Rar se întâmplă ca în aceași familie să se formeze specialiști într-un același domeniu, dar și mai rar, descendenți ai aceluiași neam performează atingând recunoașterea națională și internațională. Remarcabilă este în acest sens triada de chimiști Petru Poni, Margareta Poni, Radu Petru Cernătescu, frumos, distins, elogiator numită „dinastia chimiștilor români”. Cine sunt ei? Petru Poni este considerat „părintele chimiei minerale”, pionier al școlii românești de chimie, pedagog și om politic respectat, știind a împleti în folosul progresului țării cunoștințele sale din domeniul fizicii, chimiei, mineralogiei. Margareta Poni e fiica marelui savant, cu demonstrate afinități artistice și juridice dar profesând cu succes și pasiune în chimie, elaborând lucrări de sinteză și manuale universitare. Margareta, a doua verigă descendentă din neamul Poni a deținut ani la rând catedra de chimie anorganică ieșeană, numărându-se printre fondatorii Filialei din Iași a Academiei Române(1949) , luând parte activă la înființarea Institutului de chimie macromoleculară din Iași(1951).
Cernătescu e chimistul socotit în egală măsură pedagog și om de știință, autor de studii în chimie, creator al școlii de chimie ieșene, fondator al polarografiei, cercetările sale fiind caracterizate printr-o mare capacitate de cuprindere, originalitate și justă orientare. Prin ce fire de rudenie sunt legați? Ce sunt Petru și Margareta pentru Radu Cernătescu? Biografii se încurcă, Petru Poni fiind uneori unchi căci sora lui se căsătorește cu Gheorghe Cernătescu având cu acesta doi copii(Petre și Elena). Alteori savantul este bunic, fiica sa Elena luând de soț pe avocatul Emanoil Cernătescu, rezultând din această căsătorie cinci copii, penultimul primind prin taina botezului numele Petru-Radu. Adevărul este că și sora și fiica devin „doamne Cernătescu”, adevărat este că în ambele familii se naște câte un băiat purtând numele Petru, dar numai Radu-Petru fiul lui Emanoil, fi-va chimistul de peste ani. Așadar, Petru Poni e bunicul, Margareta Poni e mătușa, nepotul Radu-Petru Cernătescu având marele privilegiu de a se forma sub îndrumarea discretă a primului și beneficiind(pe merit) de colaborarea profesională a celei de a doua, împreună elaborând o serie de tratate științifice.
Născut la Huși în miezul verii anului 1894(17 august) Radu Cernătescu nu va avea amintiri despre aceste locuri pentru simplul fapt că familia se mută curând, stabilindu-se definitiv în Iași într-o casă din strada Păcurari. Presupun că mutarea survine ca urmare firească a posibilei promovări a tatălui(menționat de biografi ca fiind judecător) devenit membru al Curții de Apel din Iași. E certitudine că mai mult decât istovitoare era în acele timpuri deplasarea zilnică dus-întors pe ruta Huși-Iași, neagreată trebuie să fi fost absența unuia dintre părinți determinată chiar și de un câștig financiar suplimentar. Mutarea fi-va benefică întregii familii, căci din punct de vedere cultural și educațional Iașul era net superior tuturor orașelor moldovene. De asemenea, am convingerea că toți pruncii Cernătescu au acumulat bogat bagaj de cunoștințe încă din perioada copilăriei mici, ce vor fi completate corespunzător apoi în postura de școlari primari sau gimnazial căci mama Elena îi va fi îndrumat şi verificat cu blândețea părintească dublată de rigoarea specific profesională unui cadru didactic. Luați în calcul și prezența bunicilor Poni cu așteptări deosebit de mari în ceea ce privește viitorul nepoților lor. În casa bunicilor copilul, adolescentul, studentul Radu-Petru a putut vedea adesea pe Racoviță, Antipa, Iorga dar și membri marcanți ai Junimii ieșene. Așadar atmosfera de familie a creat și a cultivat sentimentul de dragoste de învățătură, de muncă asiduă, de seriozitate și corectitudine.
