Google

Sfântul Apostol Toma

Written on:octombrie 4, 2020
Comments
Add One

Sfântul Apostol Toma, Geamănul sau Toma Necredinciosul este sărbătorit pe 6 octombrie. Alăturându-se lui Iisus încă din tinerețe, apostolul a dus o viață de-a lungul căreia a făcut zeci de minuni și a propovăduit cuvântul Domnului.

Toma Necredinciosul nu este necredincios

I se spune Toma Necredinciosul pe nedrept, căci nu a fost cu nimic mai jos în credință decât ceilalți Apostoli. În greacă, dacă traducem mot á mot scena în care Hristos i se arată lui Toma, aceasta se numește „Atingerea lui Toma”. În slavă, scena este numită „Încredințarea lui Toma”. Astfel, Toma ar trebui să se numească „Încredințatul”, însă eroarea de traducere l-a transformat în Necredinciosul. Este adevărat că Toma s-a îndoit de Învierea lui Iisus, dar atunci când a văzut minunea, cu atât mai mult a crezut în el. Astfel, Sfântul Apostol Toma reprezintă oamenii care, revenind la credința adevărată, sunt și mai încrezători și evlavioși.

Sfântul Apostol Toma în Sfânta Scriptură și în tradiția bisericească

Toma era un pescar din Paneada, cetatea Galileii. În vremea aceea, Iisus umbla prin cetate și primprejurul ei, vestind dreapta credință și făcând minuni. Auzind Toma de minunile pe care le făcea Mântuitorul, mult s-a minunat și a mers să i se alăture Lui. Și atât de tare i-a plăcut Cuvântul Domnului, încât nu s-a clintit de lângă el și l-a urmat până la moarte. Văzând evlavia și credința sa, Iisus l-a numit apostol.

După Înălțarea lui Iisus, urma ca apostolii să meargă să propovăduiască Cuvântul Domnului în toată lumea. Pentru a alege fiecare o zonă, au tras la sorți. Lui Toma i-au picat teritoriile Indiei, Parției, Mesopotamiei și Palestinei. Aceste teritorii erau văzute ca fiind cele mai anevoioase și sălbatice părți ale păgânimii, așa că Toma tare s-a necăjit. Însă Domnul i s-a arătat atunci, spunându-i că îl va călăuzi oriunde va merge. Și așa a fost. De multe ori s-a arătat Domnul pe traseul lui Toma și de multe ori l-a scăpat de la moarte.

Încercând din răsputeri să ajungă în locurile păgâne, Toma se întâlnește cu Avan, un sol trimis de un mare împărat pentru a-i găsi un zidar bun. Sfântul se recomandă ca zidar, iar cei doi își continuă călătoria împreună. Prima minune pe parcursul călătoriei sale s-a petrecut după ce este obligat să oprească la un mare ospăț pentru nunta fiicei unui împărat. Stând posomorât la ospățul păgân, el atrage privirile multora. Astfel, un mesean se ia de el, îmbrâncindu-l, iar sfântul blestemă mâna care i-a făcut rău. La scurt timp, bărbatul este înhățat de un leu și sfâșiat de câini.

Multe a făcut Toma de-a lungul călătoriei sale, scăpând de multe ori de la moarte. Însă, atunci când a convertit nevasta unui mare împărat astfel încât ea nu mai voia să își facă datoriile muierești, împăratul tare s-a mâniat și l-a întemnițat. L-a supus pe Toma la zeci de cazne, însă el de fiecare dată scăpa cu viață. După un timp, împăratul și-a pierdut răbdarea și a poruncit ca Sfântul să fie dus în munți și străpuns cu 5 sulițe. În acel moment, Toma și-a dat mucenicescul și apostolescul sfârșit întru Hristos.

Leave a Comment