Google

În căutarea timpului pierdut (CCVII)

Written on:aprilie 27, 2022
Comments
Add One

Taprobana este o altă insulă fabuloasă din Oceanul Indian mult  râvnită. Prima referire apare în „Indica”, scrisă în sec. IV î.Hr.de geograful Megasthenes. De Taprobana scrie Strabon în „Geographia” şi Xenophon în “Anabassys”. Este prezentă în “Istoria Naturală” a lui Pliniu şi în “Bibliotheca” lui Diodor. Ptolemeu o descrie în “Cosmographia” ca fiind o insulă triunghiulară, străbătută în cruciş de două lanţuri muntoase şi înconjurată de alte 26 de insule mici: Frena, Arana, Alaba, Magabilu, Zabu, Zibala, Tumara etc., cărora se adaugă un arhipelag mai îndepărtat format din zece insule. Taprobana apare şi în epopeea “Lusiadele”, opera portughezului Luís de Camoes, scrisă într-o grotă din Macao, venerată azi de portughezi. Se crede că Taprobana şi Ceylonul sunt una şi aceeaşi insulă, dar nu-i aşa. Sunt mari deosebiri de geomorfologie între descrierea făcută de Ptolemeu Taprobanei şi relieful Ceylonului. Taprobana nu trebuie confundată cu mica insulă omonimă de lângă coasta Ceylonului, proprietate a conţilor francezi de Mauny. Insula a fost cumpărată în 1912 cu ocazia unei vizite făcută în Ceylon de contele Maurice de Mauny, la invitaţia lui Sir Thomas Lipton, cel care a dat numele celebrei mărci de ceai ceylonez. Contele era scriitor, a povestit vizita în cartea “Grădinile Ceylonului” şi a ridicat pe Taprobana o vilă pe care o închiria. Printre chiriaşi s-a numărat scriitorul Paul Bowles. Aici Bowles a scris romanul “Casa Spinder” şi jurnalul de călătorie “Insula mea”. Prezenţa lui Bowles a ridicat prestigiul vilei. Aşa se face că Vila Mauny este evocată în cărţile “Hoteluri legendare ale Asiei”, scrisă de William Warren şi “Hoteluri interesante din India, Maldive, Ceylon, Singapore”, autor Pia Molbech. Basra, patria lui Sinbad Marinarul, erou din “Cele o mie şi una de nopţi”, este un oraş din ţinutul irakian Al Kariba, udat de fluviul Shatt al Arab, format prin unirea a două ape legendare: Tigrul şi Eufratul. Tradiţia locală spune că pe locul Basrei s-a aflat Grădina Raiului. Din Basra a plecat în sec. IX negustorul Suleiman care a lăsat un jurnal de călătorie unde scrie că între Ceylon şi Java sunt peste 1.900 de insule conduse de o femeie. Marea din jurul insulelor colcăia de monştri marini. Bogăţia arhipelagului, rămas neidentificat de geografii moderni, erau chihlimbarul cenuşiu şi ambra aruncate pe plajă de valuri. Ambra, din care se fac parfumuri ori lichior, este dejecţia de caşalot. Din chilimbar se fac bijuterii, obiecte utile: brelocuri, bomboniere, tabachere,portţigarete, prespapieruri etc, dar şi lichior. În aceeaşi notă exotică se încadrează misterioasa ţară Ophir, bogată în aur, argint, pietre scumpe, fildeş, mirodenii şi lemn de santal. Ophirul şi ţara geamănă, Saba, sunt amintite de textele biblice şi de literatura creştină apocrifă, precum “Lupta lui Adam şi Eva, împotriva satanei”, scriere a Bisericii Etiopene şi “Peştera Comorilor”, lucrare a Bisericii Siriace. De asemenea Ţara Ophir apare în “Cartea lui Mormon”, lucrarea de căpătâi a sectei mormonilor din statul american Utah. În “Peştera Comorilor” se reţine de fapt un oraş numit Saphir, de unde vine şi denumirea safirelor, cunoscutele pietre preţioase. Oraşul era situat într-o ţară muntoasă căreia i se spunea Sarania. Orientaliştii au decretat că Sarania şi Ophirul ar fi totuna, probabil din dorinţa să nu sporească misterele geografice. În lucrarea clasică arabă “Kitab al-Magall” se scrie de Reu, rege în Saba, care a cucerit Ophirul şi o altă ţară rămasă neidentificată, Havila. Musulmanii zic că Reu era stră-străbunicul patriarhului Avraam. Existenţa reală a Ophirului primeşte o confirmare în 1946, când se găseşte un document antic în care se menţionează că din această ţară Palestina importa aur. Găsirea Ophirului a fost unul din obiectivele călătoriei lui Vasco da Gama, după mărturia lui Tome Lopes, cronicarul  expediţiei portugheze în Oceanul Indian. Căutarea Ophirului a durat până în sec. XIX. De-a lungul timpului s-a bănuit că ar fi situat în Ţara Abhira din statul indian Rajaputana, în Sinai, Afganistan, Somalia Franceză, în Preşedenţia Madras, parte a Indiei Britanice, în regiunea Jaffna din Ceylon, în Belucistan, Rhodesia de Sud, Mozambic, Tunisia, ba şi în Yucatan ori în Amazonia Peruviană. Johann Aventinus afirma în “Analele Bavariei”, lucrare din sec. XV, că Ophirul s-ar afla în regiunea grecească Epir, iar Alvaro de Mendana l-a căutat în arhipelagul Solomon din Pacific. Expediţia lui