Radu Cernătescu parcurge clasele primare ale Școlii de băieți „Carol I” iar din toamna lui 1905 este elev la Liceul Național din Iași urmând cursurile gimnaziale. În 1913 absolvă cu media generală 9,60 cursurile secției reale ale aceluiași liceu, situându-se pe locul doi dintr-o serie de 34 de elevi. Nu e de prisos să menționăm calificativul „cu laudă” primit de hușeanul nostru la terminarea studiilor liceale. Cu siguranță bunicul Poni l-a sfătuit să-și orienteze cariera profesională spre chimie, spre știința care studiază compoziția, structura, proprietățile și transformările substanțelor, așa încât tânărul Cernătescu va fi student al Facultății de Științe din Iași, formându-se sub oblăduirea universitarilor Petru Bogdan, N. Costăchescu(hușean), V. Buțureanu, E. Neculcea, A. Obregia. Va fi atras de cursurile de chimie minerală, chimie fizică și chimie organică, nu va ignora cursurile de chimie analitică, acumulând temeinice cunoștințe de cultură generală și de specialitate. Fi-va licențiat în chimie(1916), reținut la universitate ca preparator, iar din mai 1918 va fi numit asistent la catedra de chimie-fizică a profesorului P. Bogdan sub a cărui îndrumare își va pregăti teza de doctorat în chimie cu tema „Legea lui Dalton aplicată la soluții concentrate”(susținută în 1920). La doar 22 de ani Radu Cernătescu era un pilon important în organizarea cursurilor profesorului P. Bogdan, era un preparator și mai apoi asistent dedicat muncii de laborator urmărind îndeaproape pregătirea studenților.
Era cunoscut ca fiind un pasionat al adevărului științific, tinerețea dându-i impulsul necesar inițierii unui „cerc de referate și comunicări săptămânale” a cărui activitate era centrată pe discuții, dezbateri punctuale privind probleme de orientare în știință dar și informarea asupra unor rezultate ale cercetărilor științifice de nivel local, național și internațional. Prin intermediul acestui cerc tânărul asistent va reuși să atragă pe tărâmul cercetării nu doar chimiști și fizicieni, ci mulți alți specialiști, la întrunirile săptămânale participând naturaliști, farmaciști, medici. Putem să-l numim pe tânărul Cernătescu factor declanșator, propagator al unor reacții în lanț ce vor crea peste ani un adevărat curent de cercetarea chimică în orașul Iași. Constatăm cu mândrie cum strădaniile sale permanente de autodepășire, vor fi îndemn și exemplu pentru colegii de generație, pentru studenții de an terminal, de altfel pentru toți cei din jurul său.
La doar patru ani după obținerea titlului de doctor își trece cu succes examenul de docență în chimie fizică și din 1 ianuarie 1925 devine conferențiar suplinitor de chimie analitică. Se cer remarcate calitățile deosebite de cercetător, pregătirea serioasă și perseverentă căci în numai șase ani de la numirea ca asistent, Radu Cernătescu reușește să treacă strălucit cele două probe pentru obținerea titlurilor științifice de doctor și docent în chimie. Dați-mi voie să insist asupra anului universitar 1924-1925! Anuarul Universității din Iași își prezintă corpul profesoral, Cernătescu figurând la Facultatea de Științe alături de Ștefan Procopiu, Mihai David, Constantin Motaș. La Facultatea de Medicină aveau catedre Vasile Rășcanu, Nicolae Costăchescu, Leon Ballif, iar la Filosofie și litere conferențiau Mihai Ralea și Constantin Balmuș. Dați-mi voie să afirm că Iașul universitar era invadat de vasluieni de valoare!
