Google

Produsele românești vor ajunge pe mesele românilor dacă nu se încalcă statul de drept

Written on:martie 11, 2019
Comments
Add One

Se dau lupte aprige, mai ceva ca la Oituz, pentru înființarea Fondului Suveran de Investiții și a Casei de Comerț. Președintele PSD a mai lansat recent ideea ca statul să facă autostrăzi prin Compania Națională de drumuri și să modernizeze căile ferate prin compania de profil. Replica Uniunii Europene susținută masiv și de America nu s-a lăsat așteptată. Vedeți ce faceți cu statul de drept, spun oficialii europeni! Unde dai și unde crapă, ar spune, dacă ar fi lăsat, românul!

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat duminică la Călărași că ar trebui refăcută rețeaua de aprozare, astfel încât românii nu să nu mai fie obligați să mănânce toate E-urile străine. Totodată, el a pledat pentru ca România să nu mai exporte materie primă, cum ar fi grâul, ca să importe napolitane.

„Am intrat în Uniunea Europeană, foarte bine, dar nu suntem obligați să mâncăm absolut toate e-urile, adică de ce am fi obligați? Poate reușim să facem ca produsele agricole să se prelucreze mai mult în România, că noi suntem într-o situație foarte frumoasă, se recoltează grâul și cum se întoarce grâul nostru? Napolitane, biscuiți, pâine congelată. Noi luăm pe grâu un preț și cumpărăm napolitana cu un preț mult mai mare. Noi nu mai suntem în stare să facem napolitane, că suntem proști? Adică suntem leneși, nici vorbă, leneșul e Iohannis, nu noi”, a declarat Liviu Dragnea

Acesta a mai declarat că urmează să se înființeze foarte curând Fondul suveran de investiții și Casa Română de Comerț. „Urmează să se înființeze foarte curând Fondul suveran de investiții și Casa Română de Comerț, să reușim și noi să fim siguri ca atunci când un copil mușcă dintr-un măr, fructul să fie curat. E exagerat că ne dorim lucrul ăsta? Sau când cumpărăm o roșie de la magazin să aibă gustul ăla de roșie și mirosul de roșie, să fim siguri că brânza pe care o cumpărăm are și lapte în ea”, a mai declarat acesta. Dragnea spune că este păcat ca producătorii români să nu poată să-ți vândă marfa în România. Continuarea anchetei o citți în ediția tipărită a regionalului Informatorul Moldovei.

Leave a Comment