Membrii neamului Rosetti au avut numeroase îndeletniciri și au rămas în memoria descendenților și a cunoscătorilor drept niște oameni despre care merită să vorbești. Latifundiari sau învățați, revoluționari sau diplomați, bogați din cale afară sau nu, toți au știut să-și păstreze statutul de boieri, reprezentanți ai aristocrației de altădată. Nu mai are deosebită importanță dacă originile lor sunt bizantine, grecești sau italiene, dar e bine de amintit că ramuri ale familiei numită Rosetti s-au stabilit în Moldova și în Țara Românească, fiecare dintre ele adăugându-și numelui pe cel al moșiei deținute, diferențiindu-se astfel spițele Rosetti-Roznovanu, Rosetti-Bălănescu, Orășanu, Tețcani, Solescu. Ultima din serie ne interesează, întâi de toate pentru că face referire la moșia Solești corespunzând astăzi satului vasluian cu același nume iar apoi pentru că de aici au plecat în lume, însemnând ceva pentru națiunea noastră, Elena Cuza doamna Principatelor Unite și fratele ei Theodor Rosetti diplomat, magistrat, om politic, ministru, fondator al Societății Junimea, membru al Academiei Române.
La 1827 pe dealul Soleștiului se ridica un mândru conac boieresc clădit din cărămidă pe fundație de piatră, în arhitectură tradițională moldovenească armonios îmbinată cu elemente de stil neoclasic. Răsărise veghind întregul sat la puțin timp după căsătoria postelnicului Iordache Rosetti cu Ecaterina, fiica cea mare a logofătului Dumitrache Sturdza, sora boierilor cărturari Constantin și Alexandru Sturdza (remarcăm nobila descendență și pe linie maternă). Cinci copii vor primi aleasă și severă educație după principiile vremii, sub stricta supraveghere a mamei. Rând pe rând toți cinci vor face primele studii în casa părintească învățând cu guvernante și profesori germani, parcurgând următoarele stadii de învățământ la instituții din țară sau străinătate. Nu iese din acest tipar nici Theodor, ultimul vlăstar născut în a patra zi a lunii mai a anului 1837. Clasele primare și gimnaziale fi-vor urmate în Iași, care avea la jumătatea secolului al XIX-lea cinci școli primare de băieți. Mai avea Iașul la vremea aceea trei școli de fete, o școală normală, o școală de arte și meserii, una militară, o școală reală și gimnaziul la care se adăugau două „cursuri înalte” adică Facultatea Juridică și cea Filosofică. Bogată ofertă trebuie să recunoaștem, dar cu toate acestea, statisticile arată că Moldova nu reușea să aducă pe calea educației decât 0,2 % din populația școlară a anului 1845. De ce punctez aceste amănunte? Pentru a înțelege că avantajați erau copiii provenind din familii înstărite, ei fiind îndrumați și sprijiniți a finaliza studii gimnaziale, apoi juridice, studii care să le permită apoi juniorilor a accede în funcții administrative sau în sistemul judiciar. Asemenea calcule își va fi făcut apriga, energica, protectoarea mamă Ecaterina Rosetti gândindu-se și la viitorul tânărului Theodor și așa se explică faptul că elevul de liceu este trimis la Lemberg (Polonia) apoi la Viena, spre a beneficia de riguroasă învățătură străină. Studiile universitare de economie politică și finanțe le va începe în Viena, alegând a le continua și definitiva în Paris. Biografia lui evidențiază o a doua specializare universitară, finalizată în 1860 (nicidecum în 1859) cu doctorat în drept la Sorbona, corespondența lui Titu Maiorescu arătând și confirmând acest aspect. Așadar, în noiembrie 1859 Theodor Rosetti locuia împreună cu Maiorescu în Paris, într-o casă situată în „boulevard de Sebastopol, rive gauche” la numărul „4 bis”. Rosetti descinsese în capitala Franței după patru ani de studii vieneze, făcuse solicitare spre a-i fi recunoscut „staatsprüfung” (diploma, atestatul de studii), plătind 2.000 de franci pentru echivalarea examenelor de an, acceptând reluarea anului patru de studiu. Nu știm dacă va fi studiat dreptul roman, procedura și legislația civilă sau criminală, nu avem informații sub îndrumarea căror profesori și-a consolidat cunoștințele juridice, însă tot Maiorescu spune că se pregătea pentru examenul de doctorat, căci ce altceva să însemne cuvintele „Rosetti se prepară la doftorat de juris” dintr-o scrisoare redactată și expediată în țară în 19 noiembrie 1959. Mai trebuie spus că prietenia celor doi s-a bazat pe deosebită stimă și atașament reciproc, relațiile mai mult decât amicale au pătruns în plan familial, Rosetti devenind nașul de botez al Liviei (fiica marelui critic literar).