Revenim la devenirea profesională lui Radu-Petru Cernătescu. În decurs de câțiva ani primește definitivarea de conferențiar (1928), în 1932 ocupă postul de profesor agregat, funcționând ca profesor definitiv din 1936, pe când avea 42 de ani. A parcurs într-un ritm normal toate treptele ierarhiei universitare, adunând patru decenii vechime în Universitatea Iașului, dedicându-se ani la rând nu doar laboratorului Catedrei de chimie fizică, ci și catedrelor de chimie analitică (1932-1940) și de chimie anorganică (1940-1958). Un volum de muncă imens, continuu, constant la care adăugăm o frumoasă perioadă în care funcționat ca profesor (chimie fizică, chimie analitică) la Școala Politehnică „Ghe. Asachi” din Iași. Și nu trebuie uitat că se numără printre ctitorii acestei instituții de învățământ, făcând parte din Consiliul profesorilor Universității Ieșene ce a decis reînființarea acestei instituții. E drept că se punea în aplicare legea privind concentrarea pregătirii inginerilor în astfel de instituții superioare de învățământ aprobată de Senatul României, dar era evident destul de greu a reorganiza activitatea specifică după o întrerupere de 18 ani și era neplăcut pentru elitele Iașului a lupta mereu pentru a stăvili opoziția universitarilor bucureșteni care impuneau noi reguli peste cele deja stabilite de lege. Cu toate acestea, Școala Politehnică din Iași își va deschide porțile în anul universitar 1938-1939, pregătind ingineri cu specializările chimie tehnologică, electrotehnică, științe agrare. Apreciată este contribuția și implicarea directă a profesorului Radu Cernătescu la catedră dar mai ales în organizarea laboratorului de chimie, cunoscute sunt preocupările sale duse la bun sfârșit pentru crearea bazelor didactice necesare ținerii unui curs adaptat nevoilor de pregătire inginerească.
Radu Cernătescu era profesorul care își prețuia elevii, îi privea cu bunătate, îi ajuta, îi încuraja, îi sprijinea. Datorită cunoștințelor sale vaste, datorită comportamentului său, profesorul Radu Cernătescu se bucura de la primele contacte de stima, respectul, admirația învățăceilor și colaboratorilor săi. Cine îl asculta pe profesorul de chimie expunându-și prelegerea rămânea profund impresionat, era pe deplin vrăjit de calitățile sale didactice. Chimia nu e o știință ușor de înțeles, elemente chimice, legături chimice, reacții reversibile sau ireversibile, soluții coloidale, în suspensie sau precipitate (asta ce-mi mai aduc eu aminte fără a deschide vreun manual sau curs studențesc) sunt noțiuni și transformări dificil de echivalat formulelor chimice. Și chimia nu înseamnă doar atât! Dar Radu Cernătescu reușea să se facă înțeles, acest limbaj chimic cifrat se deslușea lecție cu lecție, seminar după seminar, căci expunerea lui captiva atenția, iar claritatea și profunzimea cu care aborda fiecare curs sau experiment de laborator dezvăluiau o rară măiestrie pedagogică. În fața studenților săi, Radu Cernătescu nu-și mai aparținea, nici boala nici oboseala nu puteau să-i înfrâneze entuziasmul, nu puteau să-i fure strălucirea ochilor sau să-i micșoreze dinamismul. Se dăruia cu pasiunea pedagogului care nădăjduia că propriile frământări intelectuale vor prinde viață și vor rodi asemeni semințelor răspândite pe teren roditor. Patruzeci de ani predând continuu, formând generații de chimiști, cercetători, ingineri în industria chimică ce se dezvolta văzând cu ochii! Nu am găsit eu, dar arhivele universității și ale școlii Politehnice pot demonstra cum din miile de studenți licențiați trecuți prin mâinile sale se vor fi format măcar câteva zeci de doctoranzi și docenți cu spectaculoase rezultate în vasta lume a chimiei. Așa cum fiecare universitar și-a creat „o familie de specialiști” cu siguranță și Radu Cernătescu va fi avut-o pe a sa, profesori de învățământ liceal sau universitar, laboranți în întreprinderi și uzine, asistenți ai catedrelor facultăților românești, cercetători cunoscuți sau rătăciți pe căile timpului, generații de ingineri chimiști, toți prețuind pe omul Cernătescu și cunoștințele sale dăruite din plin.
