Google

Pe maginea unei cărţi (VIII)

Written on:noiembrie 30, 2014
Comments
Add One

poza pag 2 netGrădinile Elizee din mitologia greacă corespund la slavi, Insulei Albe, tărâm subteran locuit de întelepţi şi insulei din Apa Sâmbetei, populată de asceţii rohmani, în folclorul românilor. Pentru sufletele vechilor egipteni mirifica insulă Aaru era locul de odihnă, epopeea islandeză Edda aşează zeii şi eroii în paradisiaca insulă Gimli. Scrierile cultului wicca vorbesc de minunatul ţinut Sommerland, iar epopeea lui Ghilgames de Pădurea Cedrilor unde locuiau zeii. Plutarh şi Philostratus erau de părere că eroii merg pe Insulele Fortunate, plasate undeva în vestul Atlanticului. Poetul Ovidiu credea că intrarea în Hades se face prin peştera zeiţei Hypnos din insula Lemnos. În ţinutul Mesopotamos din Epirul Grecesc se află Nekromanteionul, oracolul morţilor de pe insula lacului Acherousia, Grădinile Persefonei (soţia zeului Hades) şi cele două peşteri care comunică cu Infernul, amintite de Romulus Rusan în “Călătorie la Marea Interioară”. Cavernele sunt străbătute de apele Cocythus şi Flegethon, desprinse din râul Acheron la intrarea în Mesopotamos. În Cilicia se deschid spre Lumea de Dincolo, peşterile gemene Cehhnem din Munţii Taurus. Una, se arată în volumul „Turcia. Ghid Complet”, duce în Rai, iar cealaltă în Iad. Cercetările lui Francesco de Andria, pornite de la scrierile lui Strabon, arată că drumul spre Hades (Pluto la romani), urmează cursul subteran al râului Lycus din Frigia. Folclorul local consemnat de Pausanias în “Descrierea Greciei” spune că peşterile Alepoitipa din ţinutul peloponeziac Mani şi Porţile Infernului din Malis, precum si râurile Atksus din Ahaia şi Trophonius din Boetia, ajung în Hades. Prin peştera Antissa din insula Lesbos, a coborât în Infern tracul Orpheu să o caute pe iubita Eridice. În regiunea Nimphion din Lydia, patria nimfelor, se află muntele Olymp cu lacul unde uriaşul Tantal a fost pedepsit pentru că l-a mâncat pe Pelops, să stea în apă până la gât, dar să nu poată bea şi nici gusta din fructele copacilor de pe mal. Insula mitică Gyrae din Mareea Egee, unde a pierit Ajax cel Mic, erou al Iliadei lui Homer, era considerată tărâm al morţii. Prin tradiţie, lacul Curtius din Roma, peşteri şi avene din Nicaragua, New Jersey, Pennsylvania, Hondurasul Britanic, provincia etiopeană Wollo, insula irlandeză Lough Derg, provincia chineză Sichuan şi din ţinutul siberian Yamal, comunică cu Infernul. Spre deosebire, o cavernă din arhipelagul Kuria Muria, parte a statului Dhofar, răspunde în Rai. Din paradisiacul ţinut mitic Bountiful, localizat în Dhofar pe ţărmul Oceanului Indian, a plecat spre Lumea Nouă în secolul VI î.Hr. profetul Lehi şi fiul său Nefi, spune Cartea Mormonilor. Legendele vulcanilor Etna din Sicilia şi Hekla din Islanda, au inspirat romanul lui Jules Verne, “Călătorie în centrul Pământului”. Hades, Persefona şi Poseidon, zeul mării, au avut închinate câte o insulă, din cele zece mari ce înconjură Atlantida, afirmă autorul antic Proclu.

