Google

Weekend dedicat promovării Uniunii Europene

Written on:mai 13, 2019
Comments
Add One

Parcuri, străzi, gradinițe, rețele de termoficare, reabilitare instituții culturale, spitale sunt doar câteva exemple de investiții realizate în regiunea de nord-est cu fonduri europene.

Despre astfel de investitii realizate în comunitățile lor au fost informați cetățenii din Piatra Neamț, Botoșani și Suceava în perioada 10-12 mai 2019.

Promotorii EuroDEMOS au amplasat în zonele centrale puncte de informare privind impactul politicii de coeziune în aceste orașe. Astfel, cetățenii din Piatra Neamț, Botoșani și Suceava au discutat cu promotorii despre proiectele realizate în comunitățile lor, proiecte aflate în implementare, proiecte viitoare, modalități de accesare a acestor fonduri, instituții care gestionează în România programele de implementare a fondurilor europene și surse de informare.

Realizată în această perioadă, activitatea de informare contribuie semnificativ și la înțelegerea avantajelor pentru România ca stat membru al Uniunii Europene. Activitățile de tip info-point vin în completarea celor de tip cafenea publică susținute de EuroDEMOS în toamna anului trecut când promotorii politicii de coeziune au aflat nevoia cetățenilor de informare privind investițiile realizate în comunitățile lor cu fonduri europene gestionate prin politica de coeziune (Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul de Coeziune și Fondul Social European), principala politică de investiții a Uniunii Europene. Politica de coeziunea contribuind și la accelerarea ritmului în care statele membre noi recuperează decalajul economic.

Activitățile de tip punct de informare sunt organizate în proiectul ”Cunoașterea politicilor de coeziune, factor de consolidare a identității europene”, proiect implementat de Asociația EuroDEMOS cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, activități ce vor continua până la finele lunii iunie.

Leave a Comment