Perioada studiilor universitare se întinde pe durata a cinci ani (1855-1860), Rosetti fiind perceput ca un tânăr cu „inteligență și cultură afundă”, serios, inspirând încredere, cu „binevenită competență” și un om într-adevăr distins. Se spune că ar fi desfășurat o vie activitate politică în perioada studenției și se știe că era responsabil cu distribuirea ajutoarelor în bani trimise de „Eforie”. Cunoscuta societate de binefacere acorda ajutor financiar multor românii aflați la studiii în străinătate, iar în Paris Theodor Rosetti avea grijă deosebită ca leuții trimiși din țară să ajungă la timp la beneficiarii și săraci și studioși.
În căminul părintesc se întoarce în toamna lui 1860 dar după un mic ocol în Ardeal, mânat fiind de dorul revederii unor colegi de studii din Viena. Vizita sa la Sibiu vizează o întrevedere cu „venerabilul” mitropolit Șaguna în al său palat arhiepiscopal, urmată de onorarea unei invitații venită din partea studenților sibieni ai facultății de drept, ce își doreau să primească vești despre starea de lucruri din Principate. Amintirile lui Rosetti spun că întâlnirea „fu cordială”, încheindu-se târziu în noapte căci fost-au ridicate spre „închinare multe pahare în cinstea lui Badea Ion și a Lelei Ileana”. Cunoscute erau legăturile sale de rudenie cu familia Cuza, tinerii cu inimi înflăcărate jinduind la ceea ce avea să se întâmple peste jumătate de secol, mulțime de români patrioți cu tricolorul cusut în căptușeala hainelor privind cu nădejde peste munți, visând cu tot Ardealul la Unirea deplină. Cu toate că întâlnirea nu a fost într-un cadru formal, entuziaștii adepți ai Unirii adunându-se într-o modestă cârciumoară, nicidecum în vreo altă sală încăpătoare de la prezidiul căreia Rosetti să fi conferențiat pe tema marelui ideal al tuturor românilor, poliția devine deosebit de suspicioasă, urmărindu-l pas cu pas pe drumul către Brașov, unde va fi somat oficial să părăsească grabnic ținutul. „Mirat de această măsură aspră și voind a cunoaște motivele” află cu surprindere că trezise bănuiala și teama că ar fi agent politic venit pentru a provoca o răscoală. Fire calmă și dispusă dialogului a reușit să liniștească temerile poliției împărătești, punându-i pe slujitorii ei în contact cu un consilier de guvernământ de la Viena care să dea asigurări de bunele sale intenții. Cu siguranță nu a fost confortabil a avea mereu în preajma sa „un înger păzitor”, dar nu a fost molestat ori șicanat în vreun fel, ajungând în siguranță în țară.
Revenit în Moldova la mai bine de un an de la istoricul eveniment ce deschidea noi orizonturi națiunii române, cumnatul domnitorului Cuza, fratele primei doamne a Principatelor Unite nu va face apel la gradul de rudenie pentru obține vreun post călduț în magistratura moldovenească. Cu caracterul său drept și independent niciodată n-a căutat să profite de strânsa legătură familială pentru eventuale profituri personale, nu a insistat nici măcar pentru o mai repede înaintare în magistratură, făcâdu-și stagiul ca toți ceilalți tineri cu studii asemănătoare. În ianuarie 1861 e judecător la Tribunalul din Iași, apoi la Curtea de Apel (august 1862 – ianuarie 1864). Spun surse avizate că a predat cursul de economie politică și finanțe la Facultatea de Drept a Universității ieșene, iar documente ce evidențiază evoluția învățământului universitar punctează că această materie era cuprinsă în programa de studiu a studenților de an trei. Este interesant de menționat că Theodor Rosetti fusese recomandat pentru catedra de economie politică în Consiliul Academic al Universității încă din septembrie 1863, dar propunerea avea să fie respinsă de ministerul Instrucțiunilor Publice și Cultelor. Motivul ținea de respectarea metodologiilor de ocupare a funcțiilor universitare, cerându-se (pe bună dreptate) atribuirea postului prin concurs. Rosetti va profesa abia din martie 1864, fiind integrat colectivului de universitari la insistențele lui Maiorescu ale cărui demersuri, presiuni concretizate prin câteva adrese înaintate Ministerului au avut darul de a convinge forul tutelar că „dl. Rosetti are cunoștințele cele mai solide în acea sciințe”. Nu e cazul a acuza pe marele om politic de eventuale favorizări sau încălcări ale regulamentelor și normelor legislative ci trebuie să vedem preocuparea, interesul lui de a atrage în învățământul universitar oameni capabili, oameni școliți. Din păcate Rosetti a renunțat la catedră o lună mai târziu, intervențiile lui Maiorescu dovedindu-se zadarnice în cazul vasluianului nostru.
