Google

Stranietate (VI)

Written on:aprilie 26, 2015
Comments
Add One

Peisaj din Certesti. Pe aici a copilarit Mircea   EliadeÎn copilărie Mircea Eliade petrecea vacanţele de vară la bunicii din satul tutovean Cerţeşti. Florin Ţurcanu dezvăluie în volumul “Mircea Eliade. Prizonierul istoriei” un amănunt aparent lipsit de importanţă. Copilul Mircea vede în pădurea de lângă sat o salamandră albastră, animal nemaiîntâlnit. Dimitrie Cantemir consemnează credinţa populară, ecou al unui vechi mit arian, că salamandrele mănâncă tăciuni aprinşi. De aici, scrie autoarea Julia Maria Cristea, s-a ajuns ca salamandra să fie pentru alchimişti simbolul Soarelui, consubstanţial cunoaşterii, iar în heraldică să însemne tăria de carater.

“Povestea ţărilor Asiei”, volum elaborat de Cătălina Velculescu şi Vasile Viorel Guruianu, semnalează Grădina Salamandrelor, loc iniţial plasat de imaginarul românesc în Munţii Crimeii. Albastrul evocă adevărul şi veşnicia lui Dumezeu. Salamandra albastră din pădurea Cerţeştiului a prevestit lui Mircea destinul fabulos de mare savant. O carte de filosofie yoga scrisă de Eliade s-a editat în doar 120 de exemplare, distribuite după listă. Autorul a considerat că publicul larg nu ar putea-o înţelege. Cerţeştiul are un magnetism aparte. Aici a aterizat în 1996 un OZN şi a fost văzut echipajul extraterestru. Luminile navei s-au observat tocmai din satul Gefu, comuna Ghidigeni. După clasificarea făcută de Allen Hynek în lucrarea “Experienţa OZN”, la Cerţeşti a avut loc o întâlnire de gradul III. Primul eveniment de acest gen consemnat în România s-a petrecut la finele secolului XIX în Transilvania, la Lancrăn şi a fost relatat de Lucian Blaga.

