În căutarea timpului pierdut (CCLXI)

Spuneam anterior de o ficţiune literară care a produs efecte filosofico-politice până în vremurile contemporane. Este insula atlantică Meropis de care s-a scris în cartea “Phillippica” dn sec. IV î. Hr. a istoricului grec Theopompus. Pe Meropis uriaşii scăpaţi de potop au înfiinţat trei cetăţi, între care Eusebes devenită celebră ca model de societate perfect organizată şi echitabilă. Sigur, atunci când a imaginat Eusebes, Theopomponus a avut în minte Arcadia care nu este regiunea reală din Peloponez, ci ţara “vârstei de aur” din mitologia greacă, locuită de păstori inocenţi. Oamenii şi-au dorit dintotdeauna o viaţă fericită. De aceea nu trebuie să mire că Arcadia elinilor este regăsită în folclorul francez şi englez sub chipul Ţării Cockyne, teritoriu al belşugului şi bunăstării, de neatins pentru muritorul de rând. Ţara Cockyne sau Ţara Cucilor este de fapt “Raiul Fraierilor”, adică a acelora care pierd timpul aşteptând  miracole în loc să facă ceva concret ca să le fie bine. Poate nu întâmplător locuitorii unui cartier londonez sărac au primit numele de cockyney. Evidenta ironie din basm nu l-a împiedicat pe geograful Johann Homann să descrie Ţării Cockyne şi să-i deseneze harta. Ţinutul bogat şi fericit din poveştile germanilor, echivalent cu Ţara Cucilor, se cheamă Schlaraffenland. Tao Yuanming, poet chinez din  sec. V, prezintă în romanul “Izvorul Râului Florii de Piersic” o ţară minunată  colonizată cu emigranţi din China fugăriţi de războaiele feudale şi sătui de oprimare. Societatea perfectă constituită la izvorul Râului Florii de Piersic, alături de paginile dedicate Tibetului în cartea lui Sven Heddin, “De la Polul Nord la Polul Sud. Ţări. Lucruri, neamuri şi moravuri necunoscute încă”, au ajutat pe James Hilton să zugrăvească valea paradisiacă Shangri-La din romanul “Orizont Pierdut”. În 1611 olandezii ocupă valea inferioară a fluviului Hudson, adică porţiuni din teritoriile actualelor state americane New York, New Jersey şi Pennsylvania, insula Manhattan şi insula Long Island. Colonia se va numi Noile Ţări de Jos. Primii veniţi au fost negustori interesaţi să cumpere de la indieni blănuri preţioase, dar în scurtă vreme îşi fac apariţia ţăranii olandezi care înfiinţează ferme şi aşezări stabile. Inevitabil interesele olandezilor şi englezilor se ciocnesc. Izbânda a fost de partea englezilor. Olanda interesată mai mult de India a neglijat colonia nord americană şi nu a trimis suficienţi militari să o apere. Anglia preia în 1664 controlul Noilor Ţări de Jos (Noii Olande), pentru ca în 1674 aceste teritorii să fie efectiv înglobate Noii Anglii, nucleul viitoarelor State Unite. Elementul olandez s-a menţinut încă vreo câteva decenii, dar a sfârşit prin a fi asimilat de anglofoni. Din Noua Olandă au rămas amintire doar miile de documente studiate astăzi de Institutul Noilor Ţări de Jos cu sediul la Amsterdam şi finanţat de guvernul Olandei. Moştenirea scriptică lăsată de Noua Olandă serveşte istoricilor, dar şi romancierilor. Pe datele adunate de institutul olandez se bazează  romanul istoric “Insula din Centrul Lumii” publicat în 2004, în care autorul Russell Shorto surprinde perioada de început a oraşului Noul Amsterdam de pe insula Manhattan, redenumit în 1665, New York. Dacă Olanda nu neglija colonia din America de Nord, probabil că viitorul lumii ar fi fost altul. Poate că revoluţia americană din 1776 nu mai avea loc. Poate că nu mai apăreau Statele Unite. Este interesant de gândit ipoteza unei istorii alternative. Nu toţi olandezii au acceptat stăpânirea engleză. Un corăbier din Noul Amsterdam, pe nume Jurriaen Aernoutsz, însoţit de câţiva adepţi, înfiinţează în 1675 încă o colonie numită Noua Olandă pe teritoriul Acadiei, pe atunci posesiune franceză. Evident că francezii nu au fost deloc încântaţi de noii veniţi. Au avut loc confruntări armate şi după trei ani, în 1678, olandezii, iarăşi lipsiţi de ajutor din partea patriei mamă, capitulează. Din Noua Olandă a Acadiei a rămas o placă memorială amplasată în localitatea Castine din statul american Maine, locul efemerei colonii olandeze. Colonia franceză Acadia ocupă peninsula omonimă, astăzi parte a provinciei canadiene New Brunswick şi văile râurilor Saint John şi Kennebec, pe actualul teritoriu al statului american Maine. În 1764 Franţa pierde Acadia în favoarea Marii Britanii, dar populaţia franceză a rămas. Francofonii de pe văile râurilor Saint John şi Kennebec reprezintă azi cinci procente din populaţia statului Maine, iar