Anul 1864 are o anumită semnificație în viața lui Theodor Rosetti. În vechea cetate moldavă avea să se înființeze o societate a cărei orientare se dorea a fi în exclusivitate de ordin cultural. Care este rolului Rosetti? „Între faptele ce le-a săvârșit în această viață, Th. Rosetti a făcut un lucru într-adevăr mare. A fost un admirabil naş. Și nașul cui? Al Junimii! El împreună cu Titu Liviu Maiorescu și cu Vasile Pogor, cu Petre Carp și Iacob Negruzzi au întemeiat această societate care avea să aibă o formidabilă înrâurire asupra literaturii române. Numele de Junimea fusese dat de Teoderiță Rosetti”. Pierdută este în negura timpului clipa în care grupul de intelectuali au decis organizarea de „prelecțiuni populare”, conferințe pe diverse teme (estetică, filosofie, religie, arheologie, învățământ, recenzii de carte românească și străină) menite a educa locuitorii Iașului. Undeva în primăvara anului 1864, cei ce conferențiau gânditu-s-au că societatea trebuie să poarte un nume. Adunați la discuții despre prelecțiunile ținute, iată cum într-o după-amiază de duminică, în casa lui Pogor, al nostru Rosetti avea să propună un nume simplu, fără sonoritate obositoare. „Măi băieți, vreți să vă dau eu un nume fără pretenție, care să vă placă la toți, fiindcă nu zice mare lucru? Hai s-o botezăm Junimea!”
Tot în primăvara lui 1864 Rosetti are parte de o experiență mai puțin plăcută, muțind cu desăvârșire, incapabil a dezvolta tema prelecțiunii „Societatea modernă”. De va fi fost înainte sau după „botezul” Junimii nu mai are nimeni cunoștință. Ceea ce a rămas în amintirea celor prezenți în aula Universității a fost un Rosetti urcând încrezător la tribună, salutând „onoratul auditoriu” de vreo câteva ori. A urmat stânjenitor un moment de tăcere, căci Rosetti nu a reușit să treacă de titlu, neaflându-și șirul vorbelor pentru expunerea anunțată, drept care avea să părăsească sala fără a mai fi rostit nici măcar un cuvânt. Se prea poate să nu fi fost un subiect la îndemână lui, cum la fel de bine e posibil ca emoțiile să fi pus stăpânire într-atât pe limpedea lui judecată, încât toate notițele s-au dovedit inutile și fără rost învârtite printre degete. A fost prima conferință susținută de Rosetti la Junimea, urmată peste un deceniu de prezentarea studiului „Despre direcțiunea progresului nostru”, timpul demonstrând că „poate vorbi atât de mult în public încât odată pornit nu știi cum să-l mai oprești”. Reținem hazul întâmplării, reținem că nu și-a pierdut calmul în asemenea situație defavorizantă și chiar traumatizantă pentru un tânăr nepracticant al oratoriei. Subliniem că a participat în continuare la prelecțiunii și mai ales că a publicat câteva studii apreciate la vremea aceea. Rămâne-va alături de membrii fondatori având contribuții la întocmirea principalelor linii de direcție pentru revista Convorbiri literare (1867) și pentru cotidianul Timpul, publicații apărute sub patronajul societății Junimea. Cât despre Junimea, cea mai importantă mișcare literară a anilor a 1860-1900, numărul membrilor săi a sporit, descoperind, încurajând, sprijinind și apreciind scriitori precum Eminescu, Caragiale, Creangă, Slavici, Vlahuță, Coșbuc, Delavrancea….
