Google

Subiect de meditaţie (I)

Written on:octombrie 18, 2016
Comments
Add One

art-pag-2-hotin-pamanr-romanesc-netArhipelagul Maldivelor cu cele 2000 de insule grupate în 26 de atoli, se înşiră în Oceanul Indian, la sud de Ceylon. A constituit un sultanat sub protectorat britanic, dar devine independent la 26 iulie 1965 şi republică  la 15 noiembrie 1968. Atolul Gan din sudul arhipelagului a aparţinut britanicilor până la 1 aprilie 1976.  Sultanii Maldivelor, inclusiv actualul, Ibrahim Fareed încoronat la 27 mai 1969, dar care nu domneşte efectiv, poartă un titlu ciudat: “Coborât din Soare şi Lună”, adică în limbajul arhaic, “Fiul Soarelui şi a Lunii”. Tăbliţele scrise cu şase milenii înainte de Hristos, găsite la Tărtăria în Transilvania şi la Gradenişţa în Margina, ţinut românesc din sudul Dunării, fac referire la două personaje cosmice: Soarele şi Luna, Ra şi Lu, soţ şi soţie.  Este tulburător acest paralelism dintre titlul suveranilor maldivieni şi textele străvechi de pe pământul nostru. În aceeaşi zonă asiatică şi în acelaşi mileniu VI î.Hr, emigranţii din Carpaţi au fondat în provinciile pakistaneze Sind şi Punjab, cetăţile Mohenjo-Daro şi Harapa. Călătorul arab Ibn Batuta vizitează Maldivele în sec. XIV şi le descrise în “Rihla”, jurnalul său, iar în sec. XX Harry Bell şi Xavier Romero-Frias le dedică monografiile: “Maldivele. Istorie şi apigrafie” şi “Insularii din Maldive”. Astăzi Maldivele, “ciupercile de mărgean”, cum le spune Aurel Lecca în  “Geografia Distractivă”, sunt paradis turistic şi au perspectiva de a exploata petrol în marea teritorială şi de a organiza ferme de maricultură a moluştelor pe recifurile submerse. Însă dincolo de aparenta modernitate, viaţa oamenilor păstrează tiparele tradiţionale. Astfel populaţia Maldivelor este împărţită în casta nobililor, behulfu, majoritea acestora locuind în oraşul capitală Male şi poporul de rând. La început de octombrie marea din jurul insulelor este plină de viermi albi şi lungi, numiţi palolo. Adunatul acestora este pentru indigeni sărbătoare. Viermii sunt uscaţi la soare pe plajă şi consumaţi peste an ca delicatesă. Pădurile de cocotieri sunt principala bogăţie a arhipelagului. Nuca de cocos căzută în drum este a trecătorului care o găseşte. Dacă acesta nu poate să o ia imediat, înfinge alături un băţ. Nimeni nu va atinge nuca marcată, nici chiar proprietarul copacului. Găsitorul  o va putea lua oricând. Obiceiul dovedeşte cinstea acestui popor! Buna rânduilă o vedem şi în arhipelagul Tonga din Pacific. Acolo tinerii căsătoriţi primesc din partea regelui câte 33 de ari de pădure de cocotieri în folosinţă viageră. În Tonga nimeni nu este sărac! Baronul ceh Emanuel Mihorosky, ofiţer în armata austriacă, a executat în anul 1856 cartografierea Milcoviei, ţinutul dintre Muntenia şi Moldova. În volumul “Aventurile unui baron ceh în Principatul Valah”, Mihorosky remarcă bunătatea ţăranului român. Nicăieri în altă parte baronul nu mai mâncase pe săturate cireşe din livadă, fără să i se ceară vreun ban. Omenia faţă de străini, ne-a costat. Domnii Moldovei au acceptat cu mărinimie unor ucraineni să se aşeze în nordul ţării. Dacă bine îmi amintesc, Mihail Sadoveanu surprinde un astfel de moment în “Fraţii Jderi”. Pribegii ucraineni şi-au bătut flăcăii ca să ţină minte hotarul Moldovei. Urmaşii lor au ţinut minte aşa de bine, că ne-au furat Pocuţia, Bucovina de Nord, Herţa şi Hotinul, iar în 1945 le cade plocon Maramureşul de Nord. În secolul XVI, Bugeacul – Basarabia Veche intră în stăpânirea tătarilor. Aceştia au format o etnie aparte, tătarii din Bugeac, cu grai propriu, diferit de limba tătarilor din Crimea. Convieţuirea românilor cu tătarii a fost oarecum paşnică şi spune Dimitrie Cantemir în “Descrierea Moldovei” că răzeşii din Codrii Tigheciului, veche republică ţărănească, dădeau tătarilor tribut de lemne şi erau lăsaţi în pace. După 1812, când Bugeacul ajunge sub ruşi, ucraineni sărăntoci s-au aşezat în regiune, profitând de mila românilor. Acum veneticii zic că Bugeacul este a lor şi au tot interesul! “Enciclpedia Română” ediţia 1938 arăta că judeţul Cetatea Albă din Bugeac are cel mai bun pământ agricol din toată România. Românii din Maramureşul de Nord, Pocuţia, Bucovina de Nord, Herţa, Hotin şi Bugeac, din Transnistria, Zaporojia şi Podolia, deşi trăiesc pe pământul lor, în ţara lor, sunt lipsiţi de autonomie şi supuşi de ucraineni genocidului etnic. Să nu uităm că oraşul Cameniţa, capitala Podoliei, este Petrodava dacică!

