Google

Nașterea Domnului – Crăciunul

Written on:decembrie 25, 2020
Comments
Add One

Naşterea Domnului – Crăciunul este primul praznic împărătesc cu dată fixă. Sărbătoarea aceasta marchează naşterea Mântuitorului şi este sărbătorită de către creştinii din întreaga lume în fiecare an pe 25 decembrie. Acest moment marchează naşterea trupească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi prima sărbătoare creştină a Mântuitorului în ciuda faptului că nu este la fel de veche precum Paştile sau Rusaliile. Biserica Ortodoxă priveşte naşterea Fiului lui Dumnezeu că începutul lucrării Sale mântuitoare ce Îl va conduce spre jertfă supremă pe Cruce, pentru om şi a sa mântuire.

În lumea veche accentul era pus pe ziua morţii şi a învierii divinităţilor şi mai puţin pe naşterea acestora. La început, Biserica obişnuia să considere mai importante sărbătoarea morţii şi a învierii Mântuitorului. Drept dovadă, calendarele creştine ţin vie amintirea posterităţii şi nu datele de naştere ale mucenicilor şi ale Sfinţilor. Vechimea sărbătorii se poate observa în documentele de la sfârşitul celui de-al treilea secol, tradiţie consemnată de istoricul bizantin Nichifor Calist, în timpul domniei lui Diocletian şi a lui Maximian. Această perioadă este o pată neagră pe istoria creştinătăţii datorită persecutării creştinilor. Adunaţi să prăznuiască Naşterea Domnului, aceştia au pierit arşi de vii într-o biserică din Nicomidia.

Crăciunul este prăznuit de către credincioşi după calendarul gregorian pe 25 decembrie, în timp ce calendarul iulian consideră că acest lucru s-a petrecut pe 7 ianuarie. De asemenea, Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos reprezintă una din cele 12 sărbători domneşti, cunoscute de către credincioşi şi sub numele de praznice împărăteşti. În ţările în tare creştinii sunt majoritari Crăciunul este o sărbătoare legală şi se prelungeşte şi în ziua următoare, 26 decembrie, a doua zi de Crăciun.

Dacă în Apus Naşterea se sărbătorea în fiecare an pe 25 decembrie, în Răsărit, această sărbătoare coincide cu Botezul Domnului, la data de 6 ianuarie, sărbătoare numită de regulă sărbătoarea Arătării Domnului. Răsăritenii considerau că Mântuitorul S-ar fi născut şi ar fi fost botezat în aceeaşi zi.

Totuşi, atât în Orient, cât şi în Occident Naşterea Domnului era prăznuită la aceeaşi dată, însă diferenţele dintre calendarul gregorian şi cel iulian au făcut că sărbătoarea Naşterii Mântuitorului să nu mai coincidă.

Despărţirea sărbătorii Naşterii de cea a Botezului a avut loc la Biserica din Antiohia în jurul anului 375, iar mai apoi la Constantinopol în 379, când Sf. Grigore de Nazianz a ţinut o predică festivă care mai târziu va deveni izvor de inspiraţie pentru imnograful Cosma de Maiuma, care va compune canonul Naşterii. În prezent, doar creştinii din Armenia sărbătoresc Crăciunul la data de 6 ianuarie, precum în vechime.

Mântuitorul se naşte din Preasfânta Fecioară Maria pentru a mântui neamul omenesc, conform Sfintei Scripturi şi a Sfintei Tradiţii în cetatea Betleemului, într-o iesle simplă, într-o peşteră săracă. Atât Iosif, cât şi Maria au venit de la Nazaret în Betleem cu ocazia recensământului ordonat de proconsulul Quirinius, de pe vremea împăratului Octavian Augustus. Totuşi, negăsind găzduire în cetate, se adăpostesc într-o peşteră păstorească, unde Maria Îl naşte pe Pruncul Sfânt.

Deşi, conform tradiţiei, se spune că trei magi au venit să se închine Pruncului Sfânt în ziua Naşterii Sale (sau, conform Tradiţiei Bisericii Romano-Catolice, 12 zile mai târziu), Sfânta Scriptură pomeneşte mai mulţi înţelepţi fără să precizeze numărul acestora şi momentul în care aceştia au venit. Magii îi aduc Pruncului daruri: aur, smirnă şi tămâie, daruri şi simboluri care aveau o semnificaţie aparte: aur deoarece Hristos era împărat, tămâie, precum unui Dumnezeu şi smirnă precum aceluia ce va pătimi şi va muri pentru păcatele noastre.