Rămânem tot în anul 1864, Rosetti fiind prefect al județului Vaslui, reprezentant al puterii centrale în județ și administrator al intereselor locale. Avea ca principală obligație, atribuție, îndatorire asigurarea implementării noului cadru legislativ și a măsurilor impuse în procesul de consolidare și modernizare a statului. Ne aducem aminte din istorie că în temeiul noii Constituții (august 1864) se trecea la aplicarea Legii agrare decretate de domnitorul Al. I. Cuza în luna mai. În august ministru de Interne Kogălniceanu trimitea prefecturilor din toate județele țării circulara care cerea ca „nicăieri lucrul câmpului să nu se întrerupă, pretutindeni să domnească ordinea și legitatea”. Li se solicita prefecților a „arăta bunilor săteni că îndeplinind aceste condiții ei vor dovedi încă o dată că sunt oameni cu inimă, vor dovedi că sunt recunoscători către ilustrul lor eliberator”. Rosetti a apreciat reforma lui Cuza considerând-o actul cel mai important din viața țăranilor români, a vegheat la aplicarea legii agrare chiar dacă a avut critici juste atrăgând atenția asupra acelui articol de lege ce permitea micilor proprietari să-și vândă terenurile, fărâmițând mica proprietate agricolă (fenomenul a existat, înturnând țăranii la muncă pe domeniile boierești subjugați iarăși prin clacă, dijmă…). Dar în 1864 legea îi elibera pe țărani de sarcinile feudale, legea proclama desființarea „de-a pururea” a clăcii, țăranii erau împroprietăriți cu teren agricol, deveneau proprietari liberi pe „locurile supuse stăpânirilor lor prin lege și pe brațele lor de muncă”. După lege țăranii aveau dreptul la două treimi din suprafața moșiei, fără să se socotească pădurile. În județul Vaslui procedurile de împroprietărire au respectat prevederile legale și conform documentelor Depozitelor Direcției Arhivelor Centrale (Serviciul acte economice centrale) reiese că au fost puse în aplicare începând cu 1864, ceea ce înseamnă că pe durata mandatului lui Rosetti au fost împărțite și inițiate măsurători de delimitare a loturilor țăranilor aparținând moșiilor Armășeni, Scânteia, Bălteni, Mărășeni, Rafaila, Delești, Coropceni, Fâstâci-Râpi, Cursești, Schitul Lipova, Ivănești, Valea Cânepei, Laza, Toporăști, Lipovăț, Schitu-Duca, Poenești, Știoborăni, Protopopeștii Ducăi, Huțupeni-Cănești. Pentru zona târgului Vaslui comisia s-a întâlnit „în luna Ghenarie, 1865, 20 zile” stabilind, identificând pe cei 92 de clăcași ce urmau a primi pământ din moșia Elenei Șubin, dar prefect figurează Gheorghe Donici. Totuși, în corespondența lui Maiorescu către Rosetti apare în formula de adresare titulatura „prefect de Vaslui” începând din mai 1864 până în septembrie 1865, mă îndoiesc că a fost schimbat pentru câteva săptămâni și fără a aprofunda subiectul cred că Donici era reprezentant al Prefecturii numit de aceasta a face parte din comisia de împroprietărire pentru oraș. De va fi fost rotația/ înlocuirea prefecților pe scurte perioade de timp, atunci rapida înlocuire a lui Rosetti poate fi pusă pe seama pierderii încrederii domnitorului Al. I. Cuza, căci la alegerile de deputați din 24 – 26 noiembrie 1864, Rosetti nu a ținut seama de unele indicații venite de la București, mai exact „n-a pus pe lista consilierilor și elementul convenabil, adică un fost clăcaș sau răzeș” alegând oameni care „nu puteau fi socotiți guvernamentali”.
În preajma loviturii de stat din februarie 1866 (abdicarea lui Cuza) va mai fi prefect al Vasluiului, trimis special pentru „a lua măsuri ferme”, dar nici un biograf sau istoric nu încearcă să ne explice dacă erau măsuri administrative, represive ori de altă natură, după cum nimeni nu punctează de vor fi fost pro sau contra domnitorului Cuza. Răspunsul să fie în numirea sa ca secretar intim al Locotenenței Domnești instituite după abdicarea lui Cuza și primirea misiunii diplomatice de a sonda opinia anturajului lui Napoleon al III-lea cu privire la o eventuală chemare la tronul României a unui Hohenzolern? Sau în acțiunile sale din 1873 când în calitate de agent diplomatic la Berlin face demersurile necesare pentru obținerea pașaportului și aducerea în țară a corpului îmbălsămat al domnitorului Al. I. Cuza ce se stinsese din viață la Heidelberg?