Pentru Homer, Sofocle, Eschil, Simionides şi Calimachus, tracii sunt urmaşii hiperboreenilor. Regii şi preoţii Hiperboreiei, se trag din zeul Boreas şi nimfa Chione, credea istoricul Aelian. Aflăm din “Bibliotheca”, opera lui Diodor, că erau blonzi, înalţi de trei metri şi trăiau un mileniu. Ei au învăţat băştinaşii nordului să scrie. Nepotul lui Boreas, Ismarus, a fost ginerele regelui trac Tegyrios. Este interesant dacă Ismarus, născut în Aethiopia, este acelaşi cu Ismael, părintele arabilor, considerat de Biblie,fiul lui Avram. Geograful trac Hecateus plasează Hiperborea în Arctica. Un oblelisc din nordul Galiei (Flandra Franceză de azi, n.n.), marca locul de unde nepămâteanul Boreas a plecat spre nord, scrie Pseudo Scymnus în “Peregrinări”. Euripide spune că Trax, fiul lui Ares, zeul războiului, este strămoşul tracilor. Observăm că Romulus, părintele Romei, este fiul zeului Marte, echivalentul roman a lui Ares. După alte surse tracii se trag din giganţii născuţi de zeiţa Geea sau din nimfa Tracia, fiica zeului Oceanos şi soră după mamă a Europei, prima regină a Cretei. Cartea Jubileelor aminteşte pe Tiras, fiul lui Iafet şi nepotul lui Noe, moştenitorul a patru insule din Ocean (?). Flavius Josephus credea despre Tiras că ar fi strămoşul tracilor, iar Xenofan, că a dat numele fluviului Nistru(Tiras) şi că a fost părintele tirageţilor, înaintaşii românilor transnistreni şi zaporojeni. Germanii se pretind originari din Hiperboreea şi spun că primul lor suveran a fost zeul Thor (epopea Edda) ori Noah Webster consideră că Thor este chiar regele trac Tiras. Johan Cristian Friederic Tuch vede în Tiras fondatorul Troiei şi aceeaşi persoană cu Tyrsenoi, cel care, spune Herodot, a colonizat etrusci în Lydia. Talmudul face din Tiras, fondatorul Persiei, iar istoricul Muhhamad Jarir citează tradiţia că nepoatele lui Tiras au ajuns reginele ţărilor biblice Cuş, Put şi Cannan. Tracii erau numeroşi, cum scrie Herodot, dar şi viteji. Albanezii, urmaşii tracilor iliri sunt vestiţi pentru dârzenie. Albanezul jignit uită supărarea numai dacă cel ce i-a greşit cere întreită iertare lui, tatălui şi bunicului lui. Aceeaşi demnitate au dovedit urmaşii geţilor din Bosancea, judeţul Suceava. Politrucii s-au chinuit doi ani să colectivizeze satul. Bosâncenii cedează numai sub ameninţarea tunurilor. Limba tracă nu se mai aude din secolul V, dar tracii bulgarizaţi supravieţuiesc etnic în Munţii Rodopi şi Rila. Zosimus notează tribul dac al carpilor în anul 381. Dansul cu tălpile goale pe cărbuni încinşi este un ritual trac legat de cultul solar. Obiceiul s-a suprapus sărbătorii Sfinţilor Constantin şi Elena, la nestenari, etnie care locuieşte în şase sate din Munţii Istraci – Tracia Bulgărească şi la anasteria, populaţia a cinci sate din Tracia Grecească. Valentin Hossu – Longin scrie în volumul „Prin Ţara Trandafirilor” că dansul pe jăratec vindecă ulcerul de stomac. Dansatorii nu se ard, graţie farmecului muzicii de cimpoi, crede autorul. Ritualul se practică de Sfântul Ioan la San Pedro Manrique, aşezare din Castilia Nouă. Flăcăii spanioli păşesc pe jăratec cu aleasa inimii pe braţe. Obiceiul l-au împământenit în trecerea lor, illergeţii stabiliţi în Andaluzia. Illergeţii din Clisura Dunării au adus în Hispania mitul lui Geryon, uriaşul bănăţean ucis de Hercule. Ephorus şi Philistides amintesc de Eritheia, insula lui Geryon de lângă Coasta Luminii. În vechime Ada Kaleh se chema tot Eritheia. Strabon şi Stesichorus, autorul poemului “Cântecul lui Geryon”, plasează pe ţărmul de vizavi, Grădinile Hesperidelor locuite de nimfe şi vizitate de Perseu. Din Hesperide a furat Hercule merele de aur, isparavă cu ecou în basmul nostru “Făt Frumos şi merele de aur”. Aidoma tracilor dansează pe jăratec tinerii tribului sawau din insula Beqa, arhipelagul Fiji şi fetele din insula Bali. Cartea lui Hossu – Login cuprinde note de călătorie în Bulgaria, dar Ţara Trandafirilor este doar Valea Kazanlâc, celebră pentru uleiul de trandafir. Un litru se scoate dintr-un milion de flori. ”Descoperirea sinelui adânc al părinţilor celor mai vechi e supremul act de orgoliu a unui neam”, a spus Nicolae Iorga. (Marian Rotaru)

Leave a Comment