Mendana este descrisă de englezul Robert Grave în romanul “Insulele Vrăjite”. Americanul David Childress, care a scris cărţi de călătorie şi cărţi dedicate fenomenelor insolite, susţine că a găsit Ophirul în pustiul din statul Australia de Vest, iar în romanul “Contele de Monte Cristo”, autorul Alexandre Dumas – tatăl plasează Ophirul în vecinătatea Ţării Gujarat din nordul Indiei. Pasiunea  geografilor pentru Ophir vine de la o carte intitulată “Documente privitoare la Filipine”, lucrare cu autor necunoscut, multă vreme ţinută secret! Cartea se referă la o expediţie spaniolă către Marea Chinei, desfăşurată prin anii 1519-1522, adică odată cu călătoria lui Magellan. Cronicarul scrie că a fost descoperită ţara Ophir undeva între insula Borneo şi arhipelagul Sulu. În cartea amintită se spune că Ophirul este un arhipelag de insule muntoase, bogat în metale preţioase şi pietre scumpe, pe care locuiesc alături de malaezi, nişte misterioşi oameni albi căruia autorul cărţii le zice Lequious. Cercetătorii cred că Lequious erau urmaşii anticilor fenicieni veniţi să facă comerţ şi stabiliţi pe acele insule. Fenicieni în Filipine? Nu departe de Filipine este arhipelagul Carolinelor cu insula Ponape. Pe insulă este o cetate ciclopică cu ziduri uriaşe din bazalt ctitorită în antichitate pe zeci de insuliţe artificiale. Este cetatea Nam Madol, considerată Veneţia Pacificului. Este puţin probabil ca micronezienii, băstinaşii Carolinelor să fi înălţat cetatea. Ei nu au avut decât colibe din frunze de palmier. Autorul american David Childress spune în volumul “Lumea pierdută a lui Cham”, că Nam Madol a fost construită de egipteni în sec. X i.Hr.. Alt autor american, Bill Ballinger, lansează în cartea “Oraşul de piatră” ipoteza că Nam Madol a fost ridicată de greci pe la anul 300 î.Hr. Mă întreb de ce s-or fi chinuit egiptenii ori grecii să ridice o cetate ciclopică pe o insulă din Pacific? În “Aminitiri despre viitor”, Eric von Daniken scrie că Nam Madol este opera extratereştrilor. Poate că are dreptate, deoarece băştinaşii zic că Nam Madol a fost ridicată de doi vrăjitori, fraţii Olisihpa şi Olosohpa veniţi în Ponape cu o „canoe uriaşă” dintr-o ţară tainică aflată undeva în sud, numită Kanamwayso. Fraţii ridicau pietrele folosindu-se de un dragon zburător. Oamenii primitivi confundau ştiinţa cu vrăjitoria. De fapt Olisihpa şi Olosohpa stăpâneau ştiinţa inginerească, veniseră cu o corabie şi aveau aerostate cu ajutorul cărora ridicau şi cărau blocurile de piatră! Cei doi erau mult mai înalţi decât localnicii. Parcă aduc aminte de uriaşii biblici, fiii oamenilor din Cer care aveau mai multă ştiintă decât pământenii! Olosohpa s-a căsătorit cu o fetişcană băştinaşă. Urmaşii lor sunt până azi regi în Ponape. Actualul rege este Kerpet Hebel, încoronat în 2008. Acum americanii vor să foloseacă aerostatele la ridicat materiale pentru construcţia şi întreţinerea clădirilor foarte înalte ori ca să susţină în aer, suspendate deasupra solului, centrale eoliene. Vântul a fost şi el “redescoperit”. Britanicii au pe Marea Nordului şi Marea Irlandei 60 de parcuri eoliene pentru electricitate. Ucrainenii vor şi ei parcuri eoliene pe Marea Neagră, în largul Voziei (sudul Transnistriei) şi a Bugeacului. Kievul „uită” că Bugeacul (Basarabia Veche) şi Vozia sunt pământuri româneşti pe care le-a furat! Acum şi guvernul României ar vrea două parcuri eoliene în apele noastre ale Mării Negre. Intenţie bună, dar se va realiza oare? Se vede din legenda lui Olisihpa şi Olosohpa că aviaţia este mai veche decât spune istoria oficială şi anume că începe cu fraţii francezii Joseph şi Jacques Montgolfier, fabricanţi de hârtie! În 1782 fraţii au inventat aerostatul cu aer cald. Ideea aerostatului a venit observând o faţă de pernă din crepon (ţesătură în relief) de mătase, pusă la uscat pe frânghie de mama lor. Din întâmplare faţa de pernă era pusă deasupra cazanului cu apă fierbinte unde fusese spălată. Aburii din cazan intrau în faţa de pernă, iar aceasta căpăta volum şi tindea să se ridice. Dacă unii sunt interesaţi de ieftinele şi nepoluantele  aerostate, fapt laudabil, marii magnaţi finanţează cercetări care să ofere lor elixirul tinereţii veşnice şi al nemuririi. Aceştia din urmă sfidează Legile Firii! Cercetările se fac în laboratoare din Sillicon Valley, statul Colorado! Miliardarul american Jeff Bezos investeşte într-o staţie orbitală pe care va funcţiona un hotel pentru bogătaşii amatori de sejururi cosmice ferite de ochii lumii, dar mai ales vor fi laboratoare pentru cercetări secrete.

Leave a Comment