Google

Nălucile (XXIII)

Written on:februarie 18, 2018
Comments
Add One

Ungdomshuset a fost un falanster bazat pe socialismul utopic fondat în 1982 de agenţii sovietici într-o clădire din Copenhaga. Membrii coloniei munceau în oraş, puneau veniturile la un loc şi trăiau în clădirea cu pricina. Desfăşurau însă şi activităţi subversive, aşa că în 2007 poliţia desfiinţează colonia. Printre comunităţile egalitariene fondate în sec. XIX şi care supravieţuiesc se numără Cecilia creată de italieni în statul brazilian Parana, Timpuri Noi şi Ganaelor localizate pe insulele Long şi respectiv Staten din statul New York ori Alasa situată tot în New York. Alasa ocupă 290 de hectare. Filosofia coloniei îmbină comunismul cu precepte creştine. Alasa produce grâu, lemn de foc, lapte de vacă, are o herghelie de ponei şi un atelier pentru pile din piatră de Mississippi, rocă ce are o granulaţie extrafină folosită la şlefuit de către bijutieri şi ceasornicari. Falansterurile din SUA sunt tema cărţii “Comunele Utopiei” scrisă de Donald Pitzer. Un caz aparte de falanster este comunitatea Tenri din oraşul japonez Nara. Membrii coloniei nu îmbrăţişează socialismul utopic, ci religia tenrikyo, credinţă apărută în anul 1834. Profetul acestei religii este o femeie, Nakayama Miki, greu încercată într-un moment din viaţa ei, când soţul şi fiul erau grav bolnavi. A chemat un călugăr budist care să exorcizeze bolnavii, dar acesta i-a zis că ea însăşi trebuie să comunice cu Dumnezeu şi să-l roage pentru sănătatea celor dragi. Femeia asta a făcut, s-a rugat şi după trei zile soţul şi băiatul erau sănătoşi. În rugăciunea ei a avut o seamă de revelaţii pe care le-a consemnat în trei cărţi: Ofudesaki, Mikagura-uta şi Osashiz. Ideile din cărţile lui Miki sunt generoase: omul trebuie să fie fericit şi vesel, oamenii trebuie să se ajute. Mulţi necăjiţi au primit cu entuziasm principiile lui Miki. S-a născut o nouă religie cu locuri de cult. Credinţa tenrikyo este recunoscută oficial în Japonia şi este angajată social: finanţează orfelinate, azile, biblioteci, centre de învăţământ şi de sănătate. În 1954, în oraşul japonez Nara din regiunea Kansai s-a construit pe 90 de hectare colonia Tenri, complex de clădiri moderne locuite de credincioşi tenrikyo. În cetatea lor tenrikyo duc viaţă de călugăr, complexul pare o mănăstire. Ca orice călugări ei se roagă şi oficiază cultul, dar în plus deservesc instituţii deschise oricăruia dintre locuitorii Narei: liceu, spital, seminar teologic, universitate, casa de lectură şi biblioteca Basseki, căminele Shuyoka pentru nevoiaşi. Două falanstere din New York, localizate pe insula Manhattan, Uranienii şi Liceul Gnostic sunt înfiinţate în 1974 de artişti plastici adepţi ai gnosticismului, credinţă eretică care priveşte Divinitatea dual: Dumnezeul lui Avraam văzut ca Demiurg imperfect care însumează binele şi răul deopotrivă şi o Fiinţă Supremă care emană numai binele, dar care nu poate fi relevată decât prin gnoză, adică prin autocunoaşterea de sine. Falansterele newyorkeze consideră creaţia intelectuală ca forma supremă a împlinirii umane şi deşi nu se declară de stânga, susţin că societatea trebuie organizată în colonii mici, bazate pe proprietatea comună, teză socialist utopică. Falansterul Uranian a fost înfiinţat de Richard Tyler, Liceul Gnostic de Dorothea Baer, primul ocupă două clădiri alăturate, celălalt o clădire. În 2004 uranianul Thom de Vita a extins falansterul achiziţionând încă o clădire în Manhattan. Sursa de venit a celor două comunităţi o reprezintă lucrările platice realizate de membri, dar deţin de asemenea săli de expoziţie şi de conferinţe pe care le închiriază. Uranienii au editura şi librăria Uranian Press care vinde lucrări scrise de membrii comunităţii, astfel Richard Tyler a publicat cartea “Funcţia intuitivă a inconştientului şi creativitatea”, un atelier unde se confecţionează medalioane cu simboluri gnostice, dar şi un centru de instruire în domeniul creaticii, ştiinţa care studiză tehnicile şi procesele de creaţie,

