Desprinsă de Văleni, în urmă cu ceva ani, la doar câțiva kilometri de Vaslui, comuna Ferești din județul Vaslui este astăzi un loc atractiv pentru mulți orășeni chiar. Astăzi este o comună modernă cu tot ce are și orașul prin grija administrației locale, dar mai are ceva în plus.
Plecând spre Iași din Vaslui, la intrarea în satul Moara Domnească, apare un indicator spre Ferești. E un drum județean modernizat recent care merge până la Ferești. Pe stânga și pe dreapta drumului județean culmi domoale sau zone mai întinse însoțesc călătorul spre singurul loc cu specific maramureșean din județul Vaslui.
La intrare în comună a fost ridicată anul trecut o poartă maramureșeană. „Satul a luat ființă pe lângă moșia boierului Feer. Acesta a adus oameni din Maramureș. E comună veche cu oameni vrednici”, ne spune primarul care conduce comuna de la înființare și a contribuit decisiv la tot ce înseamnă comuna Ferești astăzi. Clădirea în care funcționează sediul primăriei se vede de departe, pentru că are o arhitectură deosebită, cu un turn cu ceas. Probabil ideea vine tot din istoria gospodarilor acestor locuri. Poarta de intrare și sediul primăriei sunt două obiective deosebite, care dau o notă aparte comunității. La fel cum am mai întâlnit prin Bucovina, dar și prin Ardeal, pe poarta de intrare sunt consemnați cei care au contribuit la ridicarea obiectivului. Peste ani și ani, urmașii vor ști cine a contribuit la dezvoltarea zonei. În inima Bucovinei, la Pojorâta, am găsit o placă pe care erau trecuți toți cei care au condus comunitatea și câteva însemnări despre rolul fiecăruia. Trecutul e ca o lecție pentru prezent. Așa și la Ferești, primarul Sebastian Arteni a gândit și gândește pentru prezent dar și pentru urmași.
Trecând prin poarta maramureșeană de intrare, se văd pe stânga și pe dreapta drumului principal multe case noi și modernizate, ceea ce arată că e o comunitate vie, în dezvoltare. Mai departe e școala, cu o bază sportivă și tot ce are nevoie pentru a se desfășura aici un act didactic de calitate. Totul este bine îngrijit semn că administrația locală „vede” tot.
Spuneam anterior că aici se fac condiții de trai ca la oraș. Anul acesta se vor finaliza, probabil, lucrările la rețeaua de canalizare și apoi se va face rețea de gaz metan.
Lista proiectelor de investiții aflate în derulare anul acesta e destul de lungă. Dintre acestea se remarcă proiectul de gaz metan la care se așteaptă semnarea contractului de finanțare. Apoi primăria va avea panouri fotovoltaice pentru consumul propriu.
„E un an mai dificil, avem multe proiecte în lucru, dar ne vom descurca la fel ca de obicei,”, spune optimist primarul Sebastian Arteni.
Mai amintim că la Ferești se va amenaja un centru comunitar integrat, școala va fi reabilitată, există proiect pentru reabilitare poduri, prin POIM se face aducțiunea cu apă, școala va fi dotată printr-un alt proiect, se amenajează un centru pentru colectarea gunoiului, investiția ridicându-se la aproape 4,5 milioane lei și se vor finaliza anul acesta lucrările la casa prăznicar. Totodată se mai face extinderea rețelei de apă. Un loc important în programul de investiții, ca în fiecare comunitate, îl ocupă drumurile. Prin programul național Anghel Salighy se vor asfalta 10,7 kilometri de drumuri. Investiția se ridică la aproape 11 milioane de lei. Un alt proiect important pentru comunitate se referă la construcția unei săli de sport. Investiția se ridică la aproape 10 milioane de lei.
Toate investițiile publice realizate ori în derulare sunt motivate și de faptul că la Ferești există perspective pe mai multe planuri. Dintr-un sat „uitat” în timp, comuna Ferești de astăzi arată că dezvoltarea unei zone ține, în primul rând, de implicarea gospodarilor locului și de viziunea primarului. Unii contestă inițiativa de prin 2023-2004 de reînființare a comunelor. Astăzi însă, în multe situații se vede că reînființarea unor comune a fost benefică pentru oamenii din acele zone. Un exemplu este comuna Ferești care astăzi este un model de dezvoltare locală.