Județul Vaslui are nevoie de mai multă deschidere către mediul privat, către investitori, iar potențialul să fie pus în valoare. Aceasta este opinia vicepreședintelui Consiliului Județean Vaslui Ciprian Trifan, care candidează pentru funcția de președinte.

Multe povești cu polul sărăciei, cu locul în care nu se schimbă nimic, cu tineri care fug din zonă, au circulat și mai circulă, despre județul Vaslui, prin grija unor „binevoitori” care-s în stare să calce peste cadavre spre bunăstarea proprie. Mergând prin județul Vaslui astăzi oricine vede multe comunități în plină dezvoltare, drumuri județene modernizate recent, obiective sociale noi, investiții în sănătate și-n educație, eforturi pentru promovarea potențialului local, a istoriei locului, ceea ce arată că județul este pe drumul cel bun. Mai are nevoie de ceva, spune vicepreședintele Consiliului Județean Vaslui, Ciprian Trifan. „E nevoie de mai multă deschidere către mediul privat, către investitori. Am făcut investiții majore în infrastructură, în sănătate, în educație, dar este mult de lucru pentru a pune pe cursul dezvoltării județul Vaslui. Faci drumuri, faci spitale, faci școli, alimentare cu apă și multe alte investiții publice pentru creșterea nivelului de trai în județ, dar avem nevoie de învățământ dual, avem nevoie de o deschidere mai mare către mediul privat, avem nevoie de o legătură mai bună cu principalii poli de dezvoltare regională, astfel încât să reașezăm județul în regiune. E nevoie urgent de un dialog susținut între oamenii politici, mediul privat și electorat pentru a identifica cele mai bune soluții, cele mai bune oportunități de dezvoltare pentru județul Vaslui.

Urmărim să atragem servicii aici și astfel să punem în mișcare economia pe orizontală. Chiar dacă e un județ cu resurse puține sau deloc, în raport cu alte județe ale Moldovei, iar unele investiții sunt mai anevoioase, cred în capacitatea oamenilor de aici și sunt convins că împreună găsim cele mai bune soluții pentru dezvoltarea zonei. Am identificat oportunități, avem o strategie clară și sunt convins că în următorii ani vom aplica cele mai bune variante pentru dezvoltarea județului Vaslui”, a spus vicepreședintele Consiliului Județean Vaslui, Ciprian Trifan, candidat la președinția Consiliului Județean din partea PSD.

Candidatul PSD are vechime în administrație și a lucrat la toate proiectele de dezvoltare, deci e pregătit din punct de vedere tehnic, dar are în același timp și capacitatea dialogului, ba chiar inițiază dialoguri cu toți factorii responsabili pentru a găsi cele mai bune soluții. „Când am venit în mediul politic, în urmă cu mult timp, am venit cu idei, cu soluții, dar cel mai important cu dorința de a dezvolta județul și zona. Îmi doresc mult să dezvolt județul și totul este posibil cu implicarea tuturor factorilor responsabili. Avem dialog instituțional, avem dialog cu mediul privat, avem dialog cu cetățenii pentru a identifica soluțiile necesare, dar și pentru a găsi cele mai bune metode pentru a le aplica. Avem de lucrat la gradul de ocupare a forței de muncă pentru a ne asigura venituri, ca județ. Sunt proiecte care se dezvoltă în trepte, însă cel mai importante este că vorbim de un județ cu perspective”, mai spune candidatul PSD la președinția Consiliului Județean Vaslui, Ciprian Trifan.

Dacă tot era vorba de dialog, de propuneri concrete, de proiecte în dezvoltare, dialogul a căpătat și nuanțe tehnice. La nivelul județul Vaslui se derulează un proiect mare de alimentare cu apă și canalizare, dar și modernizarea mai multor drumuri, pe lângă investiții la Spitalul Județean Vaslui și la alte obiective sanitare sau obiective sociale. E un județ cu multe probleme sociale, după cum bine se știe. De aceea, domeniul social este permanent în atenția conducerii Consiliului Județean. Ca să ne referim la domeniul social, e bine de apreciat faptul că s-au dat în folosință ori urmează a se da în folosință mai multe centre sociale moderne la nivelul județului Vaslui. La Spitalul Județean Vaslui sunt în lucru investiții record, s-ar putea spune. Se construiește ambulatoriu, altă clădire pentru serviciul de urgențe, pe lângă modernizarea clădirilor existente și dotarea cu aparatură performantă. Altfel spus, între prioritățile județului Vaslui sănătatea e în frunte. Toate investițiile din domeniul sănătății, odată finalizate și puse în integralitate la dispoziția cetățenilor vor crește gradul de siguranță, vor aduce un plus de valoare județului Vaslui. După cum spuneam și anterior, candidatul PSD la președinția Consiliului Județean a lucrat la toate aceste proiecte care acum devin realitate.

Apoi e vorba de marele proiect pentru alimentare cu apă și canalizare. Aici s-au derulat mai multe etape și urmează altele, pentru ca într-un timp scurt, cea mai mare parte a județului Vaslui să aibă servicii de calitate, să aibă confortul adus de utilități. Totodată, se dezvoltă investiții în extinderea rețelei de gaz metan, tot cu sprijinul Guvernului și al Consiliului Județean Vaslui condus astăzi de Ciprian Trifan. În dialogul cu candidatul PSD la președinția Consiliului Județean Vaslui era imposibil de omis problema drumurilor. Tot poporul se „lovește” de drumuri. La nivelul județului Vaslui era cândva vorba de peste 1.000 de kilometri de drumuri județene. Vicepreședintele Trifan spune astăzi că sunt aproape 2.000 de kilometri de drumuri județene. „Unele drumuri comunale sunt preluate la județ pentru a fi modernizate, apoi sunt predate înapoi, deci situația se schimbă permanent. Cert este că ne apropiem de 2.000 de kilometri de drumuri județene, multe sunt prinse la modernizare, iar altele intră pe noile linii de finanțare ce apar. E perioada investițiilor majore, așa că noi pe asta suntem concentrați. Procesul de modernizare a drumurilor județene continuă în forță, ca să spun așa. În doi-trei ani se finalizează multe proiecte și încep altele, e adevărat, dar vom avea o rețea bună de drumuri. Căutăm totodată soluții pentru a lumina trecerile de pietoni de pe drumurile județene, dar și să monitorizăm video rețeaua de drumuri județene, pentru a ști când să intervenim, de exemplu iarna când ninge și unde să intervenim. Avem în lucru investiții mari care schimbă realitatea locului. Crește gradul de confort, dar și percepția asupra acestei zone frumoase. După cum s-a văzut, inițiem, prin instituțiile din subordine, cum avem Muzeul Județean, Biblioteca Județeană, acțiuni, proiecte, care atrag vizitatori, care dau o altă imagine județului Vaslui. Avem soluțiile, găsim deschidere în toate mediile, avem dorință, deci avem toate argumentele pentru a dezvolta armonis întreaga zonă. Sunt multe de spus, dar toate la timpul lor”, a concluzionat vicepreședintele Consiliului Județean Vaslui, Ciprian Trifan.