Astăzi mergi pe drumuri de asfalt prin satele comunei Oltenești și asta nu e totul, mai sunt proiecte în lucru ori care vor intra la finanțare, după cum spune primarul care va rămâne în istoria locului pentru că a scos efectiv comuna din noroi. Constantin Galeru vorbește și de gaz metan în satele comunei, proiectul fiind aprobat la finanțare.

Singurul care a găsit soluții de dezvoltare pentru satele comunei Oltenești este primarul Constantin Galeru care administrează comuna doar de 8 ani. În opt ani, Primaria Oltenești, condusă de Constantin Galeru, a pus în practică proiecte de milioane de euro. Unde în urmă cu peste opt ani nu erau bani măcar de-o mașină de piatră pentru drumurile principale, imediat după ce s-a schimbat primarul s-au găsit bani pentru asfaltarea drumurilor din satele comunei Oltenești. Au fost alegeri în iunie anul acesta și, ce să vezi, s-au trezit aspiranți la fotoliul de primar care contestau și lumina soarelui, iar ca să ajungă în funcție erau în stare de orice, îmi spuneau unii localnici. Ce înseamnă asta? Că societatea e cam cu susul în jos. E tot răspunsul unor oameni normali din comuna Oltenești. Cum să schimbi un primar dacă e singurul primar de după revoluție care a făcut ceva pentru comună, au întrebat alți oameni? Avem, așadar, încă un exemplu de comunitate care alege dezvoltarea în dauna unor minciuni sau promisiuni fără vreo bază reală.

Puțin înainte de calea ferată nefolosită acum spre Huși începe comuna Oltenești. La trecerea cu calea ferată e o intersecție. Pe un deal în zare se vede satul Pâhna, o localitate mică și „uitată” între dealuri până recent. Administrația locală a reușit să facă drumuri de asfalt până în sat. Pe cealaltă parte e drumul spre lacul de acumulare de la Mânzești sau iazul de la Mânjești cum i se mai spune. Mai departe ajungem la Târzii. }in minte că ani la rând am tot întrebat de drumul principal din Târzii, mai ales că e satul cel mai mare al comunei. Fostul primar strângea din umeri și zicea că nu-s bani. Iată că primarul Constantin Galeru a găsit bani să toarne asfalt și aici. Mai urmează un proiect de asfalt care să acopere toate drumurile principale. „Am proiect de asfaltare în lucru care înseamnă 2 kilometri la Curteni, 1,5 kilometri la Oltenești, la Vinețești un kilometru și la Târzii și Pâhna 4 kilometri. Se lucrează. Ar mai fi un proiect pe Anghel Saligny de 4,5 kilometri. Am reușit însă asfaltarea drumurilor de interes local și situația este relativ bună. În mandatul acesta termin de asfaltat comuna”, spune primarul Constantin Galeru. De menționat este că drumul european trece prin Târzii, Oltenești, Curteni, ceea ce nseamnă că mai toate satele comunei au „vizibilitate”, deci sunt atractive odată ce condițiile au crescut foarte mult. S-a lucrat mult și la alimentare cu apă. Mai demult a început de vreo două ori o lucrare de alimentare cu apă, s-au cheltuit sume uriașe și atât. Tot după ce a venit Constantin Galeru primar au avut oamenii apă la robinet.

Sunt 3 puțuri la Vinețești și două puțuri forate la Curteni pe sistemul de alimentare cu apă făcut de primarul Galeru. La Oltenești sunt consumatori mulți și ar mai fi nevoie de un puț. Primarul Galeru spune că va găsi soluții. „La Curteni sunt 90 de abonați și 40 de consumatori, iar la Oltenești am 500 de abonați pe un puț. Eu aș încerca să leg Olteneștiul de Curteni. Vom vedea ce soluții se găsesc. În rest e bine cu apa, mai sunt ceva probleme pe timp de secetă la Zgura, dar acolo sunt locuitori puțini și le-am dus apă și cu cisterna. Pe seceta de acum au secat fântânile”, mai spune primarul comunei Oltenești.

