Zestrea culturală a Bârladului este impresionantă, din mulțimea locuitorilor acestui oraș ce cu mândrie își zic bârlădeni desprinzându-se de-a lungul veacurilor sute de ilustre nume. Spre lauda lor și a urbei natale s-au făcut remarcați 25 de academicieni, 45 de generali, 160 de cadre universitare și cercetători, peste 60 de scriitori, 40 de artiști plastici, 12 folcloriști, 4 compozitori. Evident că această „listă ocupațională” e armonios întregită de nume de politicieni și diplomați de renume, înalți prelați ai bisericii, filantropi, actori, regizori, interpreți de operă, instrumentiști, sportivi de performanță. Nu e spre mirarea nimănui că numărul lor sporește de la an la an, firesc și frumos, pentru simplul fapt că timpul nu stă locului dar mai ales pentru că plaiurile astea „mai nasc” încă oameni de seamă.
Rămâne-vom la timpul trecut și încerca-vom a risipi vălul uitării ce a cuprins pe cel ce a fost Emanoil Ernest Gaiu. Avea să plece din Bârlad, făurindu-și o carieră didactică prin studii universitare în știința matematicii. Destinul îl va înturna ca profesor în școala ce i-a deschis mintea către numere, va profesa mai apoi ani la rând la catedra de matematică a celui mai vechi liceu vasluian, urmând a se stabili în Iașul universitar ce l-a chemat pe post de conferențiar. Cam așa sună (în câteva cuvinte) parcursul profesional al unui om sedus de logica înșiruire a elementelor ce clădesc lumea matematicii.
S-a n\scut `n 1908
Povestea vieții lui începe în 16 februarie 1908, Emanoil deschizând ochii în această lume ca al nouălea prunc al soților Gheorghe și Leocardia Gaiu. Mai mult ca sigur că modesta leafă de registrator, arhivar și copist al tatălui angajat al epitropiei spitalului „Bârlad și Elena Beldiman” nu ajungea de la lună la lună, dar așa se creșteau copiii în trecut, cu lipsuri, cu privațiuni de tot felul. Și nu cred să fost vreo îmbunătățire financiară substanțială înaintarea sa în postul vacant de econom intern al aceleiași epitropii (1906), cu atât mai mult cu cât Gheorghe și Leocardia își asumă responsabilitatea creșterii a încă patru suflete, nepoți rămași orfani de mamă (1918).
Nu pot trece mai departe fără a evidenția admirabilul gest al acestor oameni care au reușit să treacă peste propriile lor traume și suferințe căci în septembrie 1916 primeau vestea morții fiului înrolat în Batalionul 4 al Regimentului 73 Tulcea, iar sfârșitul primului război mondial aducea acasă un al doilea fiu grav rănit în luptele de la Nămoloasa. Nu se poate trece cu vederea peste sacrificiul soților Gaiu care au găsit puterea de a deveni mamă și tată altor patru vlăstare, cu dragoste și devotament ajutând nu 8 ci 11 copii să capete încredere în forțele proprii, călăuzindu-i pe toți pe anevoiosul drum al vieții. Iată cea mai mare realizare a părinților Gaiu!
