Google

Postul Nașterii Domnului (Postul Crăciunului)

Written on:noiembrie 15, 2020
Comments
Add One

Postul Nașterii Mântuitorului sau Postul Crăciunului, așa cum este cunoscut de către credincioși, ține 40 de zile, începând cu data de 15 noiembrie și până la 25 decembrie. Lăsatul secului este pe 14 noiembrie. Dacă această zi cade miercurea sau vinerea, postul începe din 14 noiembrie.

Prin intermediul acestui post Dumnezeu ne da putință curățării trupești și sufletești. Acesta ne aduce aminte de cele patruzeci de zile de post ale Prorocului Moise, în așteptarea cuvintelor lui Dumnezeu, dar și de postul patriarhilor din Vechiul Testament.

Precum cei de atunci așteptau venirea Mântuitorului pe Pământ cu post și rugăciune, așa se cuvine ca toți credincioșii să aștepte și să întâmpine prin ajunare Mielul lui Dumnezeu născut din Fecioara Maria.

În acest post credincioșii ar trebui să postească de carne, brânză și ouă, în timp ce lunea miercurea și vinerea se consumă mâncare fără ulei și fără vin. În zilele de marți și joi se face dezlegare la untdelemn și vin. Mai mult, sâmbetele și duminicile, până pe 20 decembrie inclusiv, se dezleagă de untdelemn, pește și vin. Dacă în zilele de luni, miercuri și vineri Biserica Ortodoxă prăznuiește vreun sfânt mare, însemnat în calendar cu cruce neagră, creștinii pot consuma untdelemn și vin. De hramul bisericii sau vreo sărbătoare însemnată în calendar cu cruce roșie se face dezlegarea și la pește.

În ziua de Ajun se mănâncă abia seara și doar grâu fiert îndulcit cu miere, covrig, turte din făină și poame deoarece cu semințe a ajunat și Daniil proorocul și cei trei tineri din Babilor, care au prevestit și așteptat Nașterea Mântuitorului.

De Crăciun, indiferent de ziua în care cade se mănâncă de dulce.

Se mănâncă untdelemn și se face dezlegare la vin în datele de 16, 22, 23, 24, 25 și 30 noiembrie, dar și pe 4,5,6,7,9, 12, 13, 17 și 20 Decembrie, dacă aceste zile cad lunea, miercurea sau vinerea, deoarece în aceste zile Biserica prăznuiește Sfinții mai importanți.

Se face dezlegare la pește când Biserica Ortodoxă prăznuiește Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, pe 21 noiembrie, indiferent dacă această sărbătoare cade miercurea sau vinerea. De asemenea, credincioșii pot mânca pește în zilele de luni, miercuri și vineri ale acestui post, doar dacă în aceste zile cade hramul bisericii. Nu în ultimul rând, se face dezlegare la pește în zilele cu sfinți însemnați, dar și în zilele de 16, 22, 23, 24, 25, 30 Noiembrie și 4, 5, 6, 7, 9, 12, 13, 17 Decembrie dacă zilele acestea cad marți sau joi, cu atât mai mult când marțea sau joia se întâmplă hramul bisericii.

Leave a Comment