Munca didactică a fost bogată și valoroasă în conținut. Dintre rezultatele ei vom menționa realizarea unui curs de chimie analitică axat pe cele mai noi cuceriri ale chimiei fizice în strânsă legătură cu disciplinele de chimie anorganică și organică. Cursul acesta are o cuprindere de 1.400 de pagini, a fost tipărit în două volume, elaborarea și structurarea lui necesitând patru ani de muncă (1948-1951) în colaborare cu Margareta Poni. Prin vastitatea ei lucrarea depășește cadrul unui curs universitar, reușind să demonstreze și astăzi că e întocmită cu scrupulozitate științifică, fiind rezultatul consultării unei bogate bibliografii. Iată doar câteva motive pentru care după trecerea a peste 60 de ani de la publicare lucrarea se impune încă în rândul celor mai serioase tratate de chimie anorganică din țara noastră.
Munca de la catedră s-a împletit organic cu activitatea științifică. Radu Cernătescu a înțeles că sarcinile unui profesor universitar nu se limitează numai la predarea cursului, a conștientizat că ele sunt mult mai mari, duc dincolo de elaborarea unui suport de curs. Cernătescu este creatorul tumultuos, cercetătorul care a abordat variatele ramuri ale chimiei, savantul care a dus cercetarea până la aplicațiile ei practice. A folosit și a implementat metode moderne de cercetare. A lucrat la fel de bine singur dar și în echipă. A colaborat cu studenți sau cu universitari ai generației sale, a răspuns provocărilor lansate de cercetători din domenii înrudite chimiei, inițiind și finalizând studii ce interferează cu medicina, biologia, entomologia, geologia, hidrologia. Laboratorul de chimie al Facultății de științe a fost locul cel mai îndrăgit, aici și-a desfășurat activitatea de cercetare abordând diferite domenii ale științelor chimice și având contribuții remarcabile în chimie-fizică, chimie anorganică, chimie analitică, electrochimie, biochimie, chimia combinațiilor complexe. Nu vă voi zăpăci cu prea multe denumiri de substanțe chimice, nu voi enumera în detaliu toate cercetările sale, dar trebuie să amintim măcar câteva dintre ele, pentru a ne da seama care este sfera de acoperire a studiilor academicianului Cernătescu. Primele cercetări ce urmează tezei de doctorat sunt bineînțeles în chimie fizică, studiind influența electroliților asupra solubilității apei în fenoli, precum și metodele de aplicare a legii lui Dalton la soluțiile concentrate. În domeniul chimiei anorganice a studiat sulfocianurile de argint cu amoniu și sodiu, formarea arseniților alcalini și a sărurilor complexe cu diaminele ciclice ale metalelor. A elaborat metode originale de dozare a cadmiului, vanadiului, cationilor și anionilor, măsuri de mare precizie necesare în buna derulare a unor cercetări și experimentări în domeniul chimiei analitice. Tot de chimie analitică țin și studiile privind stabilirea metodei de dozare pentru vitamina antipelagroasă.