La vârsta cuvenită, șapte ani în 1915, Emanoil Gaiu va fi elev al Școlii Primare de Aplicație ce funcționa în cadrul Școlii Normale din Bârlad. Clasele primare le va parcurge sub îndrumarea dascălului N. Comișescu căruia îi va purta o permanentă recunoștință pentru felul bun, drept, înțelept în care i-a purtat primii pași pe calea învățăturii. Din 1919 se numără printre elevii Liceului Ghe. Roșca Codreanu, urmând primele trei clase la cursurile de zi ale secției reale. A dat dovadă de inteligență, mintea lui fiind capabilă să acumuleze variate noțiuni ale tuturor materiilor predate, fiind apreciat de profesori, recompensat cu bursa de merit dar și cu premiile sfârșitului de an școlar. Nu știm ce zbucium va fi fost în sufletul său odată cu pierderea tatălui, ce gânduri îl vor fi copleșit, ce opțiuni i s-au arătat că ar avea. Fără niciun sprijin financiar necesar acoperirii taxelor anuale de școlarizare devine evident că va fi nevoit să renunțe la cursurile de zi. Va munci alături de frații mai mari pentru a putea întreține numeroasa familie,
dar nu va abandona nici măcar pentru o clipă posibilitatea definitivării studiilor liceale. Biograful Traian Nicola afirmă că liceanul nostru s-a înscris la cursurile fără frecvență ale aceleiași instituții bârlădene doar în primul și ultimul an de liceu, adică în clasa a IV-a și a VIII-a, ceea ce poate fi credibil dacă ne bazăm pe faptul că bursa anuală (obținută pe bază de examen) îi va fi fost suficientă înscrierii la cursurile de zi pentru ceilalți trei ani de studiu. Dar nu cred că a renunțat la slujbele temporare, căci a merge la școală nu însemna doar plata anuală ci multe altele, hrană, alimente, îmbrăcăminte, manuale. Oricum va fi fost, cursant la zi sau la fără frecvență, a beneficiat de îndrumarea acelorași profesori de care s-a atașat și mai mult. A depășit cadrul școlar, în ultimii ani de liceu fiind membru activ al Societății Matematice (înființată în 1919), a fost unul din inițiatorii revistei de Matematică bârlădeană făurită în 1926 după modelul Gazetei Matematice și a Revistei Matematice din Timișoara.
Începând cu luna februarie (1926) coperta gazetei matematice bârlădene proaspăt ieșită din tipografia și legătoria de cărți Tiparul Tutovei afișează membrii din conducerea revistei.
Alături de profesorii I. Nechita, N. Martiniuc, Șt. Negură, Nicolae Gaiu (delegat pentru note și articole) deținând calitatea de conducătorii revistei apar la loc de cinste numele unor elevi pasionați de matematică, colaboratori de nădejde ai publicației de specialitate. Din colectivul redacțional făceau parte elevii Mircea Vasiliu, Ernest și Victor Oprișanu, Virgil Coșniță (delegat pentru algebră, trigonometrie, geometrie analitică), Adolf Moscovici, Micu Grünbaum (delegat pentru geometrie superioară). Numele lui Emanoil Gh. Gaiu e urmat de titulatura „delegat pentru geometrie elementară și algebră” justificată de prezența sa în paginile revistei cu propuneri de probleme de rezolvat, oferind în același timp soluții de rezolvare pentru alte exerciții și probleme de matematică de liceu. Cu o frecvență lunară timp de patru ani, revista s-a constituit într-un real suport didactic pentru elevii interesați a-și consolida cunoștințele matematice, având la îndemână rezolvări de exerciții de teoria numerelor, algebră, analiză, trigonometrie. E de evidențiat cum prin grija colaboratorilor întregul material al revistei era concis și echilibrat, conținutul științific și condițiile grafice îngrijite situând-o la nivelul celorlalte reviste similare din țară. De asemenea trebuie specificat prestigiul de care s-a bucurat revista de matematică bârlădeană pe plan național, aducând în paginile ei elevi din alte localități, viitori renumiți matematicieni. Revistuța asta avea să depășească granițele țării, solicitată fiind și ajungând în California. Căutând informații despre această publicație am avut plăcuta surpriză să deslușesc în articolul „New mathematical periodical” publicat în 1931 în revista „The American Mathematical Monthly” mențiuni surprinzător de favorabile. Autorul R. C. Archibald aducea în atenția publicului său 32 de reviste matematice apărute în „ultimii ani”, România fiind în fruntea listei cu cinci astfel de publicații. Iată încă o dovadă că „Revista matematică bârlădeană” era cunoscută și apreciată, studiată, consultată, recomandată peste mări și zări cu tot cortegiul ei de matematicieni. Așadar, încă din băncile liceului, Emanoil Gaiu a debutat științific în domeniul matematicii, micile sale studii fiind analizate de universitari americani.
