La Bălțații Iașilor, sărbătoarea în stil tradițional aduce bucurie, dar și elemente unicat în Moldova zilelor noastre. Dragostea pentru tradiții așează această frumoasă comunitate în fruntea comunităților din regiune și din țară.
La început de toamnă și anul acesta, vrednicul primar Vasile Aștefanei de la Bălații Iașilor a adunat comunitatea cu mic cu mare la ceas de sărbătoare. Prima duminică din septembrie se sărbătorește ziua comunei Bălțați. Toamna cea bogată și-a revărsat frumusețea pe aceste meleaguri locuite din toate timpurile de oameni vrednici. Gospodarii satelor știu ce vor și tocmai de aceea și-au ales în frunte pe cel mai vrednic. Munca este cinstită cum se cuvine, în timp ce reușitele, dezvoltarea comunității reprezintă motiv de satisfacție pentru toți. La ziua comunei au venit alături de gospodarii locului parlamentari, profesori, seniori și toți cei care știu și vor să aprecieze frumusețea tradițiilor, dezvoltarea unei comunități și truda oamenilor pentru un trai mai bun. Așa este dintotdeauna. Din păcate, unii cred că lumea s-a născut astăzi, dar tot ei au de pierdut. Cei care nu-și uită rădăcinile au doar de câștigat.
Îmbrăcați în straie populare, în frunte cu primarul comunei, gospodarii din Bălțați au sărbătorit la început de toamnă, bucurându-se pentru tot ce au reușit să facă până acum și au creionat alte planuri pentru viitor. Au urcat pe scena de la moderna bază sportivă a comunei, la câțiva pași de centrul frumos amenajat, oaspeți de soi, care au avut numai cuvinte de laudă pentru această frumoasă comunitate. Au fost parlamentari, profesori, primari din localitățile vecine și împreună s-au bucurat că o comunitate din județul Iași, din Moldova, se dezvoltă armonios, iar oamenii locului se implică activ în tot ceea ce înseamnă bunul mers al întregii zone. Primarul comunei, Vasile Aștefanei, îmbrăcat în port popular a premiat vârfurile comunității. A premiat familiile care au împlinit 50 de ani de căsătorie, a premiat longevitatea, a premiat copiii care au obținut rezultate bune la învățătură, făcând cinste comunității în care au văzut lumina zilei și a avut cuvinte de apreciere pentru toți. Un senior dintr-un sat mai mic al comunei l-a felicitat pe primar că a făcut investiții publice și-n localități mai mici ale comunei. „Bravo, dle primar! Nu credeam că în sat la noi veți face asemenea investiții”, a spus gospodarul. „Ne-am orientat către toate localitățile comunei. Peste tot s-a lucrat și se lucrează. Peste tot sunt oameni și toți avem nevoie de utilități, de drumuri și alte facilități, în ton cu timpurile în care trăim”, a replicat primarul Aștefanei.
Directoarea școlii din comună a apreciat investițiile în acest domeniu. „Felicit pe toți cei prezenți pentru cum arată comuna. Azi împlinesc 18 ani de când am venit la Bălțați. Permanent m-am bucurat de sprijin din partea administrației locale, de sprijinul dlui primar Aștefanei. S-au făcut multe investiții la școli și copiii au astăzi condiții moderne de studiu. Avem proiecte în continuare, va veni și un microbuz, totul prin implicarea administrației locale. Dorim să fie o comună despre care să se vorbească permanent numai la superlativ”, a spus directoarea școlii din comuna Bălțați.
Dacă învățământul a beneficiat de investiții majore, după cum am relatat și cu alte prilejuri, asistența medicală și asistența socială sunt alte domenii care permanent sunt în atenția primarului Aștefanei. Medicul din comună a apreciat public faptul că sunt condiții moderne în acest domeniu.
„Noi accesăm orice sursă de finanțare disponibilă și potrivită pentru comunitatea noastră. Așa reușim să satisfacem nevoile comunității”, a spus primarul Vasile Aștefanei.
Cămin Cultural modern, centru civic, apă curentă, gaz metan, drumuri modernizate, școli în pas cu timpurile sunt câteva reușite pentru comunitate
Orice sursă de finanțare a fost atrasă de administrația locală din Bălțați. Mai greu sau mai ușor, primarul de la Bălțați a făcut minuni aici. În urmă cu peste un deceniu și jumătate, când treceai prin Bălțați, pe drumul european, era o imagine apăsătoare. În centrul satului Bălțați era o școală neterminată, care acum este modernizată și asigură cele mai bune condiții copiilor. Am dat numai un exemplu, pentru că oamenii locului știu mai bine, dar merită menționat că după ani de investiții, condițiile de trai la Bălțați sunt incomparabil mai bune. Unii și astăzi contestă orice, dar orice pădure are și uscături. Tot aceștia fac reclamații peste reclamații, ca să vină și ei în atenție, dar degeaba, că tot anonimi rămân.
Mergând pe europeanul spre Târgu Frumos, care traversează Sârca și Bălțați, în centrul comunei se vede pe o parte căminul cultural modernizat, unde se desfășoară activități deosebite, centrul civic modernizat și, mai nou, sediul primăriei care a fost modernizat. Investiția de la sediul primăriei vine după multe alte investiții în comună. Unde sunt bani puțini se lucrează și cu forțe proprii. La Bălțați, așa cum am mai menționat, primăria face lucrări cu utilajele proprii ca oamenii să aibă acces la utilități. Tot acum se asfaltează mai multe drumuri ajungându-se ca un procent semnificativ din drumurile sătești să fie de asfalt.
Spuneam de Căminul Cultural care a fost modernizat. Acum, aici se desfășoară activități cultural-tradiționale de excepție pentru că instituția de cultură asigură condițiile necesare.
Anul acesta a fost modernizat dispensarul medical și se lucrează la un proiect de 8 kilometri de asfalt în toate satele comunei. Sunt motive de sărbătoare? Evident că sunt. Pe stadionul din comună, duminică 1 septembrie a fost bucurie mare. După discursurile oficiale, după acordarea premiilor și distincțiilor, a început spectacolul. Comuna are iubitori ai cântecului și dansului popular, oameni dedicați care îndrumă copiii și tinerii în acest domeniu frumos. Ansamblul Frunza Nucului a încântat pe cei prezenți alături de alți mici artiști talentați din comună. Au cântat și profesioniști spre încântarea publicului și petrecerea a continuat până târziu în noapte. Pentru frumusețea comunei, frumusețea oamenilor locului, un rol important îl are primarul Vasile Aștefanei, care a stricat unele „reguli” aici de când a fost ales de oameni în fruntea comunei în urmă cu peste un deceniu și jumătate.