Graniţa dintre Berlinul Occidental şi Berlinul Răsăritean, capitala Republicii Democrate Germane, tăia străzi, spaţii verzi, case. Am văzut o casă jumătate în RDG, la comunişti, jumătate în Berlinul Occidental. Trecerea între cele două aripi ale clădirii era zidită. De fapt întreaga graniţă era marcată de zidul Berlinului. Pentru liniile de metrou situaţia era diferită. La unele, acolo unde s-a putut, tunelul era blocat pe linia de graniţă, însă alte linii de metrou est şi vest berlineze nu au putut fi blocate întrucât făceau bucle pe teritoriul vecin, aşa fuseseră construite înainte de divizarea oraşului. După cum traseul era mai lung în est sau în vest, linia ferată era administrată de est ori de vestberlinezi pe toată lungimea, inclusiv buclele pe care le făcea dincolo de graniţă. Pe sectoarele de pe teritoriul străin nu erau gări. Dacă acestea existau deja dinainte nu erau folosite. Erau gări fantomă în care metroul nu oprea. Metroul berlinez nu-i numai subteran. Are şi traseu la suprafaţă ca un tren obişnuit şi chiar aerian, cocoţat pe piloni deasupra clădirilor. Prin anii 1970, pe una din acele linii de metrou cu tunel blocat, trenul estberlinez s-a repezit în zid şi l-a spart. Până să vină poliţia comunistă, au evadat în vest mecanicii şi toţi pasagerii. Lumea fugea din raiul comunist ori de câte ori putea, dar cei din vestul capitalist nu erau deloc tentaţi de estul sovietizat, dovadă că ideologia comunistă nu a fost agreată de majoritate. Au existat şi oameni care au crezut în socialismului marxist sau utopic. De aceştia s-au folosit sovieticii ca să facă breşe în sistemul occidental capitalist organizând falansteruri, privite ca pepiniere bolşevice. Un agent sovietic implicat în reactivarea falansterurilor în lumea occidentală a sec. XX a fost scriitorul francez Jean Giono. În 1930 acesta a fondat în Provansalia natală falansterul Contadour. Tot în Provasalia un discipol a lui Giono creează în 1973 pe o suprafaţă de 270 de hectare comuna egalitariană Forcalquier. Sunt unii apuseni nemulţumiţi de neajunsurile societăţii actuale şi de aici s-a născut moda satelor egalitariene. Adepţii vieţii în comun cumpără sate părăsite şi se organizează în comunităţi numite longomai. În satele longomai proprietatea privată există doar asupra bunurilor personale. Totul în rest: pământ, clădiri, ateliere, magazine, aparţin comunităţii. Casele sunt numai alocate familiilor, iar masa este pregătită la bucătăria coloniei. Serviciile publice sunt finanţate din munca tuturor, şcoala, dispensarul, clubul, biblioteca şi terenul de sport sunt gratuite. Liantul unei societăţi stă în principii. Satele longomai nu au adoptat socialismul marxist sau utopic, ideologii grosiere, ci preceptele religioase, ecologismul şi naturismul, de aceea sunt mai stabile decât falansterurile clasice. Din 1972 când a apărut primul longomai în cantonul elveţian Basel Landschaft, numărul acestora a tot sporit. Acum în Aragon sunt şapte, în Provansalia sunt trei: Pigeonnier, Grange Neuve, Saint Hyppolite, unul în Transcarpatia (Zeleniy), unul în Savoia (Chantemerle) etc. Despre aşezările longomai Peter Gelderloos a scris cartea “Satele autonome ale Europei”. O comunitate aparte este Los Horcones din statul mexican Sonora. Colonia ocupă 105 hectare, membrii aparţin unor diverse naţii, proprietatea este comună, se acceptă ecologismul, diversitatea culturală şi religioasă. Accentul în Los Horcones se pune pe continua evoluţie spirituală a membrilor, deziderat inspirat de romanul “Walden 2” scris de psihologul Frederic Skinner  după experienţa coloniei Twin Oaks. Aceaşi dorinţă a evoluţiei umane o cultivă colonia Auroville, creată de francezi în Pondicherry, teritoriu din fosta Indie Franceză. În Auroville nu există lideri, organe de ordine şi nici reguli impuse. Convieţurea se bazează pe consesns, întrajutorare şi respectul celuilalt. Membrii depun veniturile într-un fond comun. Electricitatea este dată de panouri solare, deşeurile sunt valorificate integral, sunt interzise televizoarele şi automobilele, vehicule permise sunt numai bicicletele. Se practică yoga, se poartă numai sariuri, îmbrăcămintea indiană. Auroville seamănă cu un parc, are orezărie, grădină de legume, ateliere de ţesătură, broderie şi obiecte din ceară, restaurant, librărie, bibliotecă, sală de conferinţe, pensiune şi magazin cu suveniruri pentru turişti. Idei cvasicomuniste au îmbrăţişat colectivităţi de idealişti precum: „Frăţia Spiritului” din Arizona, „Oamenii lui Iisus” din Illinois şi coloniile Frăţiei răspândite prin lume şi inspirate de cartea lui Paramahansa Yogananda, „Autobiografia unui yoghin”. Marian Rotaru

Leave a Comment