În țară, în vara lui 1926, Emanoil trebuia și voia să-și susțină bacalaureatul însă neavând bani suficienți cere comisiei de examinare scutire de taxă de examen. Cererea îi va fi respinsă, ceea ce îl va așeza pe Gaiu într-un moment de răscruce. Chiar dacă absolvise liceul și era posesor al unui „certificat de studii liceale” nu putea continua studiile în învățământul superior fără a trece probele scrise și orale ale examenului de maturitate. Dar cum? Regulile erau clare, nu plătești taxa, nu intri în examen. Norocul apare în persoana președintelui comisiei, profesorul universitar Octav Onicescu (docent în 1922) care va fi impresionat de neliniștile, frământările tânărului aspirant, drept care îl va scoate din nevoie, acoperind personal suma prevăzută prin lege. Elevul Gaiu a demonstrat aprofundate cunoștințe iar comisia a evaluat corespunzător prestația candidatului, așa încât având diplomă de bacalaureat porțile universității din Iași se deschid larg și pentru mult-încercatul nostru bârlădean.
Urmează trei ani de studiu în aulele Facultății de Științe, secția matematică. Studenția nu a fost ușoară, greutățile financiare nu l-au ocolit, dar a izbutit să se țină de carte și să aibă grijă de propria familie întregită în 1929 prin nașterea fiicei Eugenia. Meditațiile particulare la care se adaugă puținii bănuți primiți din colaborarea la „Gazeta Matematică” și revista din Timișoara i-au asigurat un trai la limita decenței. Cu toate că majoritatea surselor biografice consideră anul 1930 cel al susținerii examenului de licență, se poate să fie o eroare pentru că Anuarul Universității Iași enumeră în ordine alfabetică absolvenții secției de matematică (din care doar trei sunt licențiați), în lista cu 26 de nume nefiind menționat numele lui Gaiu. În 1930 el figurează ca absolvent al seminarului pedagogic din cadrul universității. De altfel, specializarea în matematică dura trei ani, deci ar fi fost logic să-și fi terminat studiile cu licență cu tot în 1929. Dar cum lucrarea de licență (Ecuații integro-diferențiale) sub formă de manuscris este datată 1930 și cum cred că era necesară tipărirea ei spre a fi prezentată comisiei, devine plauzibil ca an al licenței 1931 sau chiar 1932 dacă nu pierdem din vedere și greutățile materiale cu care s-a confruntat. În sprijinul acestei ipoteze vine și arhiva liceului Roșca Codreanu, care ni-l arată pe Emanoil Gaiu profesor suplinitor abia în 1932, iar pentru a profesa era obligatorie licența plus cursurile de seminar. Abia în 1935 se prezintă la examenul de capacitate, formă de testare a abilităților pedagogice și a noțiunilor specifice disciplinelor de învățământ. Era necesară o astfel de evaluare pentru a se stabili în ce măsură nu doar Gaiu, ci orice cadru didactic, va fi corespuns calității de profesor pentru clasele de gimnaziu sau liceu. Legea prevedea verificarea cel puțin a unei materii principale și a două secundare. Nu avem informații asupra obiectelor de studiu supuse testării în cazul lui Gaiu, după cum nu deținem informații despre calificativul primit, dar putem intui că materia principală a fost algebra, ramură importantă a matematicii. Nota va fi fost cu mult peste minimul 7,50 impus de legea învățământului de la acea vreme.