În satele noastre furtul era necunoscut, era o ruşine! În satul tutovean Ciocani arvuna era sfânta. Se “împăca” o lucrare cu banii daţi jumătate înainte, fără acte şi fără martori. Negreşit lucrătorul se prezenta la data stabilită! Se zicea că un litru de vin de exemplu, face cât un kilogram de caş. Este amintirea trocului practicat într-o lume cu bani puţini, dar şi dovada stabilităţii economice a satului românesc. Aceste obiceiuri au o vechime fabuloasă. Prin tradiţie de Sfântul Dumitru este ziua recoltei, dar sfântul creştin preia atributele Demetrei, zeiţa agriculturii, fiica titanului Cronos şi a Persefonei, regina Lumii de Jos. În antichitate grecii o sărbătoreau pe Demetra la început de octombrie. Sora Demetrei a fost Hestia, regina sciţilor şi autoarea Belaginelor, legile geţilor. În tradiţia românească protectoarea agriculturii este Sfânta Joi şi de acea joia este zi de târg. Prin Sfânta Joi, creştinii păstrează pe Jupiter, cel mai însemnat zeu roman, frate al Demetrei şi unchiu al Hestiei. Jupiter a dat romanilor Belaginele, ori acest mit arată originea comună şi explică asemănarea dintre dreptul roman şi dreptul tradiţional românesc, jus valachicum-legea pământului. Duminică este Ziua Domnului la creştini şi Ziua Soarelui pentru adepţii cultului antic a zeului Soare-Ra. Rămăşiţa cultului solar o vedem în sintagma:”Soarele este chipul lui Dumnezeu” întâlnită la ţăranii tutoveni. Luni, este ziua Lunii, a nepământenei Lu, soţia lui Ra. Străbunii noştri de acum opt milenii spuneau la Lună, Lu.Soarelui îi ziceau Ra, noi spunem rază(de soare), dar şi răzor, loc defrişat în pădure, luminiş. Satele răzeşilor, ţăranii liberi nesupuşi boierilor, ocupau răzoarele desţelenite în  codrii Moldovei. Marţi e ziua lui Marte, zeul roman al războiului şi de acea, zi cu ghinion. Grecii spuneau lui Marte, Ares şi-l credeau născut în Dacia. Miercuri este ziua lui Mercur, în mitologia romană, mesagerul zeilor, patronul clarvăzătorilor şi călăuza sufletelor în Lumea de Jos. Omul trebuie să-l respecte pe Mercur, de ziua lui trebuie să fie curat, aşa că miercurea este zi de post. Venera era zeiţa dragostei la romani şi de acea Sfânta Vineri în mitologia populară este protectoarea femeilor. Vinerea este zi de post, pentru că într-o vineri Iisus a fost răstignit. În tradiţia romanilor titanii Saturn şi Janus, cel care a dat numele lunii ianuarie, au domnit în Latium cu mult înainte de fondarea Romei. Saturn era regele pelasgilor care au cucerit Italia şi tatăl lui Jupiter, spune autorul antic Livius Andronicus. Pelasgii originari din Hiperborea sunt strămoşii geţilor. Lui Saturn, grecii îi spuneau Cronos, nume sinonim cu timpul, tocmai pentru că a domnit foarte de mult. Sâmbăta este închinată lui Saturn şi folclorul nostru vorbeşte de Apa Sâmbetei, de fapt Apa lui Saturn, care curge sub pământ. Pe o insulă de pe Apa Sâmbetei locuiesc înţelepţii blajini, confundaţi în popor cu morţii. Blajinii sunt vecini cu Raiul, spune tradiţia noastră, ori poetul roman Virgiliu plasa sub pământ paradisiacele Câmpii Eleusine, unde merg sufletele. Pe de altă parte cei care au scris textele de la Tărtăria-Gradenişţa au migrat în Creta, Egipt şi Mesopotamia, au dus cu ei scrisul şi au pus bazele acelor civilizaţii. Autoarea Ludmila Filipova, plecând de la poveştile localnicilor, susţine că unii dintre oamenii de la Gradenişţa s-au refugiat sub pământ. Apare ipoteza că blajinii şi autorii scrierilor de la Tărtăria-Gradenişţa sunt totuna cu pelasgii a căror civilizaţie “s-a dus pe Apa Sâmbetei”, pierdută în tainiţele pământului. Marian Rotaru

Leave a Comment