Google

Sătui de minciuni gospodarii din Oltenești au ales dezvoltarea

Written on:octombrie 12, 2020
Comments
Add One

S-a terminat cu așteptarea la Oltenești în județul Vaslui. Proiectele inițiate de primarul Constantin Galeru vor deveni realitate în următorii ani. Gospodarii din Oltenești au ales modernizarea comunității în care trăiesc.

Patru ani a întocmit proiecte, a căutat bani pentru multe investiții necesare în comună, a început câteva obiective de care avea nevoie comunitatea, ca de aer, iar în următorii patru ani acele proiecte de investiții vor deveni realitate. Astăzi se vorbește de vreo 15 kilometri a drumuri asfaltate, în toate satele comunei, investiție care va fi realizată în următoarea perioadă. Cu toate că e o comună cu un buget mic, iar primarul era la primul mandat, ultimii patru ani au însemnat, pentru comuna Oltenești, din județul Vaslui, așezarea pe drumul dezvoltării.

S-a lucrat mult, în funcție de buget, la modernizarea școlilor, la rețeaua de alimentare cu apă și la câteva proiecte deosebit de importante pentru comună. Acum, după aprobarea proiectelor în discuție și după ce gospodarii din Oltenești au spus, pe 27 septembrie, că vor să trăiască într-o comună dezvoltată, primarul Constantin Galeru are toate argumentele să-și ducă la îndeplinire planul de modernizare a comunei pe care o administrează din 2016.

Era jale aici în 2016. Probabil, comuna Oltenești era prima din coada clasamentului privind investițiile publice, în regiune și în țară. Mai mult de 25 de ani, această comună din Moldova a stat. A așteptat, fără să știe ce, că așa avea chef administrația locală. Regula că ziua de ieri este la fel ca ziua de azi și cea de mâine tot așa s-a stricat în 2016 când s-a produs o veritabilă schimbare la conducerea comunei Oltenești din județul Vaslui. Un gospodar al locului a avut ambiția să demonstreze că și la Oltenești se vor asfalta drumuri, se vor moderniza școlile și multe alte investiții publice necesare vor deveni realitate. După patru ani s-au concretizat liniile dezvoltării, iar următorii patru ani vor însemna finalizarea multor investiții necesare. Azi se vorbește de drumuri asfaltate în toate satele comunei. Unele obiective sunt deja la faza de execuție, în timp ce altele sunt în licitație sau în alte faze. Puțini îi dădeau șanse primarului Constantin Galeru în munca la care s-a angajat în 2016. Iată însă că omul sfințește locul și a reușit, cu toate piedicile întâmpinate, să lanseze în comuna Oltenești cele mai importante lucrări de după 1990. La alegerile locale de anul acesta a venit confirmarea, din partea majorității gospodarilor din comună, că programul primarului Constantin Galeru este corect. Oamenii au arătat că sunt sătui de minciuni și au ales dezvoltarea prin continuitate în dauna unora care s-au dovedit mizerabili din mai multe puncte de vedere, dar și bolnavi de minciună. Primarul Constantin Galeru merită aprecierile tuturor pentru că a reușit să scoată din letargie, din așteptare o comună cu potențial. De remarcat este faptul că satele comunei sunt așezate în apropierea drumului european Crasna-Albița, pe aici trece calea ferată spre Huși și magistrala de gaz metan, deci sunt oportunități ce merită a fi utilizate în dezvoltarea comunei.

Vânzoleala din campania electorală pentru alegerile locale încă este proaspătă. Vorbim de o comună cu potențial, dar cu resurse financiare mici și totuși a fost o bătălie aprigă pentru că multe loaze au visat la fotoliul de primar doar pentru a se chivernisi. Gospodarii din Oltenești i-au trimis la plimbare pentru că au înțeles un aspect simplu și anume că numai un om care a știut să construiască pentru el, un om cu o familie respectabilă, cu realizări în plan profesional, va reuși să aducă bunăstare, să dezvolte comuna. Trecem peste momentul urât al campaniei electorale și vorbim de investițiile publice care stau să înceapă, deoarece asta vor să știe oamenii locului și nu numai. Gospodarii din Oltenești vor să știe când vor merge și ei pe drumuri de asfalt prin satele lor, iar administrația locală are în lucru investiții importante în această direcție.

Sală de sport la Târzii și asfalt în toate satele comunei

Printr-un proiect în valoare de aproape 3,5 milioane lei se va moderniza prin asfaltare un sector de drum în satul Târzii. Proiectul este finanțat din sumele alocate drumurilor afectate de inundații. Un alt proiect vizează reabilitarea și modernizarea mai multor străzi din comună. Valoarea proiectului este de circa 5,5 milioane lei și înseamnă asfalt pe 3,9 kilometri de drumuri. Alt proiect depus la Compania Națională de Investiții trece de 10 milioane lei și va aduce asfalt pe 9,6 kilometri de drumuri. „Lucrăm la proiectul pentru construcția unei săli de sport la Târzii. Apoi, la Vinețești vom transforma o școală în Cămin Cultural. Un alt obiectiv important este dispensarul medical. Vom iniția lucrările de modernizare pentru ca oamenii să fie tratați în cele mai bune condiții. E bine că oamenii au înțeles nevoia dezvoltării comunei. Patru ani am lucrat la proiecte pentru investiții mari, pe lângă obiectivele pe care le-am reușit. Este imposibil să pornești de la zero, să faci proiectul, să cauți finanțare, să organizezi licitație și să execuți o lucrare de anvergură, iar toate acestea să se desfășoare în patru ani. Oamenii au înțeles eforturile noastre, au înțeles că materializarea proiectelor se va face în următoarea perioadă și atunci au ales pentru continuarea lucrărilor începute. Am avut încredere în gospodarii comunei și realitatea îmi confirmă că sunt alături de noi”, spune optimist primarul Constantin Galeru.

Comuna Oltenești are toate șansele să devină o zonă tradițional modernă. Investițiile publice vor încuraja investițiile private și întreaga zonă se va schimba radical în următorii ani. Important este dacă guvernul va finanța în continuare proiectele comunităților locale. Primarul Galeru se declară optimist. „Vor fi bani cel puțin cât au fost în ultimii ani. Noi, comuna noastră, am primit mai puțin, e adevărat, în raport cu alte comunități locale, dar acum avem proiecte aprobate și situația s-a schimbat. Următorii ani înseamnă materializarea tuturor proiectelor inițiate. Dacă va fi asfalt în toate satele atunci se va înregistra un salt calitativ în ceea ce privește viața localnicilor și sunt convins că și multe activități economice, mai mici, se vor dezvolta. E greu să vorbesc acum de investiții private, dar noi lucrăm și în direcția aceasta”, mai spune primarul Constantin Galeru.

Comuna este întinsă pe o suprafață destul de mare și nevoia de investiții publice este la fel de mare. Am văzut însă comune care au reușit și sunt convins că la Oltenești va urma o perioadă cu progrese deosebite. În viața fiecărei comunități există un moment zero, să-i spunem. De acolo se pleacă și la Oltenești momentul zero a fost în 2016, iar anul acesta oamenii au confirmat că alegerea de atunci a fost bună, iar administrația locală, condusă bine de primarul Constantin Galeru, are soluțiile dezvoltării acestei frumoase comunități.

Leave a Comment