Din 1934 e profesor de matematică al Liceului „Mihail Kogălniceanu” din Vaslui, unde va rămâne până în 1948. Profesorul nostru se face repede remarcat, activitatea lui la catedră primind aprecieri laudative în urma inspecției de specialitate din 14 octombrie 1940. „Emanoil Gaiu are frumoase însușiri didactice” nota inspectorul desemnat de Minister, avea și excelente referințe date de conducerea liceului, bucurându-se de prestigiu în școală. Se propune acordarea titlului de profesor definitiv de matematică, ceea ce însemna că dovedise exactitate și aptitudini pedagogice excepționale, moralitate, conștiință în îndeplinirea misiunii sale didactice. Pentru a vă demonstra obiectivitatea aprecierilor adunate de profesorul Emanoil Gaiu de-a lungul anilor, vă dezvălui numele a câtorva personalități ce au fost elevi ai liceului vasluian în perioada 1934-1948. Gândiți-vă că printre sutele de gimnaziști și liceeni care-și luau notițe și-și făceau temele pentru a doua zi s-au numărat cunoscuții Constantin Antip (primul director al Magazinului Istoric), Petre Brânzei (psihiatrul cu renume internațional), Vasile Țugulea, Neculai Balmuș (universitarul de istorie antică), Neculai Bârlădeanu (binecunoscutul medic vasluian), Alexandru Dobrescu (doctor în științe medicale), Gh. Zarojanu (doctor inginer constructor), Al. Dinu Popovici (doctor în științe medicale)! Viitorul universitar (de matematică) Vasile Țugulea va mărturisi peste ani că lecțiile profesorului Gaiu făceau întotdeauna trimitere la „Gazeta de matematică”, de la clasa I și până la terminarea liceului elevii lui Gaiu au rezolvat exerciții și probleme din revista ce nu lipsea niciodată la orele lui de curs, zi de zi însoțind manualul și catalogul.
Nu vreau să detaliez anii războiului sau ai refugiului. Mergem mai departe și ne oprim în noiembrie 1944 când se întorc din refugiu Octav Mărculescu, Ștefan Chesim, Theodor Bogoș și Emanoil Gaiu, profesorii de bază ai liceului Kogălniceanu. Se reface vechiul colectiv de cadre didactice, așa încât între 27-30 noiembrie s-au ținut examenele de corigență, iar la 1 decembrie se deschideau cursurile anului școlar 1944/1945. E deosebit de important să specificăm că elevii înscriși proveneau nu doar din orașul sau județul nostru, au fost școlarizați copii de pe tot cuprinsul Moldovei, inclusiv din Iași-ul care și-a deschis liceele mult mai târziu. În condiții greu de imaginat s-au desfășurat orele de curs, clădirea liceului fiind parțial distrusă de cutremurul din 1940 și grav avariată de bombardamentele nemților din august 1944. Cât despre materialele didactice, acestea se degradaseră sub ruine, însă din punct de vedere didactic elevii nu au suferit, catedrele fiind complete cu profesori în specialitate, asigurându-se bunul mers al procesului de învățământ. Încă o dată inspecțiile periodice aduceau cuvinte de laudă și apreciere la adresa profesorilor vasluieni care în vremuri de mari prefaceri contribuiau la menținerea prestigiului acestui liceu. Deținem informații că în mai 1945 în amfiteatrul liceului erau organizate „cursurile pedagogice de pregătire a învățătorilor pentru examenul de definitivă”, Gaiu fiind numit a ține lecții de matematică. „Cu mult interes și bunăvoință el face o împrospătare a cunoștințelor generale de matematică și geometrie” începând cu fracțiile ordinare. Învățătorilor li se actualizează noțiuni despre mărimi, felurile mărimilor, regula de trei simplă și compusă, rezolvarea lor pe calea proporției. Cu ajutorul calculelor matematice cei prezenți la cursurile de perfecționare dobândesc cunoștințe din sfera financiară, învățând regula de dobândă, aflarea dobânzii, a capitalului, a procentului și a timpului prin formulă. Cu profesorul Gaiu la tablă, ocupanții locurilor din amfiteatru rezolvă diferite probleme de regula de asociație rabat, rădăcină pătrată, unități de măsură. Nu e ignorată nici geometria, creta din mâna profesorului explică teorema lui Pitagora sau cum se află diferitele suprafețe înscrise în cerc. Că e profesor titular definitiv apreciat o dovedește şi încărcătură de 20 de ore săptămânal, predând în anul școlar 1945/ 1946 matematică atât la clasele gimnaziale (I, a II-a) cât și la cele liceale (a IV-a, a VI-a, a VIII-a).
