În căutarea timpului pierdut (CCLXXVI)

Insulele Fishers Sound fac parte din statul New York, deşi din punct de vedere geografic şi istoric sunt legate de statul vecin Conneticut, care de altfel le revendică. Arhipelagul este colonizat în anul 1640 de baronetul John Winthrop Jr. om politic influent în colonia engleză Massachusetts Bay şi totodată un personaj preocupat de ştiinţe şi de litere. A scris o serie de articole publicate în anuarul ştiinţific londonez “Philosophical Transactions”, dar şi două cărţi: “Curiozităţi din Noua Anglie” şi “Cultivarea şi folosirea porumbului”. Acestei ultime lucrări i se datorează introducerea culturii porumbului în Europa şi mămăliga noastră cea de toate zilele. La vremea aceea, în 1640, John Winthrop Jr. a obţinut prin hotărâre judecătoarească dreptul de folosinţă perpetuă a insulelor. Fishers Sound aparţin familiei Winthrop până în 1863, când aceasta renunţă la dreptul ereditar şi le vinde unui oarecare domn Robert R. Fox. Fox la rândul său vinde insulele altuia şi tot aşa până când în 1986. Judecătorii au hotărât că încă de la vânzarea din 1863 arhipelagul a pierdut statutul special de domeniu autonom, acesta fiind acordat numai atât timp cât insulele au aparţinut familiei Winthrop. Insula de Nord, cea mai mică în suprafaţă, are numai 80 de ari, a fost cumpărată de Dean Karmen, celebru inventator american contemporan. Scriitorul Steve Kemper i-a dedicat lui Karmen cărţile “Numele de cod Ginger” şi “Dean Karmen, inventează o lume nouă”. Karmen s-a gândit să obţină întreaga electricitate necesară gospodăriei de pe insulă cu ajutorul vântului şi a soarelui. Numai că atunci când a vrut să instaleze turbina eoliană i s-a refuzat autorizaţia de construcţie. În semn de protest declară insula stat independent sub numele de regatul Dumpling. Inventatorul multimilionar emite în numele regatului paşapoarte, timbre şi monede pe care le vinde colecţionarilor. Regatul lui Dean a primit recunoaştere neoficială din partea preşedintelui SUA care i-a scris lui Karmen, iar în scrisoare face referite la regat! Oricum, pentru orice eventualitate, dar şi din dorinţa de a face paradă, Dean a organizat paza de coastă a regatului Dumpling cu o şalupă înarmată! La alegerile din 1860 locuitorii de pe insula Muscongus aflată în apele teritoriale ale statului Maine nu figurau pe listele electorale. De altfel, insula, dintr-o eroare, nici nu era trecută în cadastrul statului şi cum nu există oficial, în 1860 guvernul a făcut abstracţie şi de cetăţenii ei. Locuitorii din Muscongus s-au revoltat şi au declarat insula lor stat independent, iar dacă tot s-au declarat independenţi au refuzat să mai plătească impozit. Până în 1865 perceptorii şi orice altă oficialitate a statului Maine era fugărită cu focuri de armă, apoi atitudinea ţăranilor din Muscongus s-a mai îmblânzit, au acceptat să plătească dările. Cu toate acestea Muscongus a renunţat oficial la independenţă abia în anul 1934! Corsarul Sir Francis Drake descoperă în 1578, lângă Capul Horn, un arhipelag de insule pe care l-a denumit Elisabetine în cinstea reginei Angliei, Elisabeta I. Sir Francisc nu s-a mulţumit doar să le noteze pe hartă. A descris arhipelagul în jurnalul “Călătorie în jurul lumii” şi le-a luat în stăpânirea Anglei. Elisabetinele lui Francis Drake sunt prima posesiune engleză de pe continentul american şi oficial au rămas până azi teritoriu britanic. Insulele lui Drake nu sunt revendicate de Argentina şi de Chile, statele care împart Magelania, ţinutul din extremul sud al Americii unde se află Elisabetinele, pentru simplul fapt că de la Sir Francis Drake încoace nimeni nu le-a mai văzut. Elisabetinele sunt o fantomă geografică. Un alt grup de insule numite Elisabeth, de data aceasta cu existenţă certă, formează un arhipelag liniar întins de-a lungul coastei statului american Massachusetts. Cele nouă insule din arhipelag au fost numite astfel tot în onoarea reginei Elisabeta I a Angliei. Au la un loc 3.455 de hectare şi o populatie actuală de 90 de locuitori. Din anul 1602 sunt declarate posesiune engleză, dar ca proprietate ereditară a contelui William Alexander de Sterling. În 1641 sunt alipite coloniei Massachusetts Bay, dar totodată sunt cumpărate de Thomas Mayhew cel Bătrân, lordul ereditar al insulelor Martha’s Vineyard si Nantucket. Insulele Elisabeth din Massachusetts rămân domeniu ereditar autonom al familiei Mayhew până in 1835, când devin oficial comitat civil al statului Massachusetts, dar familia Mayhew le-a  stăpânit ca proprietar până în 1840, când le vinde lui John Forbes, prosper om de afaceri. Insulele Elisabeth au rămas