Google

Moldova este vatra pe care s-a întemeiat România

Written on:ianuarie 6, 2019
Comments
Add One

Poporul mințit cu televizorul asistă la o campanie intensă de mediatizare a Transilvaniei și Banatului. Unii și-au făcut alianța Vestului, iar cei din Transilvania cică ar fi cei mai buni păstrători ai tradițiilor populare. Nimic mai fals. Moldova a fost vatra pe care s-a construit România. Moldovenii au luptat cu arma-n mână pentru eliberarea Transilvaniei. Fără moldoveni transilvănenii n-ar fi scăpat de cizma habsburgică. Moldova a dat țării și lumii cei mai mari cărturari și oameni politici. În Moldova, nu numai în Transilvania și-n Bucovina cum transmit ceas de ceas televiziunile centrale, sunt cele mai frumoase tradiții. Dacă e să vorbim de șezători aici, în Moldova lui Ștefan cel Mare și Sfânt, s-au născut și tot aici sunt cele mai frumoase tradiții de iarnă. Moldovenii sunt cei mai ospitalieri și duc mai departe cel mai bine tradițiile moștenite din moși-strămoși. Dacă facem o întoarcere în timp vedem că în Moldova au trăit dacii liberi. Celelalte provincii românești au căzut sub ocupație romană. Așadar, din cele mai vechi timpuri, de acum aproape 2000 de ani, moldovenii au fost fruntea.

Un titlu din presa națională și un așa zis reportaj rulat pe la mai toate televiziunile centrale încearcă să scoată în față, folosind jumătăți de adevăruri, situații îmbunătățite pe hârtie. Unii vorbesc despre un oraș din Vest cum că ar fi cel mai dezvoltat din România, iar acum a mai câștigat nu știu ce proiecte de câteva milioane euro. Fals și adevărat. Fals că nu-i cel mai dezvoltat oraș din România. Adevărat că a mai câștigat niște proiecte cu finanțare europeană dar nu la nivelul la care să „cadă pe spate” o țară întreagă. Sunt orașe mai mici în Moldova care au proiecte cu finanțare europeană mult mai mari. Sunt orașe în Moldova care se dezvoltă de câțiva ani însă realitățile de aici au „interzis” la televiziunile centrale din motive „occidentale”. Mai concret, campaniile de promovare pentru Ardeal și Vest sunt plătite și susținute prin toate mijloacele de către Occident care încearcă astfel să fragmenteze România.

Au fost destule încercări de a fragmenta România. Din timp în timp se găsește câte o coadă de topor plătită bine din străinătate ca să facă scandal în România, cerând autonomii, republici și alte asemenea tâmpenii. Din păcate presa cumpărată pe bani mulți promovează părți din teritoriile locuite de români tocmai în scopul declarat anterior. România nu se va sparge pentru că românii sunt în mare parte naționaliști. Revenind la ideea principală, e bine de spus clar că vatra României Mari este Moldova.

Leave a Comment