Oricum ar fi, din mai 1866 este deputat de Dorohoi, face parte din Adunarea Constituantă, apoi este numit președinte al Consiliului Județean Vaslui (1866-1868). Pe parcursul anului 1868 îl găsim înscris în tabloul de avocați din Vaslui, ca din februarie 1869 să devină președinte al Tribunalului Județean Vaslui. Din 1870 începe să se manifeste politic, devenind un apropiat al regelui Carol I, așa încât la 20 ianuarie 1871 este numit „Comisar al guvernului român la Berlin pentru a rezolva problema concesiei construcțiilor de căi ferate în România”. Să detaliem puțin pentru a înțelege. Pentru construirea unei rețele de căi ferate care să lege Muntenia de Moldova, țara noastră a apelat la capital german iar pentru lucrările specifice la consorțiul prusian Strousberg. Însă întreaga operațiune nu a fost lipsită de unele neplăceri, realizarea „drumului de fier” dând naștere unui scandal politico-financiar. Politic deoarece în spatele afacerii stătea tatăl principelui Carol I, financiar pentru că sume mari de bani fuseseră irosite. Toate acestea ies la iveală după intrarea în faliment a firmei Strousberg (1870), descoperindu-se o serie de alte nereguli atât în contract cât și în condițiile de concesionare total nefavorabile statului român, compania străină având drept de exploatare a liniei ferate timp de 90 de ani. Nu era de neglijat faptul că desfășurarea lucrărilor fusese marcată de numeroase ilegalități, verificările ulterioare descoperind diferențe între măsurătorile guvernului și ale firmei, lucrări întârziate dar plăți făcute. Rosetti s-a ocupat îndeaproape de procesele „drumurilor de fier”, fiind un bun și loial funcționar guvernamental, reprezentant al Principatelor Unite, căci urmează ani de procese ale statului român cu firma în cauză, multe dintre ele în perioada cât Rosetti a fost comisar. Însă abia în 1880 România își va răscumpăra întreaga rețea.
Theodor Rosetti rămâne bine ancorat în mediul politic, astfel încât nu miră ascensiunea sa, e agent diplomatic acreditat la Berlin și în același timp pe lângă Curtea Imperială din Petersburg până în martie 1874. La mai puțin de un an, mai precis la 7 ianuarie 1875 Theodor Rosetti este numit ministrul Lucrărilor Publice în guvernul lui Lascăr Catargiu, iar în această calitate va sancționa (aproba, în termenii juridici de atunci) convenția comercială cu Austro-Ungaria prin care se acordau produselor austriece dreptul de liberă trecere prin țara noastră, lovind astfel puternic în industria românească aflată la începuturile dezvoltării ei. Era un „rău necesar”, o strategie de politică externă! Prinsă la mijloc între interesele economice ale turcilor, rușilor, austro-ungarilor, independența României nu putea fi altfel obținută decât prin „cedarea” Dunării. Politicienii noștri nu agreau sacrificiul, dar scopul era cu mult mai important, întreaga națiune, toată clasa politică susținută de monarhie, urmărind dobândirea independenței față de oricare dintre imperiile ce voiau bogățiile noastre. Dar nici în 1881 „chestiunea Dunării” nu suferise vreo o modificare, problema navigație libere pe Dunăre care frâna dezvoltarea economiei românești era reluată în discuțiile Camerei Deputaților, Theodor Rosetti fiind cel ce va acuza guvernul că nu i-a măsuri ferme pentru apărarea intereselor României. Nu cred că doar situarea în opoziție îl va fi determinat să se exprime atât de vehement, cât mai ales faptul că trecuseră niște ani de la 1877 și sacrificiul asumat continua să apese greu pe economia țării.
Cum guvernele se schimbau destul de des, va fi nevoit să renunțe la acest post în martie 1876 înaintându-și demisia. Se va bucura de numirea în funcția consilier la Înalta Curte de Casație și Justiție, avansând curând în aceea de președinte al acestei instituții judecătorești, cea mai înaltă treaptă ierarhică în magistratură, vizibil preocupat de cariera profesională. De altfel în anii următori funcțiile politice alternează cu cele profesionale, când senator (1879-1880), când președinte al Curții de Casație din București (1884). Încununarea activității de magistrat se produce în 1906 când este ales membru la Curtea Permanentă de Arbitraj Internațional de la Haga.