până azi familiei Forbes, dar nu ca seniori feudali ca familia Mayhew, ci ca simpli proprietari. Forbers sunt un clan de aristocraţi scoţieni care coboară din regele Giric Mac Dungail care a domnit în sec. IX. Familia a dat oameni remarcabili printre care Anne Bradstreet şi Francis Forbes. După ce în 1612 s-a stabilit în Massachussetts Bay, Anne Bradstreet publică trei volume cu poezii originale, fiind prima femeie poet din America de Nord. Francis Forbes, deşi comerciant, a fost preocupat de plante şi mai ales de foloasele pe care acestea le aduc omului. Publică în 1880 lucrarea „Plantele cunoscute din China propriu-zisă, Formosa (Taiwan), Hainan, Coreea, Arhipelagul Luchu şi Insula Hongkong”, utilă botaniştilor, dar şi oamenilor de afaceri. Astăzi familia Forbers este cunoscută mai ales pentru editura şi revista de afaceri ce le poartă numele. Magelania, ţinutul insular din jurul Ţării Focului, în sudul extrem al Americii de Sud, ascunde încă un mister geografic: insula Poctulus. A fost descoperită şi măsurată în 1885 de W.D. Burnham, comandantul navei Poctulus. Un marinar de pe navă, Felix Riesemberg, martor la descoperire, descrie insula în cartea „Povestiri de la Capul Horn”. Cu toate acestea Poctulus nu va mai fi regăsită niciodată. Sir William Knox-Johnston aminteşte cazul insulei fantomă Poctulus în lucrarea „Capul Horn”. În 1912 este înfiinţată în oraşul englez Portsmouth, comitatul Hampshire, grădina publică Baffin Farm. Ferma la care se face referire este atestată documentar din anul 1194. Dintr-o eroare, cele trei insule situate pe lacul din parcul domeniului nu au fost prinse în cadastru şi ca urmare suprafaţa acestora de 4,3 hectare, teoretic nu face parte din teritoriul britanic. În 2005 profesorul Louis Stephens, profitând de situaţie, proclamă pe cele trei insule ducatul independent Lagoan. Ducatul are 30 de cetăţeni onorifici, dar existenţa sa este pur formală. Ducatul vinde timbre pe teme ornitologice, monede numismatice şi are site pe internet. Toate acestea aduc bani întreprinzătorului profesor. Ducatul Lagoan figurează în cartea “Micronațiunile” scrisă de John Ryan, George Dunfort şi Simon Sellars. Michael Neale a petrecut copilăria la ferma tatălui său din comitatul irlandez Wexford. Proprietatea se află pe malul mării, cu vedere spre două insule mici denumite Saltee. Priveliştea l-a fascinat din copilărie pe Michael Neale, iar când avea zece ani a promis mamei că într-o bună zi va fi regele acelor insule. Michael, devenit om de afaceri prosper cu destui bani, cumpără de la stat arhipelagul Saltee. Era în 1943. Cea mai mare dintre insule are 89 de hectare, iar cealaltă numai 37. La vremea când le-a cumpărat erau sterpe. Neale a construit pe insulă mare o pistă de avioane, o cabană şi un monument dedicat mamei. Plantează pe ambele insule 34.000 de copaci. În 1956, de faţă cu invitaţii, Neale s-a încoronat principe de Saltee, primind binecuvântarea unui preot. Insulele Saltee au devenit rezervaţie naturală privată, loc ideal de relaxare. Turiştii vizitează insulele contracost. După moartea lui Michael Neale, survenită în 1998, titlul de principe a fost preluat de fiul său. Arhipelagul Pădurii din Nord, în engleză Nord Forest Archipelago, pare o denumire geografică luată parcă din romanele lui Jules Verne. În realitate denumirea a fost dată de un ecologist, James Sheffield, celor câteva insule de pe lacul Clear, statul New York. Sunt mici, toate la un loc au nouă hectare, împădurite şi nelocuite. Sheffield a descoperit că dintr-o eroare nu sunt trecute în cadastru, deci neincluse SUA şi ca urmare în 1998 le-a declarat independente. Astfel insulele vor deveni un areal natural protejat, credea Sheffield. Din solidaritate cu Shieffeld mai multe terenuri împădurite din zonă au fost alipite formal de proprietari republicii lui Sheffield. S-a născut un fel de rezervaţie naturală din parcele disparate. Ca să finanţeze rezervaţia Sheffeld a creat un serviciu de poştă privată numit Nord Forest Archipelago şi a emis monede numismatice. Deşi se părea că avea succes, în anul 2000 Sheffield renunţă la proiect. Din poveştile cu micronațiuni, dar mai ales din literatură, se naşte o geografie fictivă. Dacă textul pare veridic pentru mulţi ficţiunea capătă existenţă cvasireală. Dacă nu ar exista avertismentul editorului de pe coperta a patra, citirorii romanului lui Serge Brussolo, “Drumul banchizelor”, mai puţin tari la geografie, chiar ar crede că insula Gondjersthold şi capitala ei, oraşul Gottherdal -Veneţia Arcticii, unde se petrece acţiunea cărţii, există cu adevărat. (Continuare în ediția viitoare.) Marian Rotaru