Sărbătoare națională sau zi națională? Ce este pentru români ziua de 1 decembrie? E bine de știut că în generoasa listă a sărbătorilor naționale românești figurează nu mai puțin de 82 de zile, fiecare dintre ele având importanță căci semnifică fie evenimente istorice, fie evenimente culturale precum omagieri ale unor personalități marcante ale neamului nostru. Unele sunt dedicate unor categorii profesionale, având menirea a aduce în atenția noastră importanța socială a unor astfel de îndeletniciri. Ziua Națională a Culturii se sărbătorește la 15 ianuarie, amintind nu doar de Eminescu ci de pleiadă de oameni de cultură. Ziua Națională Brâncuși, Ziua Națională a Lecturii, sunt la fel de importante precum Ziua Aviației Române sau Ziua Armatei Române. Șirul acestor exemple poate continua și sunt convinsă că oricare dintre noi poate aminti multe altele. Toate sunt sărbători naționale, însă doar una dintre ele este și zi națională.

1 decembrie e ziua națională a României, e stabilită prin lege, e menționată și în Constituție. Chiar dacă legea nr. 10/1990 nu face referire directă la semnificația istorică, tot românul înțelege că Ziua Națională a României evidențiază o suită de fapte istorice ce au condus în cele din urmă la realizarea visului secular, unirea tuturor românilor, unirea într-un singur stat a tuturor provinciilor românești. La 1 decembrie 1918 Adunarea Generală a românilor din Transvania cerea la Alba-Iulia unirea cu Regatul României, cerea includerea într-un singur hotar a celor de aceeași limbă, simțire și origine. Transilvania era ultima provincie ce venea sub sceptrul lui Ferdinand Întregitorul, alipite din proprie voință fiind Bararabia (27 martie 1918) și Bucovina (15/28 noiembrie 1918). Fost-am rotunzi în granițele noastre până -n 1940 când pierde-vom definitiv Cadrilaterul, nordul Bucovinei și întreaga Basarabie (revenită în 1941 și dislocată în 1944), dar cum spuneam altădată suntem prea mici să judecăm fapte și contexte istorice… 1 decembrie rămâne ziua nașterii României Mari!

Să fi fost de-a lungul existenței poporului român și alte zile naționale? Bineînțeles. Veți fi plăcut surprinși a afla că prima atestare documentară vine din anul 1860, din vremea domniei lui Alexandru Ioan Cuza. Trecuseră aproape doi ani de la dubla sa alegere, trecuseră sfintele sărbători ale nașterii Mântuitorului Isus, când marele Kogălniceanu submite (aduce la cunoștință) aprobării domnitorului Principatelor Unite inițiativa de a statornici un nou obicei:

„Subsemnatul are dar onoarea a propune Înălțimii Voastre să binevoiți a încuviința ca în viitor 24 Ianuarie să se serbeze în Principatele Unite ca sărbătoare națională, ca ziua în care, făcându-vă Domnul României, v-au încredințat prin însăși această misie și a realiza marea dorință și trebuință a Nației noastre”. Cuza Vodă aprobă propunerea în 27 decembrie 1860, ceea ce duce firesc la concluzia că ziua de 24 ianuarie începe să fie marcată din ianuarie 1861. Vin spre noi informații din timpurile acelea, cercetătorii istorici au reușit să descopere că „în seara zilei de 24 Genuarie când s-a dusu populația pe Dealul Mitropoliei cu lampioane și focuri” a fost o manifestare spontană la care au participat meseriași, negustori, oameni de tot felul. Lumina făcliilor trebuie să fi avut un efect vizual spectaculos! Frumoase vor fi fost luminile proiectate pe cerul nopții bucureștene, armonios s-or fi răsfrânt și pe chipurile purtătorilor lor, lumina aceasta (magică acum) împletindu-se cu bucuria generalizată a participanților. Anul următor, 1862, se organizează un banchet în sala Teatrului bucureștean. Spectacolul caritabil adună peste 400 de invitați, având acces cei mai importanți demnitari, preoți, miniștri, deputați, comercianți sau afaceriști ai momentului. A fi prezent în sala banchetului echivala cu „recunoașterea oficială” sau reconfirmarea poziției în înalta societate. Tot în 1862 autoritățile se vor îngriji și de cei sărmani organizând adevărate „ospețe” ce cuprindeau în meniu pește, pilaf, vin. Vă dați seama ce cantități de alimente au fost pregătite și distribuite către populația defavorizată! În toate orașele mari se alcătuiseră liste cu beneficiarii unor astfel de bucate și evident se întocmiseră liste cu necesarul de alimente pentru a bucura cât mai multe suflete. Interesant este faptul că din 1866 peștele e înlocuit cu carnea de vacă, mult mai ieftină și mai ușor de procurat! Însă dincolo de aceste aspecte ce țin de îndestularea trupurilor flămânde în tot restul anului, românul de rând „încingea” hore și dădea glas cântecelor patriotice, puținii școlari recitau din versurile lui Alecsandri, iar intelectualii se întrețineau în aule universitare conferențiind despre Principate, despre chestia țărănească, despre educație. E de la sine înțeles că după abdicarea lui Cuza (februarie 1866) ziua de 24 ianuarie scade în importanță, însă trebuie menționat că ea a continuat să fie sărbătorită mai ales în Moldova. Monarhia nu a avut atitudine de respingere, nu a interzis manifestațiile dedicate acestei sărbători, cunoscut fiind respectul familiei regale față de fostul domnitor, față de descendenții sau moștenitorii acestuia. Mai mult chiar, în decursul dinastiei hohenzollernilor au existat mai multe încercări de a restabili în mod oficial și ziua de 24 ianuarie drept sărbătoare națională de prim rang, acest lucru realizâdu-se în 1920 în timpul lui Ferdinand I.

Citiți articolul integral în ediția tipărită a regionalului Informatorul Moldovei.