Activitatea profesorală era repusă pe făgașul normal, elevi, pedagogi reveneau în spațiile unde se propaga cunoașterea, știința, cultura! Dar împreună cu binele acesta, anii de după război stau mai ales sub semnul defascizării școlilor, epurărilor politice a cadrelor didactice, începuse opera de democratizare și de îndoctrinare ideologică. Ceea ce rămăsese nedistrus de război a fost distrus prin aplicarea ordinului 4.640 din 1946. Se scoteau din școli toate cărțile ce făceau referire la Basarabia sau la mișcarea legionară, de frica celor de la securitate s-au ars enciclopedii, manuale școlare, ziare, reviste, operele unor scriitori și istorici marginalizați în acel timp. Elevi și cadre didactice au fost arestați pentru încercarea de a salva de rugul flăcărilor volumele lui Iorga, Blaga, Eminescu, acțiunile lor catalogate fiind ca antisovietice și anticomuniste. În 1948 sunt arestați, judecați, condamnați 20 de elevi ai liceului Kogălniceanu, anul următor alți 26 de elevi și 40 de intelectuali din Vaslui sunt încarcerați și condamnați politic. Se instalase o atmosferă de tensiune, suspiciune, teroare, secretomanie. Încă din 1944 inspectoratului teritorial îi fuseseră solicitate informații confidențiale despre cadrele didactice vasluiene, cerându-se punctual și explicit a se menționa pentru fiecare în parte în ce partid a militat, dacă a militat în vreo organizație politică sau paramilitară (legionară, fascistă, hitleristă), dacă a servit prin orice mijloace scopurilor unor organizații dictatoriale. Este supus acestei verificări întreg colectivul profesoral al liceului, iar în 1949 mulți dintre ei vor fi scoși de la catedră, vor face închisoare, iar cei ce nu vor muri la la canal sau între zidurile pușcăriilor nu vor mai fi integrați sistemului de învățământ. Cum în activitatea didactică a lui Gaiu nu apar goluri din care să rezulte posibile încarcerări, desprindem concluzia că a scăpat acestor metode de represiune, însă rămâne în vizorul securității decenii la rând. În 1958 organele de securitate adunau date, informații despre proiectata, plănuita întâlnire a promoției anului 1948, foștii absolvenți dorindu-și cu ardoare revederea cu profesorii lor de matematică și istorie. Cum suspect principal era Constantin Iulian (fost conducător al grupului „Frăția de cruce – 46 Vaslui” desfășurând activitate anticomunistă în perioada 1944-1948 în cadrul liceului Kogălniceanu), e foarte posibil ca atât Gaiu cât și Mărculescu să fi fost fie simpatizanți (neconfirmați), nedovediți ai mișcării legionare vasluiene, fie prin ei securitatea punea la punct rearestarea liderului grupării sus amintite.
Certitudine este faptul că profesorul Gaiu va face colosale eforturi pentru a se adapta noilor cerințe materialist-marxist-leninist-staliniste, va pleca din Vaslui, cerând transferul la Școala Normală Vasile Lupu din Iași (va preda matematica), funcționând simultan până în 1952 și la Seminarul Pedagogic (predând matematică și fizică).