A fost deschizător de noi orizonturi de studiu în ramura chimiei biologice, extinzând investigațiile științifice asupra apelor României. A continuat studiile bunicului său Petru Poni, legate de apele minerale naturale din România. Cercetările sale au fost orientate spre analiza proprietăților chimice, fizice și fizico-chimice ale izvoarelor de ape destinate consumului uman, îngrijindu-se de sănătatea publică prin stabilirea și impunerea unor criterii de calitate (puritate microbiologică, potabilitate, compoziție chimică). Interesant de menționat este faptul că apele minerale românești erau cunoscute și folosite de către localnici, apreciate de străini încă din vremea romanilor și tot de atunci putem vorbi chiar despre exportul apelor minerale. Prima instalație de îmbuteliere era pusă în funcțiune în 1806. Peste câțiva ani Franz Joseph al Austriei atribuie apei minerale Borsec titlul de „Regina apelor minerale”, cea mai bună din Ducatul Bucovinei, după ce Târgul Internațional de la Viena o înnobilase cu medalia de aur. Motivate fi-vor cercetările ce iau avânt în perioada 1927 – 1938, corespunzând de altfel apariției a peste 50 de făbricuțe de exploatare, cum necesare vor fi reluarea lor după al doilea război mondial odată cu începerea unui amplu proces de modernizare și tehnologizare a liniilor de îmbuteliere. În colaborare cu profesorul Ion Athanasiu a studiat apele curgătoare dând soluții pentru diverse probleme geologice legate de solul României. De numele lui Radu Cernătescu se leagă cele mai competente analize a apei principalelor râuri, lacuri și limanuri stabilind factorii chimici dăunători florei și faunei acvatice, precum și modalități de anihilare a lor cu ajutorul unor alte substanțe chimice. Apa din natură era folosită în multiple scopuri ale economiei naționale, dar era necesară o tratare prealabilă introducerii ei în instalații industriale, evitându-se în acest mod uzura prematură a utilajelor, după cum trebuia epurată înaintea deversării în râuri sau lacuri, protejându-se vietățile și vegetația acvatică. Echipa de cercetători, îndrumați de Radu Cernătescu, a pus la punct metode ce se aplică și în prezentul mileniu trei.
Trebuie subliniat că preocupările de chimie biologică se întrepătrund cu cercetarea medicală, pentru că împreună cu profesorul doctor C. I. Parhon studiază conținutul de cupru din laptele și din serul sanguin al câinilor thyroparatiroidectomizați. Dăduse ajutor biologilor și clinicilor medicale studiind ph-ul lichidului cefalorahidian sau folosind metode analitice precise pentru microdozarea alcoolului din sânge, pentru cercetarea calciului și sodiului proteic. Tot în sfera chimiei biologice se încadrează cercetările vizând acțiunea bacteriană în vitro a diferitelor baze organice cu azot în nucleu. Colaborarea cu universitarul, medicul vasluian Gr. T. Popa (cumnat după soră) duce la descoperirea acțiunii biochimice a compusului triiodclorpiridina, ce a făcut posibilă obținerea unor variante a bacililor Koch și antracis capabili să-și piardă proprietățile patogene, păstrându-se doar pe cele imunizante, putând fi astfel întrebuințați ca vaccinuri contra tuberculozei și bolii carbonoase.
Un alt domeniu de cercetare abordat de Radu Cernătescu este cel al chimiei combinațiilor complexe, studiile realizate reprezentând un sfert din întreaga sa muncă de căutări și descoperiri științifice. Câte zile, câte ore va fi rezervat pentru studierea sulfocianaților complecși, complecșilor cu diamine ciclice, a minelor hidrosulfiților de cobalt și nichel bivalent? Cercetarea, munca de creație, viața de laborator i-au dat satisfacții care de multe ori l-au făcut să uite suferințele morale și fizice. Fotografiile de tinerețe ne înfățișează un bărbat distins, elegant, firav dar cu trăsături masculine ce emană forță de muncă, dorință de viață, mereu vesel și zâmbitor. Însă după 1945 semnele de boală sunt tot mai vizibile, chipul său trădează mai mereu oboseala, dioptriile ochelarilor cresc semn că vederea e din ce în ce mai afectată, iar zâmbetul atunci când nu dispare e forțat. Pot să afirm cu certitudinea dată de corespondența personală că după primul război mondial a suferit de „o sensibilitate nervoasă” cauzată „unei slăbiri a organismului și a sistemului nervos în special”, fiindu-i recomandat a evita „orice mediu deprimant” dar și o „relativă odihnă intelectuală”. În perioada legionară a suferit persecuții și umilințe, a fost eliminat de la suplinirea catedrei de chimie-fizică și analitică a Școlii Politehnice „Gh. Asachi” din Iași, asemeni multor universitari ieșeni și el a fost amenințat fiind nevoit să se ascundă și să trăiască zile de totală nesiguranță. Cunoaște, trăiește ororile celei de-a doua conflagrații mondiale, refugiul vine cu un acut sentiment al dezrădăcinării, căci trebuie să lase de izbeliște tot ce crease. Toate aceste traume au lăsat urme adânci, sănătatea fiindu-i zdruncinată, fapt ce determină pe Margareta Poni să se adreseze Academiei Române solicitând în 1957 sprijin pentru internare și tratament într-o clinică din Paris. Nu știm ce afecțiuni îi vor curma viața, dar necrologul publicat în Analele academiei (1958) anunță încetarea din viață „după o lungă și grea suferință” ceea ce ne duce cu gândul la boli cu evoluție lentă, perfidă, devastatoare. Să respectăm durerea și discreția familiei!
