Atunci când cei dragi sunt printre noi, Doamne, ce n-am da să ne rămână alături ilimitat ca timp, nedespărţiţi ca fiinţă! La fundaţiile vieţii noastre nu e o zidire de pietre, ca la casă, e o înşirare de destine de iubire ale universalităţii umane!

Necuvenită uitare şi capricii ne smulg de lângă noi, adeseori, pe cei dragi. Uitările sunt scumpe misteruri restante, la schimb cu noul, uneori reîncolţind, alteori rămânând maluri sufleteşti nerecucerite de memorie. Anii nu sunt altceva decât din ce în ce mai bătrâne ziduri din care se clădeşte viaţa, pe când uitarea e înnoptare treptată azidurilor acestora ce-şi dau locului sub soare vămile!

Cultura noastră românească teatrală, cinematografică ori de televiziune a fost un castel cu turnuri falnice neînalte la nori, urcate la ochii cerului ce-şi petrec arderea deopotrivă virtual şi-n act. Generaţia tânără de azi e de popas, întâlnire, îmbrăţişare, despărţire cu şi de o generaţie de aur a teatrului, cinematografiei şi televiziunii româneşti.

          O cumpănă de mătase era la intersecţia pasiunilor, unde actorii mari se întâlneau cu spectatorii lor, pietre de fundamentare a evoluţiei artei actoriei; cumpănă de lăncii  e azi între neegalabilii artişti venerabili şi multul tineret căzut în tot felul de umbre; s-au desfăcut brusc, din nefericire, legăturile sufleteşti dintre actorii din filme şi spectatori – scenele sunt încă brăzdate de lumini nestinse şi cu atât mai mult platourile televiziunilor.

          Cinematografe nu mai sunt azi, le-au luat loc nălucile lor, caruselul de mijloace de emisii (DVD-uri, Internet, camere video, telefon mobil…) ce redau un conglomerat vulgar, amatorist, buf, de imagini devastatoare pentru cultură. Toate sunt maşini de imagini foarte puţin sau deloc profesioniste, iradiante, mai puţin, mai mult sau in integrum piraterizate, în totalitate fără aroma şi catifeaua spectacolului de pe marele ecran din perete, ori chiar micul ecran cu emisiunile lui elevate, pe lângă celelalte, sau ale galantelor scene de spectacole de odinioară!

          Între genialii actori români, constructori ai transcendenţei de la viaţă la idealul vieţii, maestra Tamara Buciuceanu-Botez, mirabilă şi nemuritoare actriţă pe ai cărei ani de operă artistică a urcat istoria teatrului, cinematografiei şi televiziunii române, este o valoare naţională incalculabil de valoroasă! Idealitatea artei Thaliei și-a aflat desăvârşirea la această artistă! În tot ce a făptuit maestra îndelungul unei cariere grandioase, arta se mărturiseşte pe sine, impresionant şi adeveritor. Spiritul actriţei Tamara Buciuceanu-Botez era un gang în vivacitatea unei naţiuni.

          Nu sunt de conceput veacul încheiat şi cărările netezite de el spre viitor, fără oglinda lui spirituală, în cristalul căreia este încorporată şi actriţa Tamaru Buciuceanu-Botez. Cât timp am avut și mai avem printre noi artişti cum a fost maestra, solemna speranţă de a nu se rugini articulaţiile sufleteşti umane ale românilor nu slăbeşte. Când juca actriţa Tamara Buciuceanu-Botez trâmbiţele crăieşti ale teatrului, cinema-ului, tv-ului de altădată răsunau mătăsos chemător, nostalgic; unde juca ea, păunii politici, împamblicaţii primăriilor nu se puteau strecura să confişte nimic, aşa cum o făceau și o mai fac acum cu alţii. Bizarieriile studiourilor năucitoare, scălămbăielile, invazia kitsch-ului, trufia, ignoranţa, obrăznicia se prăbușeau la pământ! Actriţa Tamara Buciuceanu-Botez era uriaşă pe muchia timpului acestuia al unui răsărit tragic în toate artele româneşti. Cât timp o aveam printre noi pe maestră şi pe alţi titani artişti, aveam speranţă!

