Google

Petre Brânzei, nume de referință în psihiatria românească

Written on:decembrie 2, 2021
Comments are closed

Nu încape îndoială că Petre Brânzei face parte din elita medicilor ce s-au ridicat din ținuturile Moldovei, fiind  însemnat creator de știință medicală, întregind merituos cortegiul celor peste 100 de specialiști născuți și formați în granițele Țării de Jos a bravei Moldove de altădată. Partea asta de țară a dat națiunii române medici ce au țintit și au atins performanța profesională, universitară, științifică.

La sfârșit de noiembrie se prea poate ca de la înălțimea unui pupitru universitar în vreo sesiune științifică medicală, fie conferențiind într-un cadru restrâns în vreo instituție de cultură ori răsfoind vreun tratat de psihiatrie în liniștea unei biblioteci… sau depănând simple amintiri pe vreo bancă în parc, oameni ce l-au cunoscut (în timp real sau prin intermediul lucrărilor de psihiatrie) să apeleze la aceste metode de rememorare a personalității medicului Petre Brânzei. Se prea poate ca profesori universitari, medici specialiști, studenți ai zilelor noastre sau foști pacienți să-și dorească a spune câte ceva despre activitatea științifică, didactică sau medicală a celui ce a fost vreme îndelungată prezent în domeniul psihiatriei românești.

Și nu cred că e pierdere de timp dacă în locații diferite (căci prin locul nașterii Brânzei e deopotrivă vasluian și ieșean) oameni de cultură din două județe vecine își vor aduce aminte la ceas aniversar de cel ce a cercetat misterele minții umane. După cum nu cred că poate gândi vreun român că ar fi vorbe adunate fără folos, că fără rost ar rămâne încercarea de a atinge nu doar aspecte strict profesionale ci și latura umană a profesorului, doctorului, cercetătorului Petre Brânzei care a fost înainte de orice, om, părinte, bunic, sfătuitor dezinteresat al tuturor pacienților.

Născut la Țibănești (28 noiembrie 1916) în vremuri de război și bejenie, Petre Brânzei a avut o copilărie și o tinerețe plină de lipsuri și privațiuni asemeni tuturor pruncilor de țărani necăjiți trudind cuminți și răbdători pământuri prea puțin darnice în roade, prin aceasta parcă nerecunoscătoare cu munca și osteneala lor. Asemeni micilor tovarăși de joacă Brânzei va urma cursurile primare ale școlii din satul natal, iar în anul 1929 va fi elev al Liceului „Mihail Kogălniceanu” din Vaslui. Anuarele „liceului de băieți” oferă informații spectaculoase, astfel în anul școlar 1930-1931 elevul nostru promovează clasa a III-a în iunie obținând media generală 7,24. Anul următor, elevul Brânzei promovează abia în septembrie după ce își rezolvă corigența la latină. Acest eșec, această rușine va fi fost greu de suportat și de explicat acasă, va fi fost deasemeni mai mult decât motivantă, determinantă a munci din greu spre a se număra printre cei mai buni învățăcei, fapt demonstrat de situația școlară înregistrată în clasele superioare. Astfel, clasa a V-a este încheiată în iunie, iar clasa a VIII-a îl face pe Brânzei premiantul de pe poziția a doua cu media anuală 7,68. Trebuie să facem câteva lămuriri, în vremea aceea liceul se termina cu absolvirea clasei a VII, elevii primeau un „certificat de absolvire”, clasa a VIII fiind obligatorie doar pentru acei elevi care doreau să facă studii universitare, școli de grad universitar sau școli militare de ofițeri activi. Iată cum clasa a VIII-a devenea în acest context „clasă de bacalaureat” și iată-l pe Brânzei al nostru finalizând studiile în 1936 la secția literară, demonstrând că tindea spre o carieră universitară! Dacă ar fi contat doar rezultatele la învățătură probabil că din 1937 ar fi fost student, dar cum sărăcia devine o piedică în realizarea acestui vis, Petre Brânzei este nevoit să caute alternative nu doar pentru a se întreține dar și pentru a-și pregăti pașii următori. A lucrat un an de zile ca pedagog făcând parte din corpul profesoral al liceului din Vaslui, iar în 1938 este gardian și îngrijitor de bolnavi la spitalul Socola, muncind aici doar pentru masă și locuință.

