Google

În căutarea timpului pierdut (CCVI)

Written on:aprilie 22, 2022
Comments are closed

Spuneam în articolul anterior despre paradisiaca, dar fantomatica insulă Maria Laxara din Pacific, situată spune-se în apropierea atolului Palmyra. Deşi Maria Laxara nu mai apare demult pe hărţile moderne a fost intens căutată, iar atolul Palmyra a servit căutătorilor drept bază. Cum spuneam, toţi aceşti căutători nu numai că nu au găsit insula, dar au căzut pradă celor mai diverse nenorociri! Totuşi Maria Laxara a fost adesea văzută, dar asta numai întâmplător.  Niciodată nu o văd cei ce o caută înadins. Pe această temă autorul Kristan Lawson a publicat în revista americană “Strange Magazine”,articolul “Misterioasele apariţii şi dispariţii ale insulei Maria Laxara”. Lawson a devenit celebru prin volumul său “Europa bizară”. Nici atolul Palmyra, deşi aparţine geografiei reale, nu-i ocolit de ciudăţenii. Este vorba de premoniţiile pe care le-au avut căpitanii de vas înainte de a naufragia pe reciful atolului. În cartea “Cursa spre Palmyra”, autorul  Curt Rowlett  explică bizarele premoniţii ale nenorocirilor care urmau să se producă în zona atolului, prin aşa numita sincronicitate a evenimentelor, fenomen neexplicat, dar descris de psihologul Carl Jung în cartea „Sincronicitatea, principiu cauzal”. Sincronicitatea este atunci când două sau mai multe evenimente, care aparent nu sunt înlănţuite cauzal între ele, se produc împreună, iar efectele lor sunt concordante”.  Scriitorul Robert Torres vedea în sincronicitate “o ilustrare a Divinului”. Un caz tulburător de sincronicitate l-am auzit povestit de regretatul Dan Amedeo Lăzărescu. Descendent al unei familii de boieri basarabeni, Dan Amedeo Lăzărescu a fost scriitor, ziarist, istoric, traducător din literatura engleză, doctor în ştiinţe juridice şi doctor în economie. Cunoştea ca nimeni altul dedesubturile istoriei româneşti a sec. XX. Cum în anii 1990 avea sănătatea precară, câţiva apropiaţi i-au propus să povestească ca să înregistrat pe bandă de magnetofon, iar apoi apropiaţii să transpună totul în scris şi să publice. Din păcate planul nu s-a realizat şi s-au pierdut foarte multe informaţii cruciale. De asemenea, Lăzărescu a fost şi un politician onest, cult, competent şi patriot, adică genul practic dispărut în România de azi. Dan Amedeo Lăzărescu, condamnat la moarte de regimul comunist, a ajuns să fie pus la zid în faţa plutonului de execuţie. Înainte să fie împuşcat, comandantul plutonului, poate că dintr-un dram de omenie, i-a spus că dacă vrea poate să urineze. Lăzărescu nu simţea nevoia, era calm de parcă nu urma să fie ucis, dar până la urmă a acceptat să urineze. Nu pentru a prelungi viaţa două minute, ci din respect faţă de sine. Când urina, apare un emisar care înmânează comandantului de pluton ordinul de a opri execuţia. Osânda lui Amedeo Lăzărescu tocmai fusese comutată la 20 de ani de muncă silnică. Aşa a scăpat cu viaţă. Dacă refuza să urineze, venirea ordinului îl găsea mort! “Sincronicitatea este modul prin care Dumnezeu rămâne anonim”, scria Albert Einstein! Să continuăm excursia printre fantomele geografice. Insula Paştelui, posesiune a statului Chile, este cel mai izolat uscat de pe Terra. Făcând abstracţie de cele câteva stânci rupte din ea, doar măruntul ostrov Sala y Gomez stă pe aproape. Totuşi realitatea pare puţin diferită. În 1879 nava Podesta, sub pavilion Italian, comandată de căpitanul Pinocchio Barone, descoperă la sud de Insula Paştelui un pământ a cărui perimetru abia dacă depăşeşte o mie de metri. Noului pămant îi dă numele navei, calculează poziţia geografică şi cartografiază ţărmurile. Insula a fost văzută ultima dată de pe un vas în anul 1932. O căutare din 1935 efectuată de marina militară chiliană se dovedeşte infructuoasă. Insula este ştearsă din hărţi, dar este interesant că locuitorii  arhipelagului chilian Juan Fernandez spun că ajung pe insulă. Pescuiesc în apele ei şi adună de acolo guano, preţiosul îngrăsământ agricol rezultat din dejectiile păsărilor de mare. Autorităţile refuză să-i creadă. Misterul Podestei a fost analizat de doctorul în fizică Hereward Carrington, cercetător al fenomenelor paranormale, cărora le-a dedicat 32 de cărţi şi zeci de articole în presă. O insulă mai mică decât Podesta este văzută în 1912, la nord de insula Paştelui. Nu a fost denumită şi nu a mai fost văzută după 1932. Insula nedenumită şi Podesta au rămas formal în posesiunea statului Chile. La nord de insula Paştelui este descoperită în 