Guvernul a hotărât recent suplimentarea, cu circa 5,6 milioane de lei, a sumei pentru exproprierile necesare pentru amplasamentul Amenajării Hidroenergetice Răstolița, proiect de interes național în domeniul energetic. Modificarea vine ca urmare a finalizării litigiilor care aveau ca obiect o parte din terenul din acest amplasament, respectiv 54 ha și care, ca urmare a unor sentințe judecătorești, a trecut din proprietatea Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva către persoane private. Astfel, actul normativ aprobă suplimentarea listei cu imobilele ce fac obiectul exproprierii, conform titlurilor de proprietate emise. Suma necesară acordării despăgubirilor se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Energiei aprobat pe anul 2025.
Investiția de 200 de milioane de euro este derulată de Hidroelectrica și a obținut în noiembrie 2024 acordul de mediu pentru finalizarea proiectului hidrocentralei.
Amenajarea hidroenergetică Răstolița este un obiectiv de investiții de interes național care valorifică potențialul hidraulic al afluenților de dreapta ai râului Mureș, pe sectorul Lunca Bradului – Răstolița – Bistra și, prin punerea în exploatare, va avea contribuții semnificative la producerea de energie.
