Google

Premiul Naţional de poezie „Mihai Eminescu” a ajuns la un basarabean

Written on:ianuarie 18, 2016
Comments
Add One

foto Gheorghe Grigurcu netÎn acest an, nominalizările poeților au făcute în baza unui sondaj. Gheorghe Grigurcu (foto) este laureatul care a primit, la ediţia cu nr.25, premiul de 25.000 de lei și a devenit Cetățean de onoare al municipiului Botoșani. Gheorghe Grigurcu este născut la data 16 aprilie 1936, în oraşul Soroca – Republica Moldova. Este un poet, eseist, aforist, comentator român. Este considerat de Ana Blandiana, Nicolae Manolescu, Alex Ștefănescu și alte personalități ale lumii literare unul dintre cei mai importanți critici literari români ai perioadei de tranziție între milenii și unul dintre cei mai importanți critici contemporani.Premiul Mihai Eminescu mă mulțumește, mă măgulește și mă emoționează sub trei aspecte, mai întâi mă face să mă simt mai tânăr”, a declarat laureatul premiului din 2016. Iar în faţa unei numeroase asistenţe ce a participat la şedinţa festivă a Consiliului Local Botoşani, unde a fost acordat titlul de Cetăţean de onoare al municipiului Botoşani, academicianul şi criticul literar Nicolae Manolescu, preşedintele juriului care a acordat premiul, a transmis următorul mesaj botoşănenilor: „Ar trebui să creăm un proverb aici la Botoșani și anume că, numai ceea ce durează, contează. Faptul că suntem la a 25-a sărbătorire a lui Eminescu, la Botoșani, înseamnă deja o tradiție. Am văzut că s-a aprobat lista Ministerului Culturii în materie de sărbătorire a lui Eminescu în țară. De departe, cea mai importantă manifestare, cea de la Botoșani, nu e pe lista Ministerului Culturii și probabil că dvs. nu v-ați adresat ministerului, v-ați descurcat bine și asta este foarte bine. Dar, trebuie să știți ce să faceți cu această șansă pe care v-a oferit-o istoria, știu eu cine, destinul. E un lucru extraordinar de important ca la anumite ocazii, eu nu sunt un foarte mare iubitor de festivități, mi se pare că ar trebui să ne ocupăm de Eminescu tot timpul nu numai atunci când se împlinește o anumită dată de la naștere sau de la moarte, la evenimente biografice”. (G.B.)

Leave a Comment