Cică se pune la cale un răspuns pentru ginerele turnătorului. Deja s-au făcut primele mișcări. Pălitura va fi scurtă, fulgerătoare, năprasnică! Turnătorul încă mai speră că-și țină ginerele în politică, iar acesta chiar crede. Văzând că e lăsat cumva liber, că alții s-au făcut că îl cred, acum iar i s-a ridicat nasul și a început să vorbească în public. În culise însă am văzut mișcări de trupe și chiar am identificat un scenariu demențial. Așa că viitorul sună „trăsnet”!
Unii anunță demisia lui Mihăiță Bloc
Demisia lui Mihăiță Bloc e doar o „manevră” electorală. Am „prins” o minciună cât Casa Poporului de mare. Mihăiță Bloc s-a ntâlnit recent cu niște „sponsori” care l-au „ajutat” să cumpere proprietăți de sute de mii de euro dintr-un salariu de primar și i-a calmat spunându-le: „Ce, ați crezut că-mi dau demisia? Eu știu că e posibil să fiu arestat, dar asta se va petrece probabil peste vreo doi ani. Așa sunt făcute calculele”. A continuat Mihăiță Bloc să spună că din calcule electorale a anunțat că-și înaintează demisia. De fapt, la el e simplu. Contracandidații sunt ca să fie, nicidecum să-l deranjeze. Marius Slugă, fost galben cât a lucrat cu Relu Transformator și cât să fie pus șef la Aeroport, ca să „mânce și gura lui” niște cozonac, dacă pâinea e cam greu de găsit, chiar le-a zis apropiaților că numai în cazul în care demisionează Mihăiță Bloc ar avea șanse la scaunul de primar. Gura păcătosului adevăr grăiește! Așa că la Iași, până acum, treburile sunt „aranjate”! Mihăiță Bloc mai ia un mandat că au nevoie de el „sponsorii”, iar zvonul demisiei este așa de „ochii lumii”.
Au început să tremure cârciumarii cu neamuri cu tot
Tare lovitură electorală au dat judecătorii zilele acestea. Când au auzit că judecătorii au respins chiar filmul de care s-a crăcănat un popor întreg, într-un dosar cam înscenat, e adevărat, cârciumarul de Bârlad, dar și Marius Canal ori alți cântători de prohod s-au speriat rău. „Auziți ce fac giudecătorii corupți, protejează șpaga”, zice cârciumarul de Bârlad membru al unui partid penal rău de tot. Au început să tremure și turnătorii care au rămas fără jucărele. Se spune că imediat după hotărârea judecătorilor, unul din turnători l-ar fi sunat pe procurorul cu care dăduse la pace și tremura de frică de mai mai că plângea. Așa e cu infractorii analfabeți cu aere de politicieni sau influenți.
S-a mucegăit cozonacul cofetăresei care mai vrea o dată
După ce a făcut „maiaua” praf, ca să vorbim elegant, că noi suntem educați cu diplome pe bune, nicidecum făcute „noaptea ca hoții”, cofetăreasa dintr-un fost târg, ajuns în situații grele, de la atâta luptă cu opozanții imaginari, mai vrea o dată. Se laudă că-n patru ani, în afară de acoperirea pe care i-a tras-o unei individe care poza în profesoară de succes, a desfundat vreo două poduri prin satele băgate-n glod ale comunei și a mai dat cu var câteva podețe. Bun și atât decât deloc, ne spunea un mucalit care a spus în exclusivitate că prăjiturile asezonate cu câte un coniac aduc voturi multe și durerea de cap iese din calcul la alegerile de anul acesta. Chiar dacă s-a mucegăit cozonacul, cofetăreasa tot ajunge iar în foteliul de premare care este spre înălțarea (ei) satului pe noi culmi de civilizație și progres.
Măscuță i-a dat al treilea picior lui Liviu cel mai hoțoman de pe Lohan
Mare nenorocire, mare, pentru un fost rivoluționar fără rivoluție, un tătic al falimentelor, un țepar al statului de când se știe. Omul e tras pe dreapta din politică. El care a făcut rivoluție într-un orășel în care doar bețivii umblau pe străzi în decembrie 1989, a ajuns la coșul de gunoi al istoriei locului! Așa de bun este că va fi trimis direct la groapa de gunoi că altfel împuțește tot giudețul. Ce ți-e și cu politica asta! Până la urmă cu ce măsură dai cu aceea primești! Gata pe astăzi cu turnătorii, ciorditorii și țeparii legați de scaune, iar până data viitoare să auzim doar de bine că de rău suntem sătui! (Cărăbușul Auriu)