Din 1950 devine conferențiar al Facultății de Matematică și fizică, din cadrul Universității Al. I. Cuza din Iași, deținând catedra de Algebră și matematici elementare. Publicarea noii legi învățământului (august 1948) a însemnat impunerea la nivel național a modelului sovietic de instruire și a deschis calea comunizării (propagării influenței comuniste) sistemului educațional, scopul „reformei” fiind acela de a „educa tineretul în spiritul democrației populare, pregătirea cadrelor medii și superioare de specialitate pe baze științifice, care să corespundă nevoilor consolidării democrației populare și constituirii societății socialiste”. În fapt se instituia controlul total al partidului asupra învățământului, se deschideau perspectivele politizării acestuia și indiferent de disciplina predată profesorul urma să răspundă direct de punerea în aplicare a ideologiei. Matematica, fizica, chimia urmau a fi „racordate științei sovietice”. La timpul prezent profesori de matematică se pot amuza de absurdul afirmației „linia ce unește două puncte se numește segment de dreaptă, dreaptă ca linia partidului”! Dar în anii aceia trebuia să emiți atari comparații și era spre binele personal a-ți face autocritica în ședințele de analiză a activității. În 1951 Emanoil Gaiu este asistat la cursul de Aritmetică teoretică, predat la Școala Superioară Pedagogică. Iată cum, în procesul verbal încheiat în 9 iulie, Gaiu, titularul Catedrei de Aritmetică generală arăta că „pentru a putea transmite studenților cât mai clar cunoștințele prevăzute în programa analitică, a utilizat metoda sovietică în predarea matematicii”, punctând triplul scop urmărit în prelegerile sale. Pentru a demonstra scopul istoric al matematicii conferențiarul Gaiu „arăta evoluția în timp a ideii de număr și a generalizării acestei noțiuni”, scopul didactic era detaliat prin „metoda de predare apropiată de cea pe care studenții urmau să o folosească în învățământ” iar scopul dialectic transpus în practică de el „urmărea a transforma cursul într-o metodă de educare prin expunere și prin problemele legate de societate și viață”. Nu se regăseau principiile ideologice, așa încât Emanoil Gaiu se vede nevoit să-și facă autocritica, pentru că „nu a introdus în mod gradat anumite noțiuni (se subînțelege, marxist comuniste) mai întâi intuitiv și apoi teoretic, nu le-a dezvoltat în principiul inducției matematice, nu s-a consultat cu tovarășii care au predat acel curs”. Ce trebuie să reținem? Li se cereau lucruri ce contraziceau gândirea logică, asocierea noțiunilor politice în predarea științelor exacte fiind absolut imposibilă. Noroc că asemeni lui, mulți alți universitari erau conștienți de nefirescul amestec ideologic, așa încât comisiile de analiză știau cum să deturneze „lipsurile” cadrului didactic, evidențiind că ele își au „originea în faptul că tovarășul nu s-a adresat celei mai bune literaturi” pentru că lipsește… Conferențiarul nostru a predat mereu conform principiilor didactice bazate profesionalism și bun simț, dar apelând ori de câte ori era nevoie la colacul de salvare numit „autocritică” însoțit de repetatele promisiuni „îmi iau angajamentul ca pe viitor…”.
Din 1957 a intrat la „Institutul de perfecționare a cadrelor didactice” din Iași, fiind numit șef de catedră pentru specializarea matematică, funcție pe care a onorat-o până în 1972. Institutul metodico-pedagogic avea ca sarcini principale răspândirea experienței pedagogice și elaborarea unor materiale care să fie puse la îndemână cadrelor didactice din învățământ. Prin lectorii și conferențiarii lor, institutul din Iași a organizat cursuri de scurtă durată, lecții practice și seminarii nu doar timpul anului, a avut planificate și cursuri lunare în timpul verii, beneficiare fiind cadrele didactice de diferite specialități. Așadar, până în anul pensionării, Emanoil Gaiu a conferențiat, a ținut cursuri de matematică și a organizat alte forme de specializare destinate învățătorilor, institutorilor, profesorilor din învățământul primar, gimnazial și liceal dar și din învățământul special. Fiind parte componentă a activității de formare continuă a personalului didactic la toate nivelurile sistemului de învățământ, a adus la cursurile sale nume de referință ale matematicii românești, a organizat sesiuni zonale de perfecționare (Neamț, Bacău, Botoșani). A fost preocupat de ridicarea nivelului cunoștințelor de specialitate, de însușirea de bune practici pedagogice, inițiind dezbateri și discuții între participanți, încurajând schimbul de experiență și stimulând totodată contribuția lor la îmbunătățirea conținutului și creșterea eficienței procesului instructiv-educativ în toate unitățile de învățământ. A fost membru al comisiilor de examinare pentru susținerea definitivatului sau a altor grade didactice, a evaluat și a notat cu obiectivitate pe cei ce s-au prezentat la astfel de testări necesare parcurgerii treptelor didactice în învățământul de masă. A ținut legătura cu directori și profesori ai instituțiilor de învățământ fiind interesat de participarea elevilor la olimpiadele școlare de matematică, cerând în acest sens profesorilor și învățătorilor din școlile Moldovei crearea unor cercuri de matematică cu activități depășind programa școlară, cercuri care să antreneze în egală măsură elevi și cadre didactice. Sugera în acest mod pedagogilor nu doar continua perfecționare metodică și profesională ci mai ales dezvoltarea unor preocupări științifice, îndemnându-i la cercetarea unor noi ramuri ale matematicii.