În martie 1888 Rosetti este desemnat să formeze un guvern de coaliție deoarece prezenta o garanție pentru liniștirea țărănimii agitate prin așa numită împroprietărire din domeniul statului. Carol a preferat numirea lui Rosetti în fruntea guvernului având în vedere calitatea lui morală de a tempera viața politică a vârfurilor conducătoare și de a garanta legalitatea alegerilor. Iată ce spunea cu ocazia învestirii: „Chemat la guvern prin încrederea Măriei Sale Regelui, am crezut a îndeplini o datorie către tron și țară, primind fără șovăire misiunea cu care m-a onorat. Știm că nu putem sta la acest loc dacă nu vom avea încrederea țării. Această încredere ne vom sili a dobândi prin stricta legalitate în toate ramurile administrațiunii publice. Procedând astfel, credem că vom putea răspunde la trebuința de liniște ce o simte țara, liniște ce va fi cu atât mai asigurată cu cât fiecare cetățean se va simți în stare a-și exercita în deplină libertate drepturile sale în limitele legilor”. Pornea la drum cu cele mai bune intenții. Ca șef al guvernului, președinte al Consiliului de Miniștri, Theodor Rosetti a reușit trecerea reformei administrative, au fost votate două legi importante pentru populația rurală. Legea pentru înstrăinarea unor părți din bunurile statului, răscumpărarea embaticurilor /arendărilor împreună cu legea modificatoare a legei tocmelilor de lucrări agricole, amândouă veneau în sprijinul țăranilor deposedați de proprietățile lor. După votarea bugetului, la începutul lunii aprilie, lucrările Parlamentului se suspendă pentru ca guvernul să poată face față mișcărilor țărănești izbucnite încă din martie contra guvernului Brătianu (abia demis). Grea misiune pentru Rosetti, aplanarea unei revolte care nu-l viza pe el sau guvernul nou instalat. Trebuia să ia măsuri drastice, să aresteze, să amendeze și chiar dacă știa că revoltele se justificau trebuia să „vegheze la respectarea ordinii publice”. Adresele semnate de Rosetti aflat și la cârma ministerului de Interne ne arată un politician preocupat de stingerea răscoalelor țărănești, comunicările sale oficiale către prefecții județelor cerând „o neadormită priveghere pentru menținerea ordinei publice”, prezență, deplasare „la fața locului la cel mai mic indiciu de răzvrătire”. Recomanda „intervenția forței armate” doar acolo „unde lucrurile ar fi atât de grave” dar și atunci numai cu deplina „înțelegere cu comandantul” trupelor militare. Intervenția armată a fost solicitată mai cu seamă în Dâmbovița, unde peste 800 de răsculați s-au confruntat cu jandarmii pe drumul spre Pitești. Disperați, ofițerii din zonă au cerut întăriri, subprefectul scriind la Ministerul de Interne „solicităm urgent armată mai multă pentru toată plasa răsculată”. Se întâmplase ceea ce prezisese Rosetti în 1864, țăranii își vânduseră pogoanele, erau săraci și neputincioși în fața nevoilor zilnice, îndatorați, subjugați tocmelilor agricole. Vor muri oameni nevinovați, au căzut și capete de moșier sau hrăpăreți arendași din Vlasca Munteniei până-n satele Sucevei, răscoala cuprinzând și Moldova. Guvernul Rosetti (23 martie 1888 – 26 martie 1889) nu a căzut din pricina metodelor de stăvilire a mișcărilor țărănești, a fost minat din interior de către liberali, dificultățile guvernării au venit din partea „opoziției unite”, care acuza guvernul fiind „expresiunea unui grup mic, cu program politic și economic, dar grup mic fără nici un răsunet în țară și fără legături”. Lupte politice vizând mai degrabă interesele individuale au dus la demiterea guvernului urmată în mod evident de negarea și respingerea ideilor lui Rosetti care propunea și argumenta avantajele desființării celor patru colegii electorale, crearea unui colegiu unic, adoptarea sufragiului universal.
