Google

Vine AL TREILEA RĂZBOI MONDIAL

Written on:noiembrie 11, 2020
Comments
Add One

De parcă virusul făcut în laborator care bântuie lumea acum ar fi altceva decât un veritabil război biologic declanșat de America și China!

Actuala nesiguranță globală și îngrijorarea pe fondul crizei economice provocate de pandemia de coronavirus riscă să ducă la declanșarea unui alt război mondial, a spus recent șeful forțelor armate britanice, Nick Carter.

Acesta a atras atenția că escaladarea tensiunilor regionale și erori de judecată ar putea duce în cele din urmă la un conflict extins.

„Cred că trăim într-un moment în care lumea este un loc foarte nesigur și neliniștit și, desigur, dinamica competiției globale este deopotrivă o caracteristică a vieților noastre, și cred că riscul real pe care îl avem cu un număr destul de mare de conflicte regionale aflate în desfășurare în acest moment este să ne confruntăm cu o escaladare pornită dintr-o eroare de judecată”, a declarat Carter.

Carter, care a devenit șeful armatei britanice în 2018, a apreciat că este important să ni-i amintim pe cei care au pierit în războaiele precedente, ca un avertisment pentru cei care ar putea repeta greșelile trecutului.

„Dacă uităm de oroarea războiului, atunci cred că cel mai mare risc este că oamenii ar putea considera că a merge la război este un lucru rezonabil”, a avertizat el. „Trebuie să ținem minte că poate că istoria nu se repetă, dar are o ritmicitate, și dacă privim în urmă la ultimul secol și la perioada de dinaintea ambelor războaie mondiale, cred că nu se poate pune la îndoială faptul că a existat o escaladare care a dus la erori de judecată care au dus în cele din urmă la războaie de proporții pe care sperăm să nu le mai vedem vreodată”, a explicat oficialitatea britanică.

Leave a Comment