1912 insula Sarah Ann. Poartă numele navei de pe care a fost zărită. Bogăţia de guano îi determină pe americani să o anexeze. Cu toate acestea, în 1937, când SUA vor să instaleze pe Sarah Ann un observator astronomic, cei trimişi să execute lucrarea nu o găsesc la coordonatele ştiute. Sarah Ann este radiată din hartă, deşi localnicii din Juan Fernandez n-au dat-o deloc dispărută. Ei zic că de pe Sarah Ann adună guano. De misterul insulei Sarah Ann se ocupă autorul Brad Steiger în cartea „Insulele fugare”. Juan de Lisabona şi Dos Romeiros sunt uscaturi fantomă din Oceanul Indian, situate la sud de arhipelagul britanic Chacos. Prima dată sunt notate pe o hartă cu autor necunoscut la începutul sec. XVII. Geograful olandez Jean de Linschot le menţioneză pe harta din 1638, ataşată lucrării sale „Istoria navigaţiei în Indiile Orientale”. În zona respectivă englezul Robert Dudley indică pe harta din 1647 insulele Apolonia şi Dascaienhas. Se bănuieşte, dar ca simplă ipoteză, că Apolonia şi Dascaienhas ar fi totuna cu Juan de Lisabona şi Dos Romeiros. În 1770 Armind de Saint Felix primise misiunea de a găsi insulele Juan de Lisabona şi Dos Romeiros şi de a înălţa pe ele steagul Franţei. Rezultatul expediţiei a fost nul. Insulele nu s-au lăsat redescoperite. Sunt văzute în 1772 de un anume căpitan Sornin. De la jurnalul lui Sornin, guvernatorul din Mauritius, pe atunci colonie franceză, ordonă reluarea căutărilor. Iarăsi rezultatul a fost nul. În sec. XVIII Juan de Lisabona şi Dos Romeiros sunt căutate zadarnic de exploratorul  Yves de Kerguelen, un nume ilustru al marinei franceze. Kerguelen a publicat notele de călătorie în lucrările „Raportul excursiei în Marea Nordului, Islanda, Groenlanda, Feroe, Shetland, Orkney şi Norvegia, din 1767-1768” şi „Raportul călătoriilor în Oceanul de Sud şi India din anii 1771-1774”. În fine, în 1769 exploratorul Alexis Rochon nota în jurnal că a zărit o insulă care probabil era Juan de Lisabona. Rochon este autorul cărţilor: „Excursie în Mările Sudului”, „Voiaj în Indiile de Est şi Africa”, „Călătorii în Madagascar, Maroc şi Indiile de Est”. În ciuda căutărilor zadarnice localnicii din insula franceză Reunion spun că de pe Juan de Lisabona si Dos  Romeiros ei adună nuci de cocos. Cele două insule sunt teoretic posesiuni franceze. Alt mister sunt Insulele Mirodeniilor care au fascinat Europa  în sec. XIV şi XV. Marco Polo scria în Cartea Minunilor că sunt de toate 1.448! Desigur le-a luat în seamă pe cele mai mari, pentru că în sec. XIV navigatorul Giovanni de Monte Corvino spunea că Arhipelagul Mirodeniilor numără 13.700 de insule. Numărul imens de insule din componenţa unui arhipelag nu-i ceva neobişnuit. Florida are arhipelagul Celor Zece Mii de Insule, din largul mlaştinilor Everglads. Grupul insular a fost făcut celebru de romanul „Croco-deal”, a lui Carl Hiaasen. În golful care scaldă Stockholmul, capitala Suediei, sunt 20 000 de insule. Pe majoritatea din ele orăşenii au cabane de week-end. Una din insulele Stockholmului a fost proprietatea formaţiei ABBA. Cartea „Călătorie pe trei mări” ne încredinţează că autorul ei, negustorul rus Afanasi Nikitin, a vizitat Insulele Mirodeniilor în sec. XV, aventură confirmată şi de Cronica din Liov. Acum se crede că arhipelagul Molucelor din Indonezia este totuna cu Insulele Mirodeniilor. Într-adevăr Molucele sunt azi cel mai mare producător de condimente din lume. Olandezii au luat în stăpânire Molucele după ce au alungat la jumătatea sec. XVII pe portughezi. Excepţie a făcut insula Ambon pe care Portugalia a transferat-o Olandei abia în anul 1907. Identitatea dintre arhipelagul Molucelor şi Insulele Mirodeniilor este totuşi îndoielnică. În primul rând Molucele cuprind 1027 de insule, mult mai puţine decât Insulele Mirodeniilor socotite de vechii navigatori. În al doilea rând Arhipelagului Mirodeniilor, aşa cum l-au descris călătorii, nu seamănă cu Moluce. Literatura de aventuri a sec.XX a imaginat insulele Skull, Farou şi Mondo, aflate lângă insula Sumatra,  apropiată oarecum de Moluce. Cea mai cunoscută rămâne Skull, patria gorilei gigant King Kong. Insula Skull, dominată de un munte a cărui pisc seamănă cu un craniu uman, este acoperită de o junglă ce ascunde ruina unei cetăţi străvechi. Skull are în imaginarul colectiv o existenţă cvasireală graţie romanului “King Kong” scris de Delos Lovelace în 1933, iar apoi  de cartea Wetei Workshop, „Istoria naturală a insulei Skull” publicată în 2005.

Sorry, the comment form is closed at this time.