Gazul metan va ridica mult nivelul de trai în comună

Un proiect mare vizează aducțiunea de gaz metan. Proiectul are finanțare și se va derula în următorii ani. Magistrala trece prin comună, dar abia acum s-a obținut finanțare pentru aducțiune cu gaz în satele comunei. Finanțarea este obținută și, probabil, că-n 3-4 ani se vor finaliza lucrările. Spuneam că satele comunei Oltenești au „vizibilitate”, deci sigur se vor dezvolta dacă sunt drumuri de asfalt prin sate, apă curentă este și va fi gaz metan. Oportunități există, mai lipseau condițiile pentru dezvoltarea unor activități care, în final, să conducă la dezvoltarea în ansamblu a întregii zone. Comuna Oltenești este astăzi cea mai dezvoltată zonă de la Crasna până la Huși.

La Vinețești, un sat mare și mai tânăr al comunei, s-a construit o grădiniță nouă și modernă care va fi dată în folosință toamna aceasta. E o clădire mare, frumoasă, care va asigura mai multe servicii comunității. Cine spunea că e imposibil ca o comună cum este Olteneștiul să se dezvolte a greșit. Dacă există voință și pricepere totul este posibil, mărturie stând proiectele de investiții lansate în ultimii opt ani de administrația Galeru. „Am proiect cu mobilier și aparatură pentru grădinița de la Vinețești și la 1 septembrie o dăm în folosință. Mai am niște poduri de recepționat într-un proiect mare finalizat. Apoi avem proiectul cu camerele de supraveghere și modernizarea iluminatului public. Ne apropiem de final cu mai multe proiecte importante care-s absolut necesare pentru oameni. În mandatul acesta se face și aducțiunea de gaz metan. Când am spus prima dată de gaz metan în comună mulți râdeau dar iată că și acest proiect important și cu valoare mare devine realitate. Mai am un proiect prin Compania Națională de Investiții, depus din 2020, pentru 2 kilometri de asfalt. Acolo se mișcă mai greu dar sunt convins că-l voi obține și pe acela. Toate le-am făcut în ordinea priorităților și a posibilităților de finanțare existente. Am spus și repet, că am făcut pentru comună la fel ca la mine acasă, altfel degeaba dacă nu lucrezi ca pentru tine. Cel puțin eu nu știu să lucrez altfel”, a spus în continuare primarul Constantin Galeru.

Cine intră în satul Târzii, cel mai mare sat al comunei, merge acum pe drum de asfalt. Aici continuă lucrările pe mai multe drumuri. {coala bine gospodărită din partea administrației locale e undeva pe deal. Accesul copiilor e mult mai ușor acum. Ba și implicarea cadrelor didactice e altfel pentru că având condiții mult mai bune atunci lucrează mai cu „tragere de inimă” cum spune moldoveanul. De la școală, mai sus, continuă drumul spre satul Pâhna. Cei din Pâhna pot ajunge la european și pe alt drum, dar asfaltarea drumului de legătură cu satul Târzii e o mare realizare. Până și biserica din sat a fost modernizată prin grija comunității pentru că și aici, ca și-n toate satele comunei Oltenești, trăiesc oameni vrednici. După Oltenești, mergând pe europeanul spre Huși, este satul Curteni. E tot un sat mai mic, dar se va dezvolta odată ce s-au creat condiții. Un sat mai tânăr al comunei Oltenești este Vinețești, aici locuiesc mai multe familii tinere cu copii decât în alte sate ale comunei. De aceea a fost nevoie de grădiniță nouă ce va fi dotată cu tot ce are nevoie. Administrația locală a reușit să doteze și celelalte școli cu aparatură modernă, printr-un proiect derulat chiar în pandemie. Având condiții, așa cum spuneam și anterior, e clar că nivelul învățământului crește spre binele comunității. Am aruncat o privire scurtă asupra comunei Oltenești și am văzut că acolo unde există voință, unde primarul face ca la el acasă și în comună, rezultatele sunt peste așteptări. Am citit și am ținut minte că înainte de comuniști comunitățile își alegeau în frunte pe cei mai gospodari. Iată că vremurile s-au „întors”. Timpul mincinoșilor a expirat, în cele mai multe comunități locale. Asta se vede în multe comune și orașe din Moldova. Se mai petrec e adevărat și accidente la alegeri, dar de regulă cei mai gospodari ajung în fruntea comunităților pentru că oamenii vor să trăiască mai bine la ei acasă.