O femeie din Galaţi suferea enorm pentru moartea tatălui. Într-o zi bate la uşa ei un vârstnic. Omul avea în mână o sacoşă plină. “Doamnă am cărţi vechi. Vreţi să le cumpăraţi”? ”Să le văd” răspunde femeia. Toate abordau viaţa de după moarte şi spiritismul, subiecte prohibite în anii 1980 când a avut loc întâmplarea. Prin bătrânul vânzător de cărţi, tatăl anunţa fiica de faptul că trăieşte şi că trebuie să citească pentru a se încredinţa. Almanahul “Magazin” din 1984 a publicat recenzia lucrării “Viaţă după viaţă”, unul din cele unsprezece volume pe această temă scrise de doctorul Raymond Moody. Articolul a produs furori la vremea aceea. “Viaţă după viaţă” şi “Vieţi multiple”, cartea despre reîncarnare a Joanei Grant, au fost traduse şi multiplicate pe ascuns. Lucien Regnault dezvăluie în volumul “Viaţa cotidiană a Părinţilor deşertului în Egiptul secolului IV” că pustnicii din Kelia şi Nitria puteau învia morţii. În China s-a găsit mumia unei tinere împărătese al cărei trup era intact, cu pielea proaspătă şi ligamentele elastice. Femeia doarme de trei milenii. Ar putea fi trezită cu puterea gândului cum făceau eremiţii egipteni. Forţa psihică este formidabilă. “Cu credinţa muţi munţii”, se spune în popor. Persoanele sensibile nu trebuie să asiste la înjunghierea porcului la Ignat. Mila lor lungeşte agonia animalului. Mărturii din secolul XVI spun că ducele Francesco de Torremagiore învia morţii, că a inventat un automobil amfibie şi procedeul de a pietrifica trupul cu o soluţie de marmură injectată în sânge. În Capela Sansevero din Neapole, ctitorită de Torremagiore, sunt statui bănuite că ar fi oameni împietriţi de vii. Sinistrul duce nu a fost singur. La Mănăstirea Sedlek din Kuttenberg, Boemia Germană, se pot vedea candelabre şi mobilier confecţionate în secolul XIV din oase omeneşti. Cercetări asupra vieţii după moarte privită prin prisma credinţelor populare a efectuat geograful Ion Ghinoiu, autorul volumelor “Lumea de ici. Lumea de dincolo” şi “Cărările sufletului”. Studiile de folclor pot fi susţinute cu o bogată cazuistică. Paraschiva Barbu din Ghidigeni, sora bunicii mele Elena Rotaru, s-a îmbolnăvit grav în tinereţe. Aflată în comă visează o realitate stranie. Se făcea că la capătul unui drum parcurs printre dealuri sterpe întâlneşte un râu dincolo de care strălucea verdele unei grădini minunate. Râul era traversat de o punte. La capătul podului dinspre grădină o aştepta tatăl ei, Alexandru Gălăţeanu. Acesta vine până la jumătatea punţii şi întinde o floare. Fiica apucă bobocul, iar tatăl trage de tulpină. Floarea se rupe şi Paraschiva se trezeşte. Dacă trecea graniţa lumii de dincolo, murea. Raymond Moody arată că această graniţă este o linie, un drum, un râu sau un pod. Fiica unei familii murise de mică. După câţiva ani mama o visează domnişoară. „Mamă a venit vremea să mă mărit şi îmi trebuie rochie de mireasă” .”Bine, dar cum să-ţi dea mama rochia?”. ”Mergi la staţia de benzină. Va veni o maşină militară şi vei da rochia aceluia care coboară”, răspunde fata. ”Fă cum ţi-a spus”, o îndeamnă soţul a doua zi. Femeia merge cu rochia la benzinărie. Apare o furgonetă cu număr de armată din care coboară un locotenent. „Domnule ofiţer vreau să vă spun ceva, dar să nu mă credeţi nebună”. Povesteşte cu teamă. Ofiţerul se arată înţelegător. „Vă spun bogdaproste, iar rochia am să o dau unei fete sărace. În masină avem un soldat mort. Îl ducem acasă”. Fata şi soldatul fuseseră sortiţi unul altuia. O familie de bârlădeni se mândrea cu două fete. Într-o zi cea mai mare dintre ele cosea. Din greşeală prinde acul între buze în timp ce aşeza materialul. Chiar atunci mezina face un giumbuşluc. Sora pufneşte în râs şi înghite acul. Situaţia era gravă. Acul trecut de sânge se putea înfinge în inimă ori în creier. Dusă la spital urma să stea sub observaţie până la stabilizarea acului şi apoi operată. Pentru că pacientele din salon îi spuneau maliţioase „fata cu acul”, cere externarea. Medicii o sfătuiesc să stea la pat şi să cheme salvarea la primul semn de alarmă. Trec zilele. Într-o noapte de joi spre vineri mama visează pe Sfânta Vineri care îi cere să facă nişte colaci şi să-i dea dimineaţă de pomană. Răspunde că nu poate, trebuie să meargă la serviciu. Supărată Sfânta Vineri îi aruncă excremente în ochi. Femeia speriată povesteşte soţului. Încep să frământe aluat. Când se trezesc copilele, scoteau colacii din cuptor. Având o presimţire mama roagă fata să folosească oala de noapte. Tânăra acceptă. Acul ruginit a fost eliminat prin intestinul gros, cum anunţase Sfânta Vineri. Cultul zeiţei romane Venera primeşte prin Sfânta Vineri forma creştină. Patroana dragostei devine în mentalul popular o bătrână care pedepseşte pe neascultători. Reminiscenţa cultului Venerei a fost observată de Marco Bandini, arhiepiscopul catolicilor moldoveni între anii 1644 – 1650. În volumul “Codex”, Bandini descrie Moldova vremii sale. Mitologia romană citată de Hesiod şi Ovidiu spunea că fierul atrage spiritele rele. Credinţa s-a păstrat până nu demult la Bălăbăneşti, lângă Bârlad, unde oamenii mergeau la prăşit cu sapele învelite în hârtie. Obiceiul a fost greşit înţeles, de aceea satului i s-a spus “picior de Paris”. (Marian Rotaru)

Leave a Comment