Google

În căutarea timpului pierdut (CCIV)

Written on:aprilie 6, 2022
Comments are closed

Spuneam în articolul anterior despre misterioasa dispariţie a coloniştilor din insula Roanoke, prima aşezare engleză din America de Nord, înfiinţată în anul 1587. De dispariţii inexplicabile istoria nu duce lipsă! Bunăoară Dan Apostol se întreba în cartea ”Din tainele naturii” unde au dispărut blonzii viracochas, casta dominantă a Imperiului Incaş. După ce spaniolii au cucerit Ţara Incaşilor din Anzi, viracochas au dispărut pur şi simplu! În munţii din insula grecească Corfu este un sat ai cărui locuitori au dispărut fără urmă la sfârşitul sec. XIX. Nimeni nu ştie cum şi unde au plecat sătenii, mai ales că în casele părăsite toate rămăseseră la locul lor. Niciun moştenitor al celor dispăruţi nu a reclamat vreo gospodărie, aşa că satul a fost preluat de stat. Casele construite din piatră, după moda grecească, sunt acum vândute unor pensionari suedezi. Unde au dispărut ţăranii din Corfu? Într-un univers paralel? În Tora, cartea sfântă a evreilor, scrie că există patru universuri paralele care uneori se intersectează! Dan Silviu Boerescu este autorul volumului “Mistere inexplicabile din Carpaţi”. Printre mistere se numără cetăţile fantomă din munţii noştri, zărite uneori. Au fost cazuri când grupuri de alpinişti au văzut în Carpaţi peisaje care de fapt nu trebuiau să existe.  Viziunea acelor peisaje fantomă, din altă lume, nu s-a repetat când drumeţii au refăcut traseul. Revista “Dracula” publica relatarea unor localnici din Apuseni, că uneori apare într-o vale un sat de care nimeni nu ştie nimic. Nici nu se duce nimeni spre acel sat pentru că drumul ar fi fără de întoarcere. Insula Roanoke este azi locuită în mare parte de americani albi. Albii au două oraşe, totodată staţiuni turistice, Monttteo şi Wanchesee şi o sută de ferme. Ceva mai puţin de jumătate din insulă este a negrilor. Din 1819 s-a stabilit pe Roanoke o comunitate de negri, la vremea aceea, sclavi fugiţi de pe plantaţiile din Carolina de Nord. Fugarii negri au întemeiat colonia Freemen-Oamenii Liberi. În 1862, pe vremea războiului de secesiune, nordiştii au recunoscut liberatea coloniei cu condiţia să furnizeze fructe de mare pentru armata americană. Colonia Freemen există şi azi si este cvasiindependentă, un fel de republică. Negrii din Freemen au un gater, meşteşugesc ceva artizanat, din ocean pescuiesc heringi şi au ferme de maricultură pentru stridii. Stăpânesc pe insulă o pădure pe vreo 800 de hectare, cultivă porumb, grâu şi legume pe 700 de hectare, au o moară de vânt, cresc vite şi păsări, dar veniturile lor vin mai ales din agroturism. Munţii Apalaşi, unde cred unii că ar fi fugit în sec. XVI coloniştii englezi din Roanoke, sunt astăzi populaţi mai ales de albi foarte săraci. Trăiesc din vânătoare, cresc ceva vite, cultivă puţin tutun şi cânepă. Aceşti oameni sunt total rupţi de societatea americană. Nu-i interesează politica şi nici nu vor să aibă turişti în ţinutul lor. Locuiesc în cocioabe şi nu ezită să pună mâna pe armă  împotriva străinilor. Vorbesc un grai greu de priceput chiar şi pentru americani. Tot în Apalaşi exista prin anii 1950 o comunitate de emigranţi români. Erau doar câţiva şi creşteau oi. În aşezarea lor flutura drapelul Regatului României. Legat de chestiunea băştinaşilor americani de rasă neagră, abordată  din articolul anterior, iată interesanta aventură a navigatorului francez Binot de Gonneville. În 1503 Binot de Gonneville ajunge la o insulă împădurită care, spunea el, fusese descoperită cu un an înainte de Amerigo Vespucci. De remarcat că totuşi Vespucci nu aminteşte insula cu pricina în jurnalul său de călătorie, aşa că-i revine lui Binot onoarea de a-i da nume! De la mulţimea înaripatelor îi va spune Ţara Papagalilor, dar cartografii o vor numi Ţara lui Gonneville. Insula, apropiată de ţărmul sudamerican, era locuită de negri primitivi şi canibali, dar bogată în lemn preţios, fructe şi plante aromatice. Pentru a institui controlul asupra insulei în numele Franţei, Gonneville desemnează un rege în persoana băştinaşului Essomeric. Exploratorul francez îl adoptă pe fiul lui Essomeric şi-l duce în Franţa. Reîntors în Franţa în 1505, Gonneville nu s-a lăudat cu descoperirea Ţării Papagalilor, ci cu descoperirea unor pământuri din emisfera sudică, aflate la şase săptămâni de navigaţie depărtare de Capul Bunei Speranţe. Le-a numit Indiile Meridionale şi spunea că erau bogate în mirodenii. Strănepotul lui Essomeric junior, Paulmier de Courtonne, va povesti aventurile lui Gonneville în cartea „Memoriile misiunii creştine a căpitanului de Gonnevile în Indiile Meridionale, Terra Australis Incognita şi Antarctica”, publicată în 1663. Indiferent ce surse documentare invocă Courtonne pentru cartea sa, ţinuturile enumerate nu există în geografia învăţată de noi. Nici Ţara lui Gonneville nu a fost regăsită. Plecând de la cartea lui Paulmier de Courtonn, francezii susţin că Gonneville, conaţionalul lor, este primul european care a ajuns în Australia şi în Antarctica. Totuşi ţinuturile descrise de Courtonne nu seamănă cu cele două continente. Este adevărat, Courtonne introduce în premieră toponimul Antarctica, dar nu descrie o lume îngheţată, ci un ţinut cald. Existenţa unui continent sudic, aşezat cam pe locul Antarcticii ştiute de noi şi numit Terra Australis Incognita, a fost consemnată în sec. I de Claudiu Ptolemeu în “Geographia”  sa.  Acolo intuia Ptolemeu că s-ar afla Polul Sud. Prima referire la Terra Australis Incognita apare într-o carte cu autor necunosct, scrisă în sec. IV î. Hr. Spre deosebire de antici, Courtonne nu plasează Polul Sud în Terra Australis Incognita, deci se referă la un alt pământ decât acela notat de Ptolemeu. Oricum pământurile despre care scrie Courtonne că le-a găsit Gonneville, au intrat în „corola de mister a Lumii”, cum spunea Lucian Blaga şi slavă Domnului căutările geografice nu duc lipsă de mistere! Cartea lui Courtonne a întărtat dorinţele expansionite. Terra Australis Incognita şi Indiile Meridionale vor fi căutate, iar  cercetările vor duce în final la descoperirea Australiei şi Antarcticii, cele pe care le ştim. Continentul antarctic va fi descoperit în 1820 de rusul Fabian von Bellingshausen, eveniment notat în cartea acestuia “Cercetarea Oceanului Polar de Sud şi voiajul în jurul lumii”. Pare-se că în anul 1552 a atins ţărmul regiunii Kimberley, din actualul stat Australia de Vest, portughezul Cristovao de Mendosa, ipoteză rezultată din analiza lucrării „Decadele Asiei”, pe care a scris-o Joao de Barros, participant la expediţie. Se pare că portughezii au întemeiat şi o colonie, deoarece lingvistul Carl von Brandenstein scrie că a identificat în limba băştinaşilor din zonă, negrii australieni din tribul Plibara, 60 de cuvinte portugheze. Faptul trebuie coroborat şi cu prezenţa mulatrilor printre oamenii Plibara. Pe harta publicată în  anul 1593 de cartograful Cornelis de Jode este indicată Ţara Dragonilor, al cărei ţărm are un contur asemănător cu ţărmul Noii Guinei, vecina de la nord a Australiei. Unii văd aici indiciul că partea nordică a Australiei  era cunoscută la finele sec. XVI. Totuşi aparenţa nu înseamnă certitudine şi nu-i sigur că Ţara Dragonilor şi Noua Guinee ar fi totuna! În 1605 Australia este descoperită în numele Spaniei de navigatorii Luís de Torres şi Pedro de Queiros, pare să rezulte din paginile lucrării „Memoriile expediţiei Queiros”, publicată în 1608. Torres a numit noul pământ Australia Sfântului Duh. Redescoperirea Australiei, făcută la un an după Torres, aparţine olandezului Willem Janszoon. De la Janszoon au rămas un jurnal şi câteva hărţi. Cum continentul descris de Janszoon nu era atractiv, englezii şi francezii au continuat să caute Indiile Meridionale şi Terra Australis Incognita. Căutările au multiplicat pământurile fabuloase notate pe hărţile din sec. XVI: Ignota, Java Mare, Locac, Zanzibarul Mare, Magellanica, Brasilia Regio, Brasilia Inferioară, Baye Brasil, Brasilia Australis, Patalis. În timp ce unii geografi din sec. XVI erau de părere că Terra Australis Icognita este un pământ nelocuit, alţii din contră afirmau că aici ar exista un imperiu mai strălucitor decât imperiul  incaşilor. Geografii foloseau informaţii provenite de la navigatori care ar fi atins acel tărâm sudic. Printre ei se remarcă fraţii francezi Francisque şi Andre de Albaigne. Cei doi au plecat la drum cu intenţia să deschidă factorii comerciale, dar şi să colonizeze Terra Australis Incognita. Raportul lui Andre de Albaigne despre cele văzute în Terra Australis Incognita l-a convins pe ministrul francez al marinei, amiralul Gaspard de Coligny, să aprobe înfiinţarea pe noul pământ  a unor colonii de protestanţi hughenoţi, care în Franţa nu erau acceptaţi de catolicii majoritari. Proiectul a fost blocat de asasinarea amiralului în 1572. Ideea fraţilor Albaigne va fi susţinută peste un deceniu de gasconul Lancelot de Popelinière, în cartea „Cele trei lumi”. În conceptia autorului, acestea erau Lumea Veche, Lumea Nouă şi Terra Australis Incognita, vizitată de fraţii negustori. Marian Rotaru

Sorry, the comment form is closed at this time.