Google

Muniție letală, ascunsă şi nedeclarată, descoperită la frontiera de est

Written on:decembrie 14, 2021
Comments
Add One

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița  efectuează cercetări cu privire la un bărbat din Republica Moldova, care intenționa să ajungă în Republica Moldova cu 66 bucăţi de cartușe letale, ascunse, fără a deține toate documentele prevăzute de lege, necesare transportului în cauză.

În ziua de 12 decembrie a.c, în jurul orei 13.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieși din ţară, un tânăr din Republica Moldova, în vârstă de 28 de ani.

În baza profilului de risc, împreună cu lucrătorii vamali, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra persoanei ocazie cu care au fost descoperite asupra tânărului, ascunse şi nedeclarate, două cutii de carton conţinând în total un număr de 66 de cartuşe cu glonţ calibrul 22mm.

Întreaga cantitate de muniție a fost ridicată în vederea continuării și definitivării cercetărilor.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

 La plimbare cu un autovehicul fără drept de circulaţie în România

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări în privinţa unui tânăr cu cetăţenie română şi Republica Moldova care a fost depistat conducând un autovehicul ce nu avea drept de circulaţie pe drumurile publice din România.

În data de 11 decembrie a.c., în jurul orei 18.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa -I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, un bărbat cu cetăţenie română şi Republica Moldova, în vârstă de 27 de ani, care conducea un autovehicul, înmatriculat în Germania.

La controlul de frontieră, în urma verificării documentelor prezentate pentru mijlocul de transport în cauză, colegii noştri au constatat că autovehiculul nu avea drept de circulație pe drumurile publice din România.

Cu privire la cele constatate, persoana a declarat că nu avea cunoştinţă despre faptul că acesta nu are drept de circulaţie pe drumurile publice din România.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de  conducerea pe drumurile publice a unui vehicul înmatriculat în alt stat care nu are drept de circulaţie în România, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Leave a Comment