Asociația Kasta Morrely este partener în cadrul proiectului european Trigger your potential (Dezvoltă-ți potențialul). Proiectul este implementat în consorțiul de parteneri ce cuprinde Asociația Development Youth and Sport din Turcia, Asociația Kasta Morrely din România și Mine Vaganti NGO din Italia. Proiectul este cofinanțat prin Programul Erasmus+ al Uniunii Europene.  

Scopul proiectului a fost să formeze participanții ca persoane resursă în dezvoltarea abilităților de angajare a tinerilor din grupurile dezavantajate. Obiectivele proiectului au cuprins: îmbunătățirea abilităților de predare ale participanților, îmbunătățirea calității, atractivității și a dimensiunii europene a activităților care atrag pe piața muncii tineri din grupuri vulnerabile; elaborarea unui Ghid cu instrumente non-formale dedicate facilitării integrării tinerilor pe piața muncii, egalității de șanse și incluziunii sociale prin angajare; sporirea cooperării europene între ONG-urile de tineret și dezvoltarea capacității organizaționale. Activitățile principale ale proiectului au fost trainingurile internaționale ce au avut loc în Sivas, Turcia și Iași, Romania, traininguri locale și activități de diseminare.

În cadrul proiectului Asociația Kasta Morrely a organizat în Iași două traininguri dedicate temei antreprenoriatului social: trainingul internațional Stepping in the shoes of social entrepreneurship organizat în perioada 22-28 mai 2023 și trainingul local Trigger your potential organizat în perioada 27-28 iulie 2023. Cele două traininguri au fost implementate prin metode specifice educației non-formale și au cuprins ca teme principale: delimitare conceptuală privind antreprenoriatul și antreprenoriatul social, pași de urmat în antreprenoriatul social și identificarea tinerilor cu oportunități reduse, schimb de informații și bune practici, modalități de creștere a anagajabilității tinerilor cu oportunități reduse prin antreprenoriatul social, având ca rezultate principale crearea a cinci planuri de afaceri în antreprenoriatul social pe baza modelelor Canvas și Start-up Nation. Participanți la cele două traininguri au fost 20 de tineri din regiunea Nord Est a României motivați în dezvoltarea competențelor în sectorul antreprenorial. Rezultatele proiectului au fost promovate în comunitatea locală prin conferința de diseminare organizată în data de 31 iulie 2023 la care au participat reprezentanți din sectorul societății civile, educațional și de afaceri.

Pentru detalii privind etapele următoare ale proiectului va invităm să accesați paginile Asociației Kasta Morrely pe rețelele de socializare https://www.facebook.com/kastamorrelyngo și https://www.instagram.com/kastamorrely.ngo/ . Kasta Morrely este o asociaţie internaţională culturală, de apărare a drepturilor omului coordonată în totalitate de specialiști multi-calificați, ce militează activ pentru dezvoltarea sustenabilă a societăţii democratice prin promovarea competenţelor și calificărilor în toate sectoarele de activitate ale societăţii. Kasta Morrely este recunoscută ca organizație exemplu de bune practici la nivel european pentru proiectele sale internaționale de training care fac parte din programul pe termen lung necesar formării calificate de viitori lideri europeni.