Abia în 1939 va putea susține admiterea la Facultatea de Medicină din Iași, continuând însă să lucreze în spital. A învățat cu un zel neostoit, cu o patimă nestinsă, recunoscător șansei de a fi în preajma bolnavilor pe toată durata studenției în calitate de intern bugetar. Nu a dezamăgit! A fost în mijlocul pacienților zi și noapte, oferindu-le asistență de medicină generală, excelând mai apoi, după cum era de așteptat, în asistență psihiatrică. Avem informații că a fost medic de război, prezent pe linia frontului în timpul celui de-al doilea război mondial, îngrijind împreună cu soția sa Elena (medic ginecolog) răniți și bolnavi, civili și militari în spitalele de campanie. Acest detaliu este dezvăluit prin anii 2010-2011 de fiul Dan Brânzei (matematician renumit, născut în martie 1942) când povestind despre sine și părinții săi spunea: „ca sugar i-am urmat pe ei, care însoțeau când spre Miazănoapte când spre Miazăzi linia frontului”. E evident că aceste imagini i-au fost întipărite în memorie de relatările pline de emoție ale părinților medici de război. Există însă și solide dovezi ale participării lui Petre Brânzei în marea conflagrație mondială, constituite în repetatele acte de recunoștință din partea diferitelor guverne ale țării care i-au acordat medalia „Eliberarea de sub jugul fascist” (1954), medalia „A XX-a aniversare a Eliberării Patriei”(1964), dar și  menționarea numelui său în Anexa privind conferirea medaliei „Crucea comemorativă a celui de-al doilea război mondial, 1941-1942” (Decret nr. 110/ 1995). Cu toate acestea, nu am reușit să descopăr dacă a activat prin intermediul Crucii Roșii sau dacă a făcut parte din cadrele armatei române, dacă a fost voluntar, dacă a făcut chirurgie de urgență sau igienă și profilaxie ori vreo altă specializare. Nu sunt detalii fără însemnătate, dar în lipsa lor important rămâne că asemeni tuturor patrioților români s-a implicat ajutând cu puterile și pregătirea sa la alinarea suferințelor celor mutilați fizic și psihic pe câmpurile de bătălie.

„Când vrajba tunurilor s-a domolit spre una diplomatică, am locuit cu părinții mei într-o rezervă a spitalului Socola” continuă Dan Brânzei. Cred că e cazul să facem un exercițiu de logică și să înțelegem mai mult decât pot spune aceste cuvinte. Întâi că părinții Brânzei, tineri medici de doar 26 de ani n-au avut teamă în calea urgiilor și grozăviilor frontului, că au traversat cu demnitate ani de sărăcie lucie, neavând nici măcar acoperiș deasupra capului, că s-au zbătut să crească un copil „târându-l” după ei oriunde soarta îi ducea. În al doilea rând e bine de punctat că amândoi au muncit și au învățat, au răzbit în viață și în carieră obținând pas cu pas, concurs după concurs nu doar posturi în ierarhia unei instituții medicale ci mai ales respect și apreciere. Așa se face că în ultimul an de studenție Petre Brânzei ocupă prin concurs postul de preparator la Clinica de Psihiatrie a Facultății de Medicină, preocupându-se și de întocmirea lucrării de licență „Consumul de energie în raport cu stările psihice” (susținută în 1943).