Să ne întoarcem în 1948. Radu Cernătescu este preocupat de aducerea Facultății de Științe din refugiul de la Zlatna (Alba-Iulia), de reorganizarea ei, de reformarea învățământului universitar. Va considera că Laboratorul de chimie nu mai face față noilor cerințe moderne de căutare a noului, drept care se va expune senatului universitar un amplu program de cercetări solicitând sprijin în amenajarea unui centru de studii chimice independent de universitate. Îndrăzneața lui solicitare presupunând niște costuri uriașe coincide fericit cu dorința Academiei Române de a înființa cele trei filiale ale sale (Iași, Cluj, Timișoara) cu institute proprii de cercetare. Așa se face că Radu Cernătescu, decanul Facultății de Științe din Iași, membru titular al Academiei Române, devine președintele filialei ieșene a acestui for științific, este numit în funcția de director al Institutului de Cercetare Macromoleculară „Petru Poni” din Iași. Trei funcții de înaltă răspundere, trei instituții de marcă ale științei românești ce vor fi conduse de Radu Cernătescu cu devoțiune și iscusință!
Aproape 10 ani a coordonat activitatea acestor organisme științifice, concentrându-se în mare parte pe elaborarea și aplicarea unui plan larg de activități științifice ale filialei Academiei. Dar cea mai mare realizare a vieții sale este materializată în crearea lăcașului de cercetare destinat chimiștilor ieșeni, Institutul de Chimie „Petru Poni”, acesta este darul pe care l-a lăsat tuturor generațiilor de chimiști. A creat aici o adevărată școală de chimie și nu mă refer la clădirea ce se va ridica ci la ceea ce a însemnat curentul științific ce l-a dezvoltat aici. A supravegheat lucrările de construire și mi-l pot imagina în mijlocul arhitecților, aplecat asupra schițelor cerând spații mai mari cu lumină diurnă, așa cum îl pot vedea printre constructori asigurându-se că fiecare cărămidă va fi temeinic așezată. Pornite în 1950 lucrările aripii sudice a institutului vor fi finalizate în 1956, laboratoarele întinzându-se pe generoasa suprafață de 1.100 mp. Le va utila cu aparatură performantă, se va îngriji de constituirea bibliotecii institutului, dotând-o cu tomuri de specialitate. Inaugurarea festivă din 7 iunie 1957 va aduna în spațiile institutului pleiadă de academicieni, cercetători reuniți într-o sesiune de comunicări științifice.
