Google

Pe marginea unei cărţi (VII)

Written on:noiembrie 23, 2014
Comments
Add One

poza pag 2 harta“Cartea munţilor şi mărilor”, lucrare antică chineză scrisă de Yu şi Boyl spune că pe muntele Ynshan creşte “copacul – femeie”, pe a cărui crengi răsar copii. Pomi care rodesc oameni sunt şi în ţara Dashiwang. Cei născuţi din copaci, “oamenii – ciupercă”, au 10 – 15 centimetri înălţime şi sunt sudaţi cu creştetele de crengi. Rupţi de acolo, mor. Existenţa acestei specii o confirmă Wu Chen – En în volumul “Călătorie la Soare Apune”. Ruzhi, pitici la fel de mici ca oamenii – ciupercă, locuiesc în munţi, arată lucrarea “Leacul nemuririi”. Cine prinde unul şi-l înghite de viu, va trăi cât zeii, credeau chinezii. Există antropomorfisme care inspiră basmele. Astfel în lacurile din peşterile Podişului Karst aflat în regiunea slovenă Carniola şi în Dalmaţia trăieşte un peşte fără solzi, alb şi cu formă vag umană. I se spune „peştele om”. L-a descris acum patru veacuri Johann Weikhard Freiher von Valvasor în lucrarea „Gloriosul Ducat Carniola”. În literatura română peştele este menţionat de Virgil Brădăţeanu în volumul „Sub soarele sudului”. Trebuie mentionat că toponimul Podişului Karst vine de la cuvântul get karsa – peşteră. Rădăcina ginsengului, foarte sanogenă, are formă omenească, de aceea în Coreea i se spune, „planta om”. Rădăcina socului, căreia i se atribuie puteri magice, arată a cap de om.