Anul 1946 se dovedește foarte încărcat în examene trecute cu rezultate excepționale, clasat, poziționat mereu „în prima linie”. Astfel, examenul de medic secundar în psihiatrie îi asigură tânărului doctor Brânzei post până în 1948 la spitalul Socola. Scoaterea la concurs a unui post de asistent al Clinicii de Psihiatrie (martie 1946) îi oferă posibilitatea de a se situa în fruntea listei participanților la testarea cunoștințelor de specialitate, ocupând această funcție până în 1951. Toamna lui 1946 îi aduce confirmarea ca medic specialist în neurologie și psihiatrie, dar și debutul în cariera universitară, figurând ca asistent al catedrei de psihiatrie de la IMF Iași. Ascensiunea continuă, astfel încât în 1948  vasluianul nostru este medic primar și încadrat definitiv la spitalul Socola, trei ani mai târziu (1951) este avansat șef de lucrări la Clinica de Psihiatrie. Laboratorul de medicină judiciară Iași îl angajează medic expert în psihiatrie judiciară în 1955. La 1 septembrie 1956 reintră în învățământul superior, de astă dată la catedra de Medicină Judiciară a Facultății de Medicină din Iași. În anul 1962 este conferențiar la catedra de psihiatrie, pregătindu-se asiduu pentru a căpăta titulatura de doctor în științe medicale (1966) și a deveni profesor universitar cu „drepturi depline” (1969). O viață de studiu, aplecare tenace spre rigoare si performanță, disciplină spartană, dorință și voință, toate îngemănate cu o deosebită putere de muncă!

Medicul Brânzei este creatorul conceptului bio-psiho-social, rămânând în istoria medicinei pentru această idee originală asupra psihiatriei și a bolnavului psihic. Este rezultatul unor ample cercetări fiziologice, morfologice, fiziopatologice, cercetări de psihologie medicală, igienă mentală, explorări ecologice, epidemiologice dar și de organizare a asistenței psihiatrice. Schizofrenia, tulburările de panică, depresia, nevroza, tulburările de personalitate, tulburările sexuale alături de multe alte patologii ce alcătuiesc spectrul bolilor psihice au intrat în zona de interes științific a savantului Petre Brânzei. Așa cum o boală fizică necesită diagnosticare, tratament și uneori schimbarea stilului de viață și boala psihică necesită o abordare similară. La ce se referă conceptul său? La modalitatea în care medicul specialist trebuie să privească boala pornind de la profilaxie până la înțelegere și intervenție eficientă. Ca să percepem conceptul în ansamblul său, trebuie mai întâi să explicăm fiecare componentă, astfel, sistemul biologic pune accentul pe substratul anatomic, structural și molecular al bolii. Sistemul psihologic are în evidență motivația, personalitatea, inteligența, emoțiile, afectivitatea, iar sistemul social studiază influențele mediului, ale culturii și ale familiei asupra exprimării bolii și trăirile ei. Brânzei considera că aceste sisteme sunt inseparabile, arăta și demonstra lumii medicale că toate cele trei componente oferă explicații plauzibile bolii mintale, că ele influențează într-un fel sau altul debutul și parcursul acesteia. Prin acest model de abordare a tulburărilor psihice, Brânzei sugera specialistului „să vadă nu doar boala ci și bolnavul”,  îndemna deasemeni la „schimbarea atitudinii și renunțarea la prejudecăți”, atrăgând atenția că „nimeni nu este imun intemperiilor vieții”. Reamintea adesea că oameni celebri precum Goethe, Byron, Schumann, Verlaine, Musset, Eminescu, Maiakovski, Hemingway au avut o structură de personalitate cu frecvente decompensări depresive, care au condus la speculații despre așa zisa corelație dintre „geniu și nebunie”,  sublinia frecvent că aceste personalități ar fi eșuat în evoluția lor artistică dacă mediul, condițiile de viață nu le-ar fi favorizat dezvoltarea și realizarea în plan cultural. Altfel spus, doctorul Brânzei credea în restaurarea funcționalității și a stării de bine, credea și recomanda reintegrarea în activități socio-profesionale corespunzătoare stării de sănătate luând în calcul capacitățile intelectuale ale bolnavului. Poate și datorită faptului că întreaga-i viață de medic s-a derulat în spitalul Socola,  observând, studiind diferite comportamente afectate de variate tulburări mintale, a ajuns a nu privi cu milă, compasiune acești nefericiți ai soartei, ci a înțelege și a lupta spre a le ușura și alina suferințele. Vedea înainte de toate oameni, femei, bărbați, copii ce aveau dreptul a li se respecta demnitatea umană, a li se respecta integritatea fizică și mintală. Este printre primii medici psihiatri care scoate bolnavii din secții, le oferă nu doar activități recreative ci descoperindu-le abilitățile neafectate de tulburările psihice le dă șansa de a se simți utili, redându-le încrederea și respectul de sine. Este unicul medic psihiatru care organiza pentru bolnavii săi excursii în nordul Moldovei, vizitând cu aceștia lăcașuri de cult și alte obiective turistice, dându-le posibilitatea să cunoască și altceva decât perimetrul spitalului. Mai există pacienți care își aduc aminte de doctorul care era „un om de omenie, când vorbeai cu dumnealui nu îți mai trebuia tratament și bineînțeles nu trebuia să plătești 2-3 milioane pentru o vizită sau un consult”. Metoda sa de tratament era simplă și a ajuns renumită tocmai datorită simplității și eficacității. Doctorul Brânzei urmărea să scoată din terapie medicamentele, introducând atenția față de pacient, dându-și seama că bolnavii au nevoie de înțelegere, dragoste, respect pentru a-și putea recăpăta încrederea în viață. Brânzei este doctorul care și-a iubit pacienții, iar aceștia l-au adorat!

