Google

Neatenţia şi viteza, inamici în trafic!

Written on:ianuarie 13, 2015
Comments
Add One

accident mas politie si indicatorÎn ultimele 24 de ore, în județul Vaslui s-au produs două accidente de circulație din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum și a neatenției în conducere. Cinci persoane au necesitat îngrijiri medicale la Spitalul municipal de Urgență Bârlad.

În noaptea de 12/13.01.2014, am fost sesizați la numărul de urgență 112 cu privire la producerea unui accident de circulație pe strada Republicii, din municipiul Bârlad.

Din cercetările efectuate la fața locului de polițiștii Biroului Rutier Bârlad a rezultat faptul că B. Ionuț, în vârstă de 26 ani, domiciliat în municipiul Bârlad a condus un autoturism pe strada Republicii, din direcția Tecuci către Vaslui. Într-o curbă la stânga, din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum, tânărul a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, iar autovehiculul a intrat în coliziune cu un copac de pe scuarul care desparte sensurile de mers.

Conducătorul auto a fost transportat la Spitalul municipal de Urgență Bârlad unde a fost diagnosticat cu „fractură deschisă frontal dreapta, hematom extradural”, fiind transferat la o unitate medicală din municipiul Iași.

În cauză a fost întocmit dosar penal, polițiștii Biroului Rutier Bârlad efectuând cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

În ziua de 12.01.2015, pe D.J. 243, pe raza comunei Pogana, pe un sector de drum situat în afara localității, s-a produs un accident de circulație în care au fost implicate două autovehicule.

Polițiștii Biroului Rutier Bârlad au efectuat cercetarea la fața locului și au stabilit primele date cu privire la producerea accidentului.

Daniel, în vârstă de 26 ani, din municipiul Bârlad a condus un autovehicul pe D.J. 243, iar într-o curbă la dreapta, din cauza neatenției în conducere, a pătruns pe sensul opus de mers unde a intrat în coliziune cu un autovehicul condus de B. Doina, în vârstă de 54 ani, din municipiul Galați.

La Spitalul municipal de Urgență Bârlad au fost transportate 4 persoane aflate în al doilea autovehicul: B. Doina diagnosticată cu „fractură umăr”, S.Andra, de 20 ani, din comuna Zorleni, diagnosticată cu „traumatism cranio-cerebral”, S.Viorica, de 56 ani, din comuna Zorleni, diagnosticată cu „contuzie gambă și echimoze” și un copil în vârstă de 4 ani, din comuna Zorleni, diagnosticat cu „contuzie gambă și contuzie buza inferioară”.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul alcooltest, iar rezultatele au arătat că nu au consumat băuturi alcoolice.

În cauză a fost întocmit dosar penal, polițiștii Biroului Rutier Bârlad efectuând cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Pentru a preveni implicarea în astfel de accidente de circulație vă recomandăm să adaptaţi permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi trafic. Astfel, chiar dacă vă aflaţi în localităţi sau în afara lor, iar partea carosabilă este umedă ori acoperită de polei, gheaţă, zăpadă bătătorită sau mâzgă, trebuie să circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere distanţa de frânare în astfel de condiţii este mult mai mare.

Evitaţi acţionarea bruscă a sistemului de frânare şi a mecanismului de direcţie, deoarece autovehiculul pe care îl conduceţi poate derapa. Folosiţi cu precădere frâna de motor atunci când rulaţi pe un carosabil alunecos.

Nu efectuaţi depăşiri riscante!

Leave a Comment