Google

Vasluiul este un model de dezvoltare și trai civilizat sub conducerea primarului Vasile Pavăl

Written on:august 2, 2021
Comments
Add One

Se derulează investiții de amploare Vaslui chiar și-n timp de criză sanitară, criză economică și criză politică declanșată de guvernanți. Totodată aici în vechea vatră istorică se derulează activități culturale unicat în țară. Așa trăiește municipiul Vaslui în anul de grație 2021, după o perioadă cu restricții care au încetinit ritmul dezvoltării.

Unele investiții se finalizează, iar altele încep la Vaslui, cu fonduri europene sau de la bugetul local. Investițiile publice sunt dublate de acțiuni culturale unicat în România. Recent s-a tras cortina peste ediția cu numărul 7 a manifestării cu caracter internațional Hora din Străbuni.

După o perioadă cu restricții și după bâlbâielile fantasticului premier al României, care a definitivat bugetul statului aproape de jumătatea anului, la Vaslui se lucrează la turație maximă, multe investiții publice fiind în diferite faze de execuție. Totodată vara aceasta vine cu manifestări culturale de o înaltă ținută. Startul manifestărilor culturale a fost dat de Corala Armonia care a susținut un concert extraordinar în Parcul Copou, o bijuterie a Vasluiului. Apoi a urmat Festivalul internațional Hora din Străbuni și astfel în Vaslui a renăscut viața culturală. Puține astfel de festivaluri se organizează anul acesta în țară din cauza restricțiilor. La Vaslui însă prin grija administrației județene și administrației locale manifestarea s-a desfășurat conform regulilor stabilite de legislație și totul a fost deosebit. Urmează manifestarea Zilele Culturale ale Municipiului Vaslui în perioada 13-15 august. „Anul acesta manifestarea Zilele culturale ale Municipiului Vaslui este împărțită pe două planuri. Avem activitățile culturale care se desfășoară în Centrul Civic, la Centrul Cultural, la Teatrul de Vară, la Biblioteca județeană și-n alte locații. Avem și activitatea comercială care va fi în zona ștrandului. Toate activitățile se desfășoară cu respectarea regulilor”, a spus recent primarul municipiului Vaslui Vasile Pavăl.

Startul manifestărilor culturale, unele unicat în zonă, a fost dat, așadar, de Corala Armonia. Hora din Străbuni a scos în evidență bogăția cultural-tradițională a județului Vaslui și a adus în fața iubitorilor de tradiții ansambluri din țară și din străinătate. Au fost trei zile deosebite care au readus în atenție frumusețea portului și dansului popular. Puține astfel de festivaluri se organizează în România din cauza restricțiilor impuse. Vasluiul însă a fost o gazdă deosebită, s-a descurcat minunat și toți cei prezenți s-au bucurat mai mult ca niciodată de frumusețea manifestării culturale. Vasluiul a fost, prin grija administrației locale și județene, capitala internațională a tradițiilor timp de trei zile. Mergând mai departe pe linia culturală manifestările ce vor fi organizate cu prilejul Zilelor Municipiului Vaslui vor așeza, ca de obicei, Vasluiul pe harta culturală a României. Explozia de bucurie arătată de cei prezenți la Hora din Străbuni arată că vasluienii și oaspeții care au venit în aceste zile în Vaslui prețuiesc tradițiile. Asta înseamnă viață frumoasă și trai civilizat într-un oraș fără pretenții cine știe de care.

Investițiile publice își urmează cursul într-un ritm alert

La Brodoc se lucrează la modernizarea străzilor până la școală, la trotuare și șanțuri pe strada principală, în cartierul Cantemir se lucrează la modernizarea străzilor, trotuare, la creșă se lucrează, la fel ca la grădiniță, în timp ce alte obiective importante sunt pregătite pentru a intra în lucru. Una din arterele importante ale municipiului Vaslui, strada Traian, intră în modernizare pe finalul anului. „Programul de investiții este în derulare. Sunt și greutăți. Licitațiile la două obiective au fost contestate de firmele necâștigătoare. Sper să primim rezultatele cât mai repede pentru a merge mai departe cu reabilitarea în zona Valentin Silvestru și obiectivul din Copou. La celelalte obiective se lucrează. Avem în lucru zona Brodoc, zona Cantemir, creșa, grădinița și alte obiective importante. Pentru modernizarea zonelor Octav Băncilă, Rediu și celelalte, avem pregătite studii de fezabilitate. Modernizarea străzii Traian este în faza proiectului tehnic. Urmează și strada Decebal. Dacă merge treaba în ritmul anticipat, în septembrie dăm ordinul de începere a lucrărilor pe strada Traian. E un volum important de lucrări. Avem apoi strategia de dezvoltare a municipiului Vaslui, un proiect cu fonduri europene și planul urbanistic general. În septembrie va avea loc o analiză cu suprafețele care intră sau vor fi scoase din intravilanul localității. Sunt cereri de o parte și de alta și vom analiza cu specialiștii. Totodată sunt activități curente de reparații și întreținere care se desfășoară acum în municipiul nostru. Gestionăm, de asemenea, reparațiile la școli. Se completează cabinetele medicale școlare în așa fel încât să fie cabinete în toate unitățile de învățământ din oraș. Anul școlar se va deschide în condiții bune. Aceasta este grija noastră”, a spus recent primarul municipiului Vaslui într-o conferință de presă.

Fără contre inutile la Vaslui chiar se lucrează mult mai mult decât în alte orașe ale țării. Este meritul primarului municipiului Vaslui că a reușit să armonizeze orgoliile și să mobilizeze toată echipa în scopul dezvoltării acestui oraș cu vechi rădăcini în istoria locului.

Cine merge astăzi prin Vaslui vede că orașul a devenit foarte aglomerat ceea ce înseamnă că este mult mai atractiv decât în anii din urmă. De asemenea, respectând toate restricțiile impuse de legislație, activitățile și viața în general se desfăoară oarecum normal în Vaslui. Administrația locală își face treaba, iar cetățenii răspund prezent la activitățile și acțiunile inițiate de Primărie.

Primarul Vasile Pavăl a vorbit și de termene pentru unele lucrări aflate în derulare. Marele proiect al județului de modernizare și extindere rețele de apă și canalizare înaintează cam greu, e adevărat, însă primarul Vasile Pavăl spune că în septembrie va fi pusă în funcțiune rețeaua de apă în zona Brodoc. Apoi, tot aici, în fosta localitate componentă a orașului, acum cartier al Vasluiului, proiectul de modernizare a drumurilor are termen de finalizare 2022. Proiectul se realizează bani de la bugetul local.

De menționat este că strategia de dezvoltare a municipiului Vaslui, lansată de primarul Vasile Pavăl, chiar de la primul mandat în fruntea administrației locale, prevede modernizarea Vasluiului pe cartiere. Așa că după finalizarea lucrărilor la rețelele de apă și canalizare în alte cartiere ale orașului urmează modernizarea străzilor cu trotuare și tot ce presupune asigurarea unor condiții de confort normale cetățenilor.

Când la nivel central este prea mult zgomot pentru nimic care împrăștie peste țară o imagine de țigănie generalizată, dezvoltarea unei comunități locale într-un  ritm susținut, fără multă gălăgie, dă speranțe că realitatea se va schimba în bine. E ușor să afișezi aere de nu știu care, e cazul multor aleși locali, dar și de la nivel central, dar e mult mai greu să lucrezi cu pasiune și implicare pentru cei care te-au ales, care și-au pus speranțele într-un viitor mai bun pentru ei și copiii lor.

Leave a Comment