A fost preocupat de stabilirea unui statut al bolnavului psihic, consacrându-și întreaga lui putere de muncă umanizării asistenței bolnavului psihic, neignorând nici nevoile speciale ale bolnavului cu dizabilități. A contribuit la organizarea asistenței profilactico-curative în Moldova, a acordat o atenție deosebită problemelor de igienă mintală și necesității diferențierii formelor de asistență psihiatrică, punând accent pe organizarea serviciilor de ergoterapie (metodă de tratament  în care munca manuală depusă de bolnav devenea factor activ al vindecării). Va pune în aplicare conceptul bio-psiho-social și se va preocupa direct de dezvoltarea ergoterapiei creând, identificând tipuri de servicii, activități lucrative de zi ca formă distinctă de asistență extraspitalicească. Menirea ergoterapiei era aceea de a dezvolta personalități, talente, creativități proprii persoanelor cu dizabilități, era menită să descopere și să valorifice la maxim potențiale, abilități mintale și fizice. Brânzei se va implica în elaborarea legislației privind ergoterapia remunerată, amenajează în afara spitalului secțiile de la Pădureni, Ciocârtești, menține și îmbunătățește activitatea de bază dar și pe aceea de cercetare de la Șipote.

Medicul, savantul, directorul Brânzei este cel care inițiază efectuarea unor sondaje asupra populației din teritoriul asistat de spitalul Socola și propune realizarea unor cercetări orientative asupra morbidității cauzate de bolile psihice. În baza acestor studii și cercetăriau fost fundamentate principiile și metodologia dispensarizării bolnavilor psihici. El este medicul specialist care duce o stăruitoare campanie de înființare a unor spitale, sprijină înființarea unor secții de psihiatrie la Câmpulung Moldovenesc, Piatra Neamț, Bacău, Onești, Galați, Botoșani, Focșani, Roman, Vaslui asigurând prin acestea extinderea asistenței teritoriale de psihiatrie. Brânzei devine astfel, întemeietorul unui număr însemnat de secții și spitale de specialitate din Moldova (primele de acest fel), dovedindu-se efectiv un eminent coordonator al acțiunilor de organizare sanitară.

În anii cât a funcționat ca director al Spitalului  Clinic de Neuropsihiatrie Socola a reușit să transforme această unitate într-un centru clinic exemplar, model de activitate instituțională atât la nivel național cât și mondial. În perioada cât a condus spitalul (1969-1985) s-a construit și a intrat în funcțiune complexul bio-psiho-social, s-au dezvoltat laboratoare de chimie, hematologie, encefalografie și psihologie clinică, s-au pus bazele unui nucleu privind o bio-bază a spitalului, au început să se contureze preocupări privind toxicologia clinică. Sub directoratul și sub directa lui îndrumare s-a format aici un colectiv valoros de cercetători în domeniul clinicii de laborator. La Socola, sub egida distinsei personalități a lui Petre Brânzei au avut loc reuniuni internaționale de amploare și importanță memorabilă. Tot aici s-au înființat centre de cercetare a căror rezultate au fost recunoscute de către Organizație Mondială a Sănătății, spitalul fiind nominalizat Bază de studiu pilot EURO/ OMS pentru sănătate mintală. Aceeași prestigioasă organizație avea să-l aleagă pe profesorul Brânzei printre colaboratorii săi apropiați oferindu-i calitatea de expert autorizat în multe din acțiunile cu caracter internațional de promovare a sănătății mintale.