Munca de cercetare nu a fost întreruptă sau amânată, s-a derulat în laboratoarele facultății, iar pentru conturarea primului nucleu de cercetare s-a apelat la cadre universitare ieșene cu experiență, recunoscute național și internațional. Aceasta este echipa care va continua studiile în domeniul combinațiilor complexe, în timp ce echipa de tineri cercetători demarează în paralel primele studii în domeniul chimiei macromoleculare, centrate pe extracția și valorificarea multiplă a proteinelor vegetale. Se fac studii referitoare la compoziția chimică a speciilor lemnoase și a stufului indigen, ajungându-se la valorificarea industrială a stufului din Delta Dunării. Vor urma investigații în fizico-chimia polimerilor. Erau studii de pionierat care se efectuau aproape concomitent cu cele din țări mult mai dezvoltate, dar rezultatele obținute aici la Iași atrăgeau atenția prin originalitatea direcțiilor de cercetare pe care le propunea și le dezvolta. Important este faptul că școala ieșeană de știința polimerilor era cunoscută și apreciată internațional și marcase deja pătrunderea, afirmarea institutului pe arena științifică internațională. Savantul Cernătescu s-a dovedit a fi conducător cu excepțională pregătire profesională mereu conectat la noutățile din lumea savantă a chimiei mondiale, om cu spirit inventiv, acestor calități adăugându-se cea de bun organizator de resurse umane și activități științifice, așa fiind posibilă transformarea Institutului în stație pilot cu cercetări multiple în domeniul chimiei. Așadar nu e o simplă întâmplare că Iașul devine principalul centru românesc al producției de medicamente, nu e o întâmplare că numeroși specialiști de înaltă competență s-au format în școala ieșeană de chimie fondată de Radu Cernătescu. Ce dovezi să mai aducem pentru a demonstra că Cernătescu a organizat activitatea institutului spre a răspunde exigențelor cercetării științei moderne? S-a îngrijit ca tinerii cu potențial să se poată dezvolta, aici, la Iași, bârlădeanul Radu Ralea, discipol, colaborator, continuator al ideilor sale, va fonda radiochimia și spectroscopia moleculară. A trimis serii întregi de colaboratori la diverse cursuri de specializare, a creat contacte și legături cu școli similare din Europa, Uniunea Sovietică, SUA, Japonia.
Radu Cernătescu este considerat fondatorul școlii românești de polarografie aducând contribuții semnificative în acest domeniu al științei cu importante aplicații industriale. Ce este și ce presupune polarografia? Pe scurt, e metodă de analiză electrochimică a unor substanțe în soluție şi presupune obținerea, înregistrarea, analizarea grafică a variației intensității curentului electric în funcție de tensiunea aplicată pe doi electrozi. În laboratoarele Institutului de chimie „Petru Poni” cercetătorul nostru a studiat pe cale polarografică complecșii aminelor hidrosulfitului de nichel și cobalt bivalent. Folosind cercetările polarografice găsește metode pentru dozarea mercurului singur sau în prezența cuprului, arsenicului. A aplicat metoda de analiză polarografică pentru elemente precum fier, cupru, plumb, cadmiu, zinc și magneziu din minereurile concentrate la noi în țară. Intuim astăzi aplicabilitatea polarografiei în industria farmaceutică, în industria alimentară sau în agricultură (evidențiază prezența metalelor în medicamente, alimente, produse agricole), dar e bine de subliniat că ideea introducerii metodei polarografice de analiză în laboratoarele uzinale a fost susținută cu fermitate de profesorul Radu Cernătescu, tot el instituind în acest scop cursuri și instructaje polarografice pentru inginerii și chimiștii din producție. În 1956 trimitea la congresul din Lisabona o amplă comunicare despre aplicațiile analitice ale polarografiei.
Rezultatele cercetărilor sale (singur sau în colaborare) se regăsesc în numeroase lucrări, studii, manuale,broșuri, sinteze publicate în volume distincte dar și în reviste de specialitate din țară sau străinătate. „Annales scientifiques de l’Universite de Iassy”, „Bulletin scientifiques de l’Academie Roumaine”, „Zeitschrift für Psysikalische Chemie „, „Buletinul Academiei R. P. R”, „Studii și cercetări științifice”. Peste 80 de apariții tipărite dintre care amintim „Nouvelle metode de dosage du cadmium” (1923), „Le potențial des metaux dans șes liquides purs” (1924), „Pottasium et calcium dans le sang du pigeon apres et excitation des nerfs de l’aile „(1934), „Sels simples et complxes des acides 5,5 diethyl et 5,5 phenylrthyl barbituruque” (1937), „Amines des hydrosulfites de cobalt et de nickel bivalents” (1943), redactate în limba franceză, vin să arate că profesorul Radu Cernătescu era vorbitor al acestei limbi de circulație mondială. Opera științifică a lui Radu Cernătescu apreciată deopotrivă în țară și în străinătate a culminat cu alegerea sa în august 1948 ca membru titular al Academiei Române (membru corespondent fiind ales în 23 mai 1940), este distins cu Ordinul muncii clasa I (1948, 1954). Anul următor este ales în funcția de președinte al filialei Academiei Române din Iași, iar în 1950 primește Premiul de stat clasa I. Lucrările sale erau cunoscute încă din anii ’30, are satisfacția prețuirii confraților prin alegerea sa în calitate de membru corespondent al Academiei de Științe din România încă din 21 decembrie 1935, devine membru fondator al Asociației Oamenilor de Știință din România în 1956, pe actul de fondare fiind vizibile și semnăturile lui Mihail Ralea (președinte), Gr. Moisil (membru). În 1955 Academia de Științe Ungare îi acordă calitatea de membru corespondent, Radu Petru Cernătescu fiind astfel unicul academician originar din ținutul vasluian aparținând grupului de savanți din țara vecină.