          Născută la 10 august 1929, în Tighina, maestra Tamara Buciuceanu-Botez a păşit întâi pe auroralul său drum artistic la Institutul de Teatru „Vasile Alecsandri” din Iaşi, ale cărui cursuri le urmează între anii 1948 şi 1951, transferându-se în anul IV la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, clasa profesorului Nicolae Bălţăţeanu (asistentă Sorana Coroamă-Stanca). Absolvind facultatea în 1952, va deveni, în parcurgere fulminantă a evoluţiei sale actoriceşti, una dintre artistele noastre ilustre, reprezentantă azi a generației de aur a teatrului românesc, supranumită „Doamna comediei românești”.                                   

          Fără îndoială, locul maestrei este şi va fi în galeria eternă a figurilor legendare ale teatrului de comedie românesc. A jucat în peste douăzeci şi cinci de filme, rolul profesoarei Isoscel din seria „Liceenii” fiind dintre acestea, poate, unul emblematic. A jucat pe scenele din Giuleşti precum şi la Bulandra, Teatrul Naţional, Teatrul de Comedie etc., din Capitală, a interpretat-o monumental pe Coana Chirița pe scena Teatrului Național de la Iași…

          Rolurile de referinţă jucate în teatru de maestră sunt cele din: „Coana Chirița”, „Romeo și Julieta la început de noiembrie”, „Scaunele”, „Cumetrele”, „Doctor fără voie”, „Nepotul”, „Așteptând la arlechin”, „Domnișoara Nastasia”, „Mamouret” şi altele. Între ele, personajul Vica Delcă din piesa „Dimineaţă pierdută” după Gabriela Adameşteanu este jucat strălucitor. De asemenea, în televiziune, prestaţiile artistei Tamara Buciuceanu Botez sunt deopotrivă impresionante, în special în memorabilele cupletele din programele de Revelion. TVR Media a lansat în 2006 DVD-ul „Tamara Buciuceanu”, ce înmănunchează o selecție din aparițiile sale remarcabile în programele de divertisment ale Televiziunii Române.

          Pe 23 octombrie 2014, în cadrul unui ceremonial la Castelul Peleş din Sinaia i s-a conferit din partea Majestăţii Sale Regelui Mihai Ordinul Coroana României în grad de Ofițer cu ocazia celei de-a 93-a aniversări a Regelui. Decoraţia i s-a înmânat în numele Majestăţii Sale, de către Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Margareta a României (astăzi Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei române). Evenimentul a fost urmat de un dineu ce-a avut loc în Sufrageria de Stat a Castelului Peleș. Printre personalitățile care au mai fost decorate cu această ocazie s-au mai aflat Draga Olteanu-Matei și Stelian Tănase, președintele-director general al Televiziunii Române, care au primit Ordinul Coroana României în grad de Ofițer, precum și interpretele de muzică populară Sofia Vicoveanca şi Maria Ciobanu, cărora le-au fost înmânate însemnele Ordinului Coroana României în grad de Cavaler.

         Într-o viaţă înstelată cu multe izbânzi artistice, distincţia ce i s-a oferit din partea Majestăţii Sale Regelui este încununarea destinului unui om pentru oameni, unui artist pentru iubirea semenilor! „Robustă ca o locomotivă germană, puternică şi violentă ca bomba de la Los Alamos, mieroasă sau mieunată, ca pisicile desenelor animate, frumoasă cât s-a putut, sperioasă şi piţigăiată, melancolică sau tandră, ca filmele indiene, dansantă şi ţopăitoare, când cele de vârsta ei s-au vândut de mult resemnării, cântând în falset ca mine sau „pe bune” ca Frank Sinatra, imprevizibilă ca ziua de mâine, Tamara Buciuceanu este o imensă uzină plutitoare pe oceanul artelor atât de dramatice, o minune singulară, născută anume să ne uluiască.” (Tamara  Buciuceanu-Botez văzută de Horaţiu Mălăele)(Aurel V. ZGHERAN)