarnă de giuvaeruri ale lui ianuarie 24.

          Superbă, adâncă scufundare în proprii neliniști, un dar de suflet, o rază de speranță, o certitudine de solidaritate cu cei ce iubesc splendoarea muzicii, blând, generos, frumos suflet a cărei bunătate și căldură umană o simți din toată ființa în toate clipele bune și toate clipele rele ale vieții, aceasta-i muzica Stelei Enache, poezia cântecului Stelei Enache și Stela Enache însăși.

          De n-ar fi existat Stela Enache, într-o zi tot trebuia să o așteptăm să fie…! Până atunci am fi trăit cu privirea spre fereastră, spre cer, spre lăuntrul nostru, ca și cum am fi căutat cu ochii noștri pe cineva ce numai nu s-a ivit…!

          E ianuarie, 24, pruncuț dulce de timp…, zi aniversară a ta, Stela…! Tabloul acesta zugrăvit din cuvintele inimii este ceea ce am, dar și bogat să fi fost, eu tot aceasta ți-aș fi dăruit, căci aici, în acest tablou pot eu agonisi iubirea mea și nu cred că aș fi vrut sau voi vrea vreodată să îți dăruiesc de ziua ta, Stela, altceva decât iubirea, căci iubirea e tot ce am eu mai mult, atât de mult încât de unde dau nu seacă ci sporește…!(Aurel V. ZGHERAN)