De la Hotin la Soroca, mai jos la Chilia și mai sus, trecând Prutul, la Vaslui, iar de aici la Cotnari și până la cetatea de scaun, la Suceava, urmele lui Ștefan cel Mare sunt vizibile pentru că, în primul rând, există în ființa moldoveanului. Este, dacă vreți, cea mai mare bogăție turistică și spirituală a Moldovei. Tocmai această idee este pusă, timid, astăzi, în practică de Consiliul Județean Vaslui. Asta după ce Suceava s-a „trezit” mai „dimineață” și pentru că acolo a fost cetatea de scaun a marelui domnitor. Apropo de cetatea de scaun, obiectivul turistic a fost modernizat și pus la dipoziția vizitatorilor printr-un proiect cu finanțare europeană. Zilnic la cetatea de scaun vin sute de vizitatori. Este benefic pentru Suceava și întreaga zonă până la granița cu Ucraina și Moldova?
Județul Vaslui, despre care se spune la nivel național, că-i polul sărăciei, este presărat cu urmele lui Ștefan cel Mare. În comuna Cozmești, la vreo 20 de kilometri la Vaslui este o legendă. Se spune că înaintea unei lupte cu turcii, slujitorii lui Ștefan cel Mare au fost trimși să ascundă averea curții într-o pădure din zonă. La întoarcere, slujitorii au fost uciși de turci și astfel a rămas secret locul în care a fost ascunsă comoara. Oamenii locului spun că în pădurea cu pricina se vede câteodată o lumină ciudată.
Mai departe, la Oșești, după câțiva kilometri de Cozmești se spune că atunci când a trecut domnitorul Ștefan cel Mare pe acolo, mergând pe un drum numai de el știut spre Cotnari, a înnoptat acolo. Când a plecat însoțit de curte, slujitorii au uitat o șea la care domnitorul ținea foarte mult. Când a aflat Ștefan cel Mare s-a mâhnit foarte tare. A trimis înapoi slujitorii să-i caute șeaua. Se spune că de la acest eveniment vine numele satului. Adică de la șeaua domnitorului se trage numele satului Oșești.
Acestea sunt doar câteva legende din județul Vaslui, pe unde a trecut adesea marele domnitor. Punând în valoare istoria locului, întreaga zonă se va dezvolta. Așa cum zilnic merg la Suceava sute de turiști, așa vor veni și la Vaslui ca să calce pe urmele marelui voievod moldovean.
Revenind la proiectul enunțat anterior, la Podu Înalt, astăzi satul Băcăoani, lângă Vaslui, acolo unde era statuia ecvestră a domnitorului Moldovei, a prins contur un adevărat complex turistic, cu o biserică ridicată în stilul vremurilor când Moldova era condusă cu mână de fier de către marele domnitor, cu un parc în care sunt așezate machete ale cetăților lui Ștefan cel Mare, din Moldova mare și alte atracții turistice. Este un obiectiv de referință pentru județul Vaslui care, după ce va fi terminat și pus la dispoziția publicului, va aduce plus valoare în județul despre care se spune fals că-i cel mai sărac.
De la Hotin la Podu Înalt
La Podu Înalt vizitatorii vor avea ocazia să vadă „pe viu” bătălia celebră, unică în lumea acelor vremuri, care a oprit pentru o perioadă asaltul turcilor asupra creștinătății. Un traseu turistic deosebit de frumos am identificat pe harta Moldovei mari. Pe urmele lui Ștefan cel Mare am plecat de la Soroca, am trecut pe la Orhei, pe la Tighina și am „sărit” peste Prut la Vaslui. La Vaslui sunt multe obiective turistice, monumente istorice care merită a fi văzute. La Vaslui avem Curțile Domnești, un ansamblu istoric deosebit. Curțile Domnești au fost modernizate în urmă cu câțiva ani, iar acum duc vizitatorii cu mintea la perioada domniei lui Ștefan cel Mare. Anul trecut, adică în 2023, la Curțile Domnești Vaslui, prin grija Muzeului Județean Vaslui, s-a organizat o manifestare deosebită dedicată marelui domnitor al Moldovei. A fost prima ediție, a fost o noutate, așadar, însă localnicii și oaspeții aflați în trecere prin Vaslui au fost deosebit de încântați de inițiativă. A doua ediție, de anul acesta, probabil va include și noul complex turistic de la Podu Înalt. În vara anului trecut, Curțile Domnești au răsunat de zgomotul atelierelor organizate acolo, iar încântarea copiilor și a tuturor a fost la cote înalte. Meșteri voluntari din toată țara au lucrat piese de armament ori armuri sau piese de îmbrăcăminte sub privirile celor prezenți. Cine intra la Curțile Domnești chiar trăia cu imaginea timpurilor domniei lui Ștefan cel Mare. Apoi, tot în cadrul proiectului inițiat de Muzeul Județean, în centrul civic al Vasluiului au avut loc piese de teatru cu istorii din viața marelui domnitor. Am insistat pe aceste aspecte deosebite, pentru că șansa acestui județ, depsre care se spune că-i cel mai sărac din țară, o reprezintă turismul, pe lângă alte oportunități care sunt aici, cum ar fi agricultura sau creșterea păsărilor sau animalelor. Semnalul a fost dat și organizarea unor trasee turistice în colaborare cu Moldova de dincolo de Prut și cu județele vecine ar fi ceva unicat în România și chiar în Europa. Dacă privim în jur, vedem că în județul Vaslui, vizitatorul, turistul, are posibilitatea să vadă și natură sălbatică, să vadă agricultură ecologică, să vadă case tradiționale și multe altele nemaivăzute, dacă ne referim la străini. Am urmat așadar, traseul de care vorbeam anterior și am descoperit frumuseți nebănuite, dar și legende care au legătură cu marele domnitor Ștefan cel Mare.