Singur sau în colaborare a publicat o serie de culegeri cu probleme de matematică, a lăsat numeroase metodologii. Cei interesați pot rezolva încă probleme din „Complemente de matematică pentru examenele de definitivare în învățământ”, lucrare realizată de colectivul de matematică al Institutului de perfecționare a cadrelor didactice în 1953. Ampla lucrare este rezultatul colaborării a 12 matematicieni al căror nume apare pe spatele paginii de titlu, dar din păcate toate se pierd sub titulatura „autor colectiv” și doar o întâmplare fericită a făcut ca Google să-mi arate că Emanoil Gaiu se numără printre ei. Cine mai știe că tot în 1953 Universitatea din Iași, Facultatea de matematică și fizică, secția fără frecvență se îngrijea de apariția litografiată a unei „Culegeri de probleme de aritmetică” cunoscută mai ales prin primul său autor, Radu Miron (vasluian), dar rod al colaborării a încă doi colegi rămași din păcate în umbra primului. E vorba Emanoil Gaiu și Rodica Grigoriu. Câte astfel de volume la a căror elaborare a participat conferențiarul nostru ar putea să existe în biblioteci universitare, publice sau particulare, neștiute de cei interesați a evidenția puterea de creație a lui Emanoil Gaiu! Mai păstrează oare cineva colecția revistei Gazeta Matematică în ale cărei serii A și B am putea afla zeci de articole semnate „E. Gaiu, conferențiar universitar, Iași”? Am convingerea că vasluianul nostru a trimis spre tipărire mai mult de 14 câte consemnează biografii. Risipite sunt sute de pagini cu rezolvări de probleme, neștiute vor rămâne materialele didactice publicate în Buletinului Institutului Politehnic Iași, în Analele Universității Al. I. Cuza Iași dar în multe reviste regionale de matematică, după cum puțin cunoscute sunt și culegerile elaborate împreună cu fiica sa, Eugenia Munteanu apreciat doctor în matematici și profesor universitar.
Afundat în uitare încă din timpul vieții, profesorul Emanoil Gaiu pleca la strămoșii lui în 23 februarie 1976, un atac de cord ordonând inimii sale să înceteze să mai bată.
Mihaela Ochianu – Biblioteca Judeţeană „Nicolae Milescu” Vaslui
Bibliografie : Constantin Chiper, Neculai Ursu – Vasluienii în războaie (Editura Karta-Graphic, Ploiești, 2020); Nicolae Ionescu, Marin Moronescu – Liceul teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui : 1890 – 2010 (Editura PIM, Iași, 2011); Nicolae Ionescu – Învățământul vasluian: file de istorie (Editura PIM, Iași, 2014); Învățătorimea vasluiană (aprilie-mai-iunie 1945); Anuarul Liceului de Băieți „Mihail Kogălniceanu” Vaslui (1945-1946); Acta Moldaviae Meridionalis (vol. II, 2009); Traian Nicola – Valori spirituale tutovene (Editura Sfera, Bârlad, 2003); Traian Nicola – Liceul „Gh. Roșca Codreanu” Bârlad: monografie (Iași, 1971); Gheorghe Iacob, Alexandru-Florin Platon – Istoria Universității Iași (Editura Universității „Al. I. Cuza”, Iași, 2014); Zilele Universității Tehnice „Gh. Asachi” din Iași : Ziua profesorilor seniori: broșură (noiembrie 2009, Iași).