Să nu uităm că vasluianul a fost cadru didactic universitar, reprezentant de seamă al școlii de psihiatrie de la Socola. Profesorul Petre Brânzei, șeful catedrei de psihiatrie de la Institutului Medico-Farmaceutic Iași (1969-1984) nu era cu nimic mai prejos decât medicul Brânzei, cursurile lui cucereau, electrizau, amfiteatrele lui erau permanent tixite, deși n-a strigat „catalogul”, nu a bifat niciodată prezența în lunga sa carieră didactică. Secretul marelui său succes la catedră nu venea din obligativitatea prezenței la curs ci din prelegerile sale docte, pline de substanță, deloc plictisitoare ci antrenante, vii, atrăgătoare. Erau cursuri cu o structură, arhitectură impecabilă, prezentate liber, cu o precizie de bisturiu, epurate complet de orice zgură verbală sau de inutilitatea disputelor din cabinetele medicale cu mici sau mari orgolii profesionale. Erau rezultatul unor laborioase cercetări și căutări personale, nu formulări luate de-a gata de prin pretențioase tratate. A fost un eminent dascăl, prelegerile profesorului fiind adevărate lecții de explicare a omului. Asemeni unui filozof a reușit să structureze un sistem de înțelegere a problemelor psihicului uman sănătos și bolnav, să le cuprindă în manuale care și astăzi constituie modele și surse de învățare. Dar nu numai atât, se apreciază că modernizarea învățământului psihiatric constituie o altă importantă latură a prodigioasei activități a profesorului Brânzei în învățământul universitar și în formarea de specialiști cât și în munca cotidiană de perfecționare și conducere de doctorat. A format astfel generații de psihiatri, foștii săi elevi și doctoranzi devenind la rândul lor nume de referință in medicina românească. Amintesc aici doar pe distinsul medic psihiatru Gheorghe Scripcaru doctorand a lui Brânzei în 1966, devenit apoi colaborator în munca științifică și coautor de tratate medicale.