Cariera lui politică nu se încheie aici, va deține portofoliul Justiției în guvernul lui George Manu (5 noiembrie 1889 – 15 februarie 1891), calitate care i-a oferit satisfacția aprobării Legii pentru organizarea magistraturii, act legislativ la care lucrase cu pasiune. Trecând și prin funcția de ministru (ad-interim) al Instrucțiunilor și Cultelor, sprijină înființarea gimnaziului M. Kogălniceanu, aprobând construirea unui local propriu. Așadar semnătura ministrului Rosetti a făcut posibilă începerea la jumătatea lunii martie 1891 a lucrărilor de ridicare a școlii de pe strada Kogălniceanu, elevii vasluieni adunându-se în băncile ei în septembrie 1893. Avem informații că în perioada interimatului său la Culte, trecea Facultatea de Teologie (înființată în 1884) sub autoritatea Universității din București (iulie 1890), obține aprobarea pentru reconstrucția caselor Bellu și Cesianu intrate în proprietatea Academiei Române urmare a demersurilor sale.
Activitatea politică este completată de realizările diplomatice și administrative. Iată cum tot din 1890 este numit guvernator al Băncii Naționale, de activitatea sa în funcția de director al Băncii Naționale se leagă întocmirea Regulamentului Casei de Pensiuni și Ajutoare a funcționarilor BNR. Este cunoscută implicarea lui Rosetti în negocierea dintre BNR și statul român cu privire la schimbarea sistemului monetar. Trebuie menționat că proiectul de lege pentru schimbarea sistemului monetar era supus dezbaterii în ședința Senatului din 31 mai 1889, dar nu era o temă nouă de discuție. Din cele 16 pagini redactate ale ședinței, 6 conțin argumentele și recomandările lui Rosetti. „Când vorbim despre regularea sistemului nostru monetar și de înlocuirea sistemului actualmente în vigoare (care admite și aur și argint), domnul ministru de finanțe Germani trebuie să se gândească mai întâi la alegerea sistemului monetar care crede că ar fi oportun a-l întrebuința, adică dacă trebuie să rămânem în sistem bimetalist sau trebuie să luăm un singur metal drept etalon și anume care! Al doilea lucru care trebuie să preocupe pe domnul ministru este mijlocul de a pune în practică schimbarea aceasta a unui etalon într-altul. Lucrul cel mai simplu și cel mai natural […] e să autorizeze ministrul de finanțe să retragă din circulațiune tot argintul reprezentat de piese de 5 lei”, astfel încât cele 47 de milioane se vor preface în aur. Însă în visteria Bănci Naționale se aflau doar 30 milioane, restul fiind în buzunarele populației, deci nu era posibilă grabnica retragere din circulație, cu atât mai mult cu cât argintul era primit în toate piețele din lume. Aceste observații aveau rolul de a arăta că punerea în aplicare a legii avea nevoie de o perioadă de cel puțin un an. Atrăgea atenția Rosetti și asupra necesității reglării, stabilirii atribuțiilor Băncii Naționale. În concluzie, legea de înființare a unui nou sistem monetar și confecționarea monedelor naționale, avea în vedere trei obiective distincte de atins, devenite în decursul a mai puțin de trei ani legi de sine stătătoare. Așadar Rosetti a contribuit la elaborarea legii de schimbare a etalonului, la stabilirea mijloacelor pentru a se ajunge la această prefacere, a avut o contribuție remarcabilă pentru schimbarea legii și a statutelor Băncii Naționale. Să mai spunem că legea avea să fie adoptată în ședința senatului (1889) cu 57 voturi exprimate din care 52 bile albe, 4 bile negre, 1 vot la capitolul abțineri. Academia Română îl va recompensa pentru meritele sale sociale și politice, Rosetti devenind membru corespondent în 1891.