Se cuvine oare să amintim de convingerile politice ale lui Radu Cernătescu? Deranjează atât de mult dacă vom arăta că a simpatizat cu lupta Partidului Muncitoresc din România, nu rareori locuința sa servind ca ascunzătoare pentru materialele ilegale dar și adăpost pentru luptătorii urmăriți de siguranță? Să fie lipsit de importanță că a fost membru în „Comitetul antifascist român”, secretar al Societății „Amicii URSS”, membru al comitetului „Maxim Gorki” sau că a făcut parte din „Blocul Muncitoresc Țărănesc ” din Iași? A semnat numeroase memorii antifasciste și a fost printre intelectualii care în primăvara anului 1944 au întocmit memoriul prin care se cerea ieșirea României din războiul antisovietic. A fost un adept convins al marxism-leninismului. Așa se contura viitorul politic, era trăitor al acelor evenimente ce nu puteau fi evitate. Vă provoc să vă gândiți: care ar fi fost poziționarea în articol a acestui paragraf dacă „epoca de aur” nu ar fi apus? Ar fi fost titrat cu litere de-o șchioapă, urmând imediat după titlu! De aceea insist mereu că istoria nu trebuie uitată, fragmente din ea nu trebuie omise și trecute sub tăcere care e totuna cu minciuna!
Nu se poate încheia această sumară inserare de date biografice fără a reține câteva trăsături ce conturează sensibilitatea sufletească a lui Radu Cernătescu. Degetele sale erau capabile să alerge pe clapele pianului „Bosendörfer”, cânta ca un artist acompaniat adeseori de mama sau mătușa Margareta. În casa bunicilor Poni devenită muzeu se păstrează pianul, atrage atenția patefonul „His Masters Voice” și colecția de discuri de ebonită, iar „Camera Cernătescu” plină de obiecte personale, fotografii, aparatură de laborator spun fără cuvinte despre pasiunile celui ce le-au aparținut. Citea cu nesaț, cânta, iubea plimbările pe potecile Munților Neamțului, dar marea lui pasiune a fost chimia.
Se stingea în 17 ianuarie 1958 într-o clinică pariziană, gândind viitoarele proiecte științifice….
Mihaela Ochianu – Biblioteca Judeţeană „Nicolae Milescu Spătarul ” Vaslui
Bibliografie: Ioan Scurtu, Corneliu Mihail Lungu – Istoria Asociației Oamenilor de Științe din România: vol. II: 1956 – 1996 (RAO Distribuție, București, 2016); Liviu Mărghitan, Ioan Mancaș – Membrii Academiei Române originari din județul Vaslui (Editura Multimedia Internațional, Arad, 2006 ); Cristofor Simionescu, Magda Petrovanu – Figuri de chimiști români (Editura Științifică, București, 1964); Bună ziua Iași (17 august 2015); Revista de politică a științei și scientometrie (vol. 5, nr. 1, martie 2016); www.150.uaic.ro; www.altiasi.ro; www.academiaedu.ro; Anuarul Universității din Iași (1924-1925); Adrian Feru – Ghidul apelor minerale naturale (APEMIN, București, 2012) ; Analele Academiei Republicii Populare Române (1958).