Să ne întoarcem la amintirile unicului vlăstar al familiei de medici Brânzei. Cinstind memoria părintelui său, matematicianul Dan Brânzei (decedat în martie 2012, Botoșani) afirma cu deosebită mândrie:„cu vremea, tata a devenit un psihiatru de renume mondial”. Renume câștigat prin activitatea științifică adunată în lucrări de psihiatrie, dar și prin nenumăratele teme de cercetare prezentate în conferințe naționale și internaționale. Spre exemplificare iată câteva din tratatele și cărțile sale: „Comportamentul aberant în relațiile cu mediul” (1970), „Adolescență și adaptare” (1974), „Itinerar psihiatric” (1975), „Alcoolismul – implicații bio-psiho-sociale” (1976), „Psiho-terapia integratoare” (1976), „Integrare și adaptare în mediul industrial” (1978), „Psihiatria” (1981), „Viitorul psihiatriei” (1982). Adăugați peste 250 de lucrări tipărite în reviste de specialitate sau aduse la cunoștința mediului științific medical în seminarii, comunicări, simpozioane, conferințe, congrese anuale din țară și străinătate. Vocea sa a răsunat în săli arhipline din Iași, Timișoara, Cluj, Bârlad, Sibiu, Suceava, Târgu-Mureș. A participat la „Conferința Unională de neuropatologie și psihiatrie” organizată la Moscova (1963), Geneva (1965), Jerusalim (1969). Nu a lipsit de la „Congresul Internațional de psihiatrie socială” (Zagreb, 1970), „Seminarul O.S.M.” (Salsburg, 1971), „Congresul Mondial de psihiatrie” (Mexico-City, 1971), „Congresul Internațional de psihoterapie” (Oslo, 1972), de neuitat sunt comunicările sale la Clinica de Psihiatrie a Universității Lieden-Olanda (1973), precum și la Albi, Trieste (1975). Degetele mele aleargă pe tastatură și vor să imprime hârtiei cât mai multe informații despre aportul adus de Brânzei dezvoltării acestui segment al medicinei. Puțini medici din generația și specialitatea lui se pot mândri cu o așa întinsă, bogată stimă și faimă, medicul Brânzei fiind mai bine de trei decenii unul din glasurile cele mai autorizate ale psihiatriei. Înșiruiesc aici doar câteva din titlurile științifice dobândite și numele societăților academice internaționale care recunoscându-i meritele științifice l-au primit forurile lor: expert OMS pentru sănătate mintală; membru al societăților internaționale de psihiatrie din Canada, SUA, Anglia, Franța, Belgia; membru al Societății Internaționale de Psiho-neuroendocrinologie; membru al Asociației Internaționale de Prevenire a Suicidului; membru al Colegiului Internațional de Psihosomatică; membru al Colegiului Internațional de neuro-psiho-farmacologie; membru al Asociației Mondiale de Psihologie Socială etc. A fost vicepreședinte al Asociației psihologilor din România, filiala Iași, membru al colegiului redacțional al „Revistei de neurologie, psihiatrie și neurochirurgie”, a fost membru al Comisiei permanente de învățământ, cultură, sănătate, sport, muncă și ocrotiri sociale a Consiliului Popular al județului Iași, dar și membru al Colegiului Medicilor. Și nu doar „a fost” ocupând aceste funcții doarpentru sonoritatea lor, pentru plăcerea enumerării lor, realizările sale profesionale înregistrate în aceste posturi vor fi recunoscute și recompensate prin decernarea a 11 ordine, medalii, diplome de onoare sau jubiliare.

Lăsând însă la o parte toate titlurile și funcțiile deținute, Petre Brânzei a fost un om fermecător, irezistibil, afectiv, fratern. Iată cum îl descria Titus Raveica: „natural și de o rară spontaneitate, cu nelipsitul lui zâmbet, cu acea privire permanent senină și cordială, plin de vervă scânteietoare și cu un umor vârtos acid, dar niciodată răutăcios. Doctorul Brânzei radia permanent în jurul său o atmosferă caldă și deschisă, ceva reconfortant și prietenos. La acest șarm neasemuit contribuiau modestia lui sinceră, netrucată, generozitatea-i cunoscută și absența oricărui ifos sau moft cărturăresc”.

A dispărut fulgerat de un destin nedrept, a murit în 4 martie 1985 dar activitatea sa de cercetare științifică a fost ilustrată în continuare prin organizarea unor serii de conferințe naționale. Remarcabil este că după 115 ani de la naștere, instituții medicale ieșene au organizat de curând „Zilele Institutului de Psihiatrie Socola” oferind cadru de desfășurare Conferinței Naționale „Prevenția în psihiatrie – abordare bio-psiho-socială”, aducând un omagiu profesorului Petre Brânzei, personalitate a medicinei românești, ilustru practician psihiatru, distins savant, eminent reprezentant al intelectualității românești.

Mihaela Ochianu – Biblioteca Județeană „Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui

Bibliografie: Botezatu Nicolae – Personalități medicale din Țara de Jos a Moldovei (Editura Sfera, Bârlad, 2005); Cronica (1985); Nicola Traian – Valori spirituale vasluiene:  biografii (Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui, Vaslui, 2001); Anuarul Liceului de băieți „Mihail Kogălniceanu” Vaslui (1930-1931, 1931-1932, 1932-1933, 1946-1947); Nicolae Ionescu, Marin Moronescu – Liceul teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui: 1890-2010 (Editura PIM, Iași, 2011); Almanahul Sănătatea (1986); www.bzi.ro; Ziarul Lumina (29 septembrie 2017); www.eternitycemetery144.ro; www.socola.prezentarespital.

Sorry, the comment form is closed at this time.