în peninsula Acadia sunt destui care nu recunosc apartenența regiunii lor la provincia New Brunswick. Dacă îmi amintesc bine, William F. Mann nota în cartea “Cavalerii Templieri în Lumea Nouă” statul Acadia, ca parte a Canadei. Acadia este o simplă regiune şi nu-i subiect de drept al Uniunii Canadiene, dar nici nu cred că autorul a greşit din neştiinţă. Cred că William Mann simpatizează cu mişcarea autonomistă a francezilor din peninsula Acadia pentru a promova în ochii opiniei publice ideea unui stat canadian francofon Acadia. Este un fel de război propagandistic. În Acadia au ajuns înainte de Columb Cavalerii Templieri. Legat de templierii moderni trebuie amintit Regatul Unit al Sf. Beaulosagne şi al Ordinului Templierilor Sf. Graal constituit pe un teren de 112 hectare aflat pe Coasta Soarelui, în localitatea Peniscola din regiunea spaniolă Valencia. Limba oficială a regatului este esperanto, iar suveranul etern este Iisus Hristos, reprezentat de Marele Maestru care poartă titlul de Mâna Regelui. Sub protectoratul regatului s-ar afla cinci formaţiuni monahale cavalereşti din Spania numite: Aquitania (a nu se confunda cu regiunea franceză omonimă), Arimateea (nu aceaşi cu cetatea Arimateea în care s-a născut Iosif, unchiul lui Iisus), Ebro, Sarre şi Valkyria (a nu se confunda cu ţara din mitologia vikingilor locuită de valkirii, amazoanele nordului). Unde sunt localizate aceste entităţi, rămâne un mister. Regatul utilizează propriul calendar al cărui punct de pornire este anul 1099 când a fost înfiinţat Ordinul Templierilor şi deţine un corp de luptători pentru autoapărare în caz de nevoie. Ordinul Templerilor Sf. Graal a fost fondat se spune de Napoleon Bonaparte în anul 1808. Oficialii regatului se laudă că deţin Sf. Graal, artefact de care nimeni nu ştie cum arată şi două cărţi: Codexul Templerilor şi Codexul Magnific, care dacă ar fi făcute publice istoria lumii ar trebui rescrisă. De altfel, legăturile regatului cu masoneria sunt bănuite. Ordinului Templierilor Sf. Graal este o organizaţie mare, economică. Vinde timbre, monede numismatice, titluri nobiliare onorifice, tricouri, calendare şi alte obiecte mărunte împodobite cu sigla ordinului. Este, de asemenea, proprietarul unei edituri. O parte din cărţile editate sunt scrise de membrii ordinului şi inspirate din nebuloasa istorie a Templierilor. Regatul este investitor pe piaţa de capital, deţine o bancă, o bursă de valori, o societate de transfer numerar şi comercializează carduri bancare. Avocatul american Joseph Smith crează în 1830 secta mormonilor. Aceştia practicau poligamia şi aveau Biblia lor, numită Cartea lui Mormon după numele îngerului care ar fi dictat-o lui Smith. Cartea lui Mormon spune că America de Nord a fost colonizată de evreii conduşi de patriarhul Lehi, veniţi din ţinutul Bountiful situat pe teritoriul Omanului de azi. Evreii din Bountiful erau originari din Palestina. Emigraseră în Bountiful după ce babilonienii au cucerit Ierusalimul şi au dărâmat Templul lui Solomon. Mormonii lasă să se înţeleagă că deţin Chivotul Legii, cel mai sfânt şi cel mai căutat artefact creştin. Cum americanii nu-i vedeau cu ochi buni, considerându-i eretici, mormonii au căutat să înfiinţeze propria patrie. Unii din ei conduşi de Brigham Young au plecat în Vestul Îndepărtat,  la poalele Munţilor Stâncoşi, pe un teritoriu care aparţinea atunci Mexicului. Acolo au înfiinţat în 1847 Statul Deşertului. Alţii, în frunte cu James Strang, urmaşul lui Smith la conducerea sectei, au pus bazele unui regat pe insulele nelocuite de pe lacul Michingan. Regatul cuprindea insula Beaver, în suprafaţă de 145 de kilometri pătraţi, arhipelagurile Fox şi Manitou. Strang a fost suficient de abil ca să nu declare secesiunea faţă de Statele Unite ale Americii, pentru a nu atrage reacţia armatei americane. Pe de altă parte guvernul statului Michingan nedorind violențe, a acordat comunităţii lui Strang statutul de comitat. Lucrurile păreau să fi intrat pe făgaş paşnic, dar faptul că Strang s-a autodeclarat rege a atras invidia unora. Aceştia au reclamat autorităţilor americane că Strang face comerţ ilegal cu canadienii, graniţa lacustră fiind aproape de insula Beaver şi că a cumpărat un tun cu care urma să atace navele americane. Simple calomnii, dar americanii ca să nu rişte ocupă insula Beaver în 1856. Regatul este desfiinţat, iar Strang este asasinat. Odată cu el dispare şi regatul mormonilor de pe lac. Mormonii lui Strang emigrează la fraţii lor în Statul Deşertului din Vest. Marian Rotaru