Postul Crăciunului ţine 40 de zile şi se sfârşeşte în seara de Crăciun.

Citește mai mult despre obiceiurile de Crăciun.

Prepararea mâncărurilor capătă dimensiunea unui ritual străvechi: cârnaţii, toba, răciturile, sarmalele, caltaboşul, jumările, chişca şi cozonacul vor sta pe masa ta la loc de cinste alături de vinul roşu. Vezi aici mai multe rețete de sărbătoare

Tradiții de Crăciun

Sărbătoarea Crăciunului marchează Naşterea Mântuitorului şi este sărbătorită de către creştinii din întreaga lume în fiecare an pe 25 decembrie. Această zi este extrem de importantă deoarece atunci s-a petrecut naşterea trupească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi este prima sărbătoare creştină a Mântuitorului în ciuda faptului că nu este la fel de veche precum Paştile sau Rusaliile.

În Ajunul Crăciunului în biserică se citesc Ceasurile Împărăteşti şi se săvârşeşte Vesperoliturghia Sf. Vasile cel Mare (Liturghia de seară). La toate aceste slujbe sunt citite profeţii din Vechiul Testament despre Naşterea Domnului.

Un vechi obicei românesc care se ţine de Crăciun în zonele rurale din ţară este că în Ajunul Crăciunului gospodarii se trezesc dis-de-dimineaţă să facă foc în sobă iar cu o rămurică a unui pom din grădină să jăruiască jarul în timp ce stau la gura sobei şi spun:

Bună dimineaţa lui Ajun!
C-a venit într-un ceas bun
Să ne-aducă: porcii graşi şi unturoşi
Şi oamenii sănătoşi;
Vacile cu viţei, oile cu miei, scroafele cu purcei, cloştile cu pui, găinile cu ouă

iar în final spuneau “La anul şi la mulţi ani!”.

Colindele de stea reprezintă o parte extrem de importantă legată de tradiţiile Crăciunului românesc. În prima zi a Crăciunului, foarte mulţi colindători se perindă pe străzile şi uliţele acoperite de zăpadă ale satelor şi ale oraşelor cu o stea din carton şi hârtie în mână. Pe stea sunt pictate scene biblice.

Conform tradiţiei româneşti, colindătorii trebuie să meargă din casă în casă şi să colinde gazdele pe toată perioada Crăciunului. Liderul grupului de colindători trebuie să stea cu o cruce de lemn în mână, acoperită de staniol şi decorată cu clopoţei şi panglici colorate.

Chiar dacă în Europa originea precreştină a bradului de Crăciun nu mai este contestată, părerile sunt totuşi împărţite: unii consideră bradul ca fiind o reprezentare a “arborelui lumii”, pe când alţii spun că acesta este o referire directă la arborele Paradisului, împodobit cu mere de o culoare roşu aprins, amintind astfel de păcatele pe care primii oameni le-au comis înainte de alungarea din rai.

În România, obiceiul cu împodobirea bradului a apărut odată cu plecările studenţilor români să studieze la universităţile din Viena sau Berlin. De asemenea, obiceiul ar putea avea influenţă germană şi datorită faptului că în curtea regală a dinastiei de Hohenzollern, prinţii şi prinţesele obişnuiau să împodobească bradul, tradiţie preluată mai apoi de protipendada bucureşteană.

Înainte ca Moş Crăciun să vină pe la copiii din întreaga lume şi să le aducă cele mai frumoase cadouri, copilaşii cuminţi îi scriu moşului o scrisoare în care îi spun tot ceea ce îşi doresc după care o lasă pe pervaz pentru ca moşul să o vadă mai uşor.

Nu contează dacă este vorba de prânz, cină sau de micul dejun, masa în preajma Crăciunului este extrem de important să o petreceţi în familie alături de cei dragi. Aici toţi mesenii se pot bucura de carnea porcului care a fost tăiat de Ignat.

Leave a Comment