Emil Savin a reușit să intre în atenția publică din județul Vaslui și apoi din toată țara prin modul “spectaculos” cum s-a dezvoltat, dar mai ales prin mai multe “întâmplări” penale.

La nivel național i s-a spus regele asfaltului din Vaslui, pentru că a crescut ca afacere, să-i zicem, cu bani publici, ajutat de politic, evident contra unor donații consistente la partid și pe persoană fizică. Facem o precizare. Donațiile la partide se fac peste tot în lume. La fel ca cele pe persoană fizică, cu mențiunea că în toate există o limită.

Mai este cunoscut pentru bogăția imensă obținută pe baza “proptelelor” politice, dar și pentru că și-a promovat familia în plan politic. Promovarea pe criterii de “valoare” costă, de regulă.

“A fost șofer la CAP, dar acest aspect ar fi fost mai puțin important dacă omul ar fi intrat în competiție corect. Pentru el a fost desființată (privatizată, devalizată) stația de asfalt de la Banca (comuna Banca, județul Vaslui). Tot ca să aibă Savin de lucru a fost desființată stația de asfalt de la Bârlad. Acestea sunt date reale nicidecum răutăți. A fost lipit de banul public al județului Vaslui permanent. Mulți primari au fost sfătuiți să lucreze cu Transmir, firma lui Savin. Că a făcut lucrări cu bani publici sprijinit politic e o problemă, dar cel mai mare inconvenient este că a făcut lucrări de proastă calitate, ca să-și crească exponențial averea. A reușit. Cu atâtea domenii pe care le are probabil acum e la vârful clasamentului bogaților din regiune. Firma Transmir a fost condamnată penal pentru lucrări de proastă calitate. A făcut altă firmă pe numele copiilor, cum e la modă și a continuat să participe la licitații pentru lucrări publice. Aici este problema, la calitatea lucrărilor. Acum cu drumul strategic, unde a răbufnit buba care l-a făcut cunoscut la nivel național, acolo situația e și mai gravă. Instanțele de judecată vor arăta cine-i de fapt Savin și ce afaceri face el”, ne-au spus recent surse oficiale din Consiliul Județean Vaslui. Pe larg în ediția print a regionalului Informatorul Moldovei.