Vechii egipteni numeau mumiile „butaşii vieţii”. Medicii suedezi au văzut că celulele din pielea prinţesei egiptene Mene, moartă acum patru milenii, puse în mediu nutritiv, se înmulţeau. Prin clonare, tânăra putea renaşte. Cazul tipic de longevitate este farmacistul chinez Li Ching-Yuen ajuns la 256 de ani. S – a născut în anul 1677, iar în 1928 era intervievat de ziarul “New York Times”. La 130 de ani farmacistul cunoaşte un pustnic care după spusele sale avea 500 de ani! În scriptele administraţiei Indiei Britanice este consemnat un yoghin în vârstă de 369 de ani. Fântâna Tinereţii, cunoscută românilor ca “apa vie”, ţine de mitul nemuririi. Sir John de Mandeville, călător din secolul XIII, scrie în jurnal că a întâlnit miraculosul ochi de apă în principatului indian Villarvattom de pe coasta Malabar, locuit de creştini tomiţi. Principatul aparţine regatului Cochin, cunoscut pentru cea mai numeroasă familie regală contemporană (1000 de membri) şi pentru matriarhatul încă practicat. Romanul “Alexandria” plasează Fântâna Tinereţii în Ţara Întunericului, ţinut atestat de geograful Ibn Batutta în lucrarea “Rihla”, iar exploratorul şi scriitorul Sven Heddin o localizează în Tibet. Spaniolii au aflat de la indienii caraibi că elixirul s-ar găsi în ţinuturile mitice Beiminy şi Boinca. Herodot credea că apa nemuririi izvorăşte în Ţara Macrobienilor, locuită de longevivii ichtiofagi (mâncători de peşte). Vivacitatea macrobienilor este firească, peştii fiind bogaţi în acizi graşi esenţiali şi fosfor. Ichtiofagii, pitici ca statură, prezenţi în scrierile lui Pausanias, Claudiu Ptolemeu, Nearchus şi Pliniu cel Bătrân, au trăit pe coasta Makran din Pakistan şi la Marea Roşie, pe ţărmul regatului Hejaz. Existenţa lor în Hejaz o confirmă lucrarea lui Sir Richard Burton, “Pelerinaj la Meca şi Medina”, publicată în 1870. Mitologia chineză enumeră ţările Junj, Xuanyuan şi Wuqui, unde oamenii trăiesc 800 de ani şi insula nemuritorilor, Lengshe, care a inspirat romanul lui Jose Freches, “Insulele Nemuririi”. Junji, laudată de filosoful Confucius, era locuită de învăţaţi. Asceţii din Wuqui se hrăneau cu aer, de fapt cu prana şi eventual cu peşti şi argilă. Uriaşii amintiţi în articolul anterior sunt prezenţi în tradiţia românilor. Stânci cu alură omenească, despre care se spune că ar fi giganţi împietriţi, se văd la Şerbeşti în judeţul Neamţ şi Corbi în Argeş. Un sat Balabana Mare găsim în ţinutul Peresâpa – litoralul Bugeacului. Balaban înseamnă uriaş în limba cumanilor. După miturile chinezilor în ţara Hauxu, pe malul Mlaştinii Tunetului, a apărut amprenta unei tălpi enorme care degaja energie, un templu al uriaşilor exista pe muntele Bogu, iar în ţara Tiaoreng trăiau oameni atât de mari încât tibia unuia a trebuit trasportată cu căruţa. S-a relatat că schelete de 20 de metri s-au găsit în Hejaz şi în regatul indian Travancore, iar de 10 metri în Wisconsin, Arkansas şi Virginia de Vest. Indienii din Arkansas se laudă că giganţii le – au fost căpetenii. Tradiţia chineză care consideră uriaşii urmaşi ai dragonilor cereşti, confirmă mitul biblic al zămislirii acestora de pământence şi oameni din ceruri. Guganii, păstori din Munţii Retezat, foarte înalţi de fel, spun că stirpea lor a venit din cer purtată de un zmeu (dragon). Este ciudată legătura dintre numele satului Smeeni, judeţul Buzău, unde se află Fântâna Tămădurii şi zmei. Cât despre apa izvorului vindecător am observat că rămâne proaspătă după săptămâni de păstrare. Uriaşii Chinei îi serveau pe extratereştri de vreme ce vizitau cerurile, iar unul dintre ei păzea palatul cosmic al dragonilor (staţie orbitală?). Chinezii împărtăşeau părerea mediteraneenilor că uriaşii sunt înapoiaţi. Printre giganţi se numără canibalii din Xiaoyang, mâncătorii de şerpi din Bofu şi primitivii acoperiţi cu piei de mistreţ din Sushen. Oameni slabi la minte cu mâini foarte lungi trăiau în ţinutul Chagbi, iar cu picioare înalte, în Chiangjiao. Ultimii au inspirat numerele pe catalige ale circarilor. Din “Miturile Chinei antice”, volum alcătuit de Yuan Ke, aflăm de eroul Yi, asemănător lui Hercule. Ca şi viteazul din Argolida, Yi a îndeplinit 12 munci la porunca Stăpânului Ceresc. Fascinantă este aventura soţiei lui Yi, Change. Tânăra pleacă pe Lună să caute leacul nemuririi. Pe astrul nopţii ajunge prizonieră într-un palat unde este desfigurată de răni oribile. Simptomele încercate arată că a fost iradiată. Chinezii antici ştiau că Luna este pustie. Spre deosebire, europenii medievali o credeau populată. În drum spre Lună Change cunoaşte imponderabilitatea: “simte trupul uşor, picioarele se desprind, pluteşte”. Sigur a zburat cu o vimana, navă amintită în Vede, epopeea Indiei antice. Lumea Mediteranei are multe locuri pe unde se trece în Hades, regatul subteran al morţilor, consubstanţial Infernului. Corespunde Agarthei budiştilor şi Lumii Celeilalte a românilor. Enea intră în tărâmul sufletelor printr-o cavernă a vulcanului Avernus din Campania, arată Virgiliu. Dante Alighieri reia tema în Divina Comedie. Însoţit de Virgiliu, coboară cele nouă nivele ale Infernului. Urmat mai jos de iubita sa, Beatrice di Folco Portinar, ajunge în Purgatoriu şi apoi în Paradis. Grădinile Elizee, rezervate eroilor, se află sub Avernus, spune Statius în epopeea Achileid. Junglele miniaturale descoperite în peşteri din statul Bolivar şi Tonkin, plantele albastre găsite într-o cavernă din Tadjikistan sau parcurile care vor împodobi viitoarele oraşe subterane, fac verosimilă părerea lui Statius. ”Puritatea conduce la înţelepciune şi nemurire”, spune Swami Sivananda în volumul “Puterea Gândului”. (Marian Rotaru)

Leave a Comment