După terminarea mandatului de guvernator(1895) îl găsim în funcția de director al Băncii Agricole, numire mai mult decât firească atâta timp cât eforturile sale au făcut posibilă înființarea acestei instituții. Este transferat la Consiliului Superior al Agriculturii dar nu va rămâne în acest din urmă post, demisionând în 1907 nefiind de acord cu legile agrare adoptate de guvernul liberal. Dealtfel intervențiile cu caracter politic de la nivel național sunt tot mai rare, de prin 1901 regele evitându-l atât pe Rosetti cât și pe conservatori, interzicând totodată și junimiștilor participarea la formarea noului guvern. Abia în 1912 revine la guvernare, chemat de vechiul prieten Maiorescu care în calitate de prim-ministru îl pune la conducerea Ministerului de finanțe, notabile dovedindu-se acțiunile sale și în acest domeniu chiar dacă nu pentru mult timp. Dar cum frământările dintre partidele politice nu intră acum în sfera noastră de interes, reținem că Rosetti este unul din membrii fondatori ai Clubului Conservatorilor (1880) creat în scopul de a regrupa și consolida Partidul Conservator. S-a afirmat ca politician conservator, aripa junimistă, a criticat cu temei lacunele sistemului social politic existent în România la hotarul dintre secole, inconsecvențele regimului constituțional, dar mai ales manipularea nedemocratică a instituțiilor de stat și alegerilor cenzitare în vigoare atunci. A fost adept al teoriei „formelor fără fond” lansată de junimiști, teorie care a influențat timp de câteva decenii aproape întreaga cultură românească. Acest climat de idei ce critica realitatea românească a acelor vremuri a contribuit la penetrarea în conștiința publică a sentimentelor patriotice, de prețuire, de atașament față de valorile trecutului național, la orientarea literaturii spre lumea socială a satului și investigarea orizontului spiritual al țăranului român. Vorbind despre progresul unui popor, spunea și credea că „pentru a fi real trebuie să meargă treptat și regulat ca vârsta individului, iar nu prin sărituri mari și violente care tulbură numai și ține în loc mersul normal al țării”. Acesta a fost crezul politic a lui Theodor Rosetti. Acesta a fost omul Rosetti, o persoană de o inteligență limpede, având cunoștințe variate și profunde, cu un caracter drept și lipsit de pasiuni violente, patriot adevărat, de o onestitate incontestabilă. Invitat de Carol I să participe la Consiliul de Coroană întrunit în 3 august 1914, apreciindu-se calitatea de fost conducător al guvernului României, Theodor Rosetti se pronunța pentru neutralitate. În fața primelor manifestări ale primei conflagrații mondiale, seniorul Rosetti îndemna la prudență, cuvintele lui au avut puterea să convingă monarhia că era cu mult mai potrivit „să stăm deci liniștiți la o parte, să ne vedem de nevoile necazurile noastre și să ne căznim să păstrăm ceea ce cu atâta trudă am agonisit. Decât să ne avântăm într-un război contra simțământului public, mai bine să stăm neutri”. Când peste 2 ani, tot într-un august fierbinte, un alt Consiliul de Coroană se întrunea, un alt rege se sfătuia cu oamenii săi de încredere, Theodor Rosetti va sprijini opinia lui Ferdinand, pronunțându-se pentru intrarea României în război de partea Antantei. Climatul politic se schimbase, alta trebuia să fie poziționarea României, somată fiind a-și face cunoscută intenția de coalizare. Elita politică va aprecia că alături de forțele Antantei care avea șansele cele mai mari de reușită, România își va împlini dorința de a elibera pe românii din Transilvania de sub stăpânirea austro-ungară.
Avea să se retragă apoi definitiv de pe scena politică, trăind să vadă și să simtă bucuria Marii Unirii. Vechii săi prieteni îl găseau zâmbitor în grădinița lui, căutând la bătrânețe de florile sale. Pe un drum fără întoarcere pleca în miez de vară acum o sută de ani Theodor Rosetti. Murea la București în 17 iulie 1923 unul din acei mari oameni ce au întemeiat România modernă.
Mihaela Ochianu – Biblioteca Judeţeană „Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui
Mulțumiri Bibliotecii Județene „V. A. Urechia” Galați pentru ajutorul acordat în elaborarea acestui material prin punerea la dispoziție a unor documente din colecțiile sale).
Bibliografie: Gheorghe Iacob, Alexandru-Florin Platon – Istoria Universității din Iași (Editura Universității „Al. I. Cuza”, Iași, 2014); Gheorghe Iacob – Universitatea din Iași (1860-2010) : facultăți, profesori, școli științifice (Editura Universității „Al. I. Cuza”, Iași, 2011); Iacob Negruzzi – Amintiri de la Junimea (Editura Junimea, Iași, 2018); Paul Zahariuc – Vaslui: de la târg la oraș (Editura PIM, Iași, 2014); C. I. Băicoianu – Istoria politicii noastre monetare și a Băncii Naționale: acte și documente: vol. II, partea a II-a (București, 1939); Marin Nedelea – Istoria României: compendiu curente și personalități politice: pasoptismul, conservatorismul, liberalismul (Editura Niculescu, București, 1994); Traian Nicola – Valori spirituale vasluiene (Vaslui, 2001); Convorbiri literare (nr. 1/1909, nr. 7-8/1923); Titu Maiorescu – Jurnal și epistolar (Editura Minerva, București, 1984), www.arhivelenationale.ro.