Google

Va reuși Occidentul să instaureze haosul în Belarus?

Written on:septembrie 7, 2020
Comments
Add One

Presa cumpărată de cercuri influente din Europa înjură din toate pozițiile președintele Belarusului. Vorbește cineva despre faptul că Belarusul a făcut cel mai mare camion și are fabrică de camioane, tractoare și alte utilaje? Vorbește cineva de faptul că nivelul de trai în Belarusul „dictatorului” Lukașenko este mult peste nivelul altor țări care fac parte din „marea familie europeană” și care se dau democrate? Vorbește cineva de faptul că Europa dictează președinții și guvernele în țări democrate? Vorbește cineva de faptul că Europa vrea să desființeze partide mari care au „vina” că apără interesele celor mulți din anumite țări considerate de mâna a doua?

Revenim la Belarus. E clar că protestele sunt organizate de Europa, de cercuri influente din Europa, care doresc să pună mâna pe fabricile din Belarus și să le desființeze. De menționat că Belarusul „dictatorului” Lukașenko ocupă un loc fruntaș și-n domeniul IT. Cum oare fac belarușii performanță sub dictatură?

Sunt numai câteva întrebări pentru cei care plâng de mila belarușilor conduși dictatorial de Lukașenko.

Ca să împace capra democrată europeană și varza din propria ogradă, „dictatorul” Lukașenko a vorbit recent de organizarea unui referendum pentru a vedea ce dorește populația. Atât de dictator este Lukașenko. Cei 50-60.000 de protestatari sunt departe de a reprezenta Republica Belarus.

Președintele belarus Aleksandr Lukașenko a evocat recent ideea unui referendum constituțional pentru a calma ampla mișcare de contestare ce are loc în Belarus după alegerile prezidențiale, fără a face alte precizări privind modalitățile de desfășurare, calendarul sau conținutul consultării populare.

Liderul belarus a spus că specialiști, printre care judecători de la Curtea Supremă, lucrează în prezent la un proiect de revizuire a legii fundamentale, care va fi apoi supus referendumului.

”Aș vrea ca aceste schimbări să ducă la progresul societății noastre. Vom insista pe aceste schimbări și vom propune aceste schimbări poporului nostru”, a declarat liderul belarus într-o ședință de lucru.
El nu a oferit niciun detaliu concret asupra acestui proiect de revizuire a Constituției, pe care Moscova l-a calificat drept o pistă promițătoare pentru ieșirea din criză.
Lukașenko (66 de ani) a recunoscut că Belarusul este condus de un sistem oarecum autoritar și a evocat o posibilă reformă a sistemului judiciar.
Pe de altă parte, „democrații” din Estonia, Letonia și Lituania au anunțat recent restricții de călătorie împotriva a 30 de demnitari belaruși, printre care președintele Aleksandr Lukașenko, a declarat președintele lituanian Gitanas Nauseda. Anterior, Lituania anunțase că intenționează să sancționeze oficialități belaruse pe care le consideră responsabile pentru încălcarea legii electorale și pentru violențele contra protestatarilor.

La final mai e loc de o precizare. Când situația în România se calmase și țara mergea relativ bine, salariile și pensiile crescuseră considerabil, au apărut proteste pentru apărarea justiției. Aceeași justiție, „apărată” de 2-3.000 de scandalagii plătiți bine de unele organizații din afara țării, e călărită, la propriu, de Iohanis, iar premierul Orban înjură Curtea Constituțională când hotărăște altfel decât vrea el. Parcă-i cam dubioasă această situație, dar place „democraților” europeni. Vom reveni.

Leave a Comment