Google

Migraţii

Written on:iunie 14, 2015
Comments
Add One

Mocani la Pietrele Fetei - Ramnic 1930Autorii Ion Coja şi Eugen Delceu remarcă prezenţa în Castilia şi în Provansalia a unor populaţii băştinaşe care vorbesc aproape româneşte. Înseamnă că strămoşii noştri, ausoni sau geţi, au colonizat ţinuturi din Spania şi Franţa de azi. Migraţia ţinteşte nu numai locurile îndepărtate. Ca fenomen local a dus la apariţia de noi aşezări. Astfel satul Nicuşeni din comuna Ghidigeni a fost întemeiat pe pământul oferit de industriaşul Nicolae Z. Chrissoveloni. Mulţi ţărani împroprietăriţi la reforma agrară din 1921 au preferat să dureze gospodării lângă loturile primite. Aşa apar satele Râpa Mâţului şi Podu Pietriş în comuna Ciocani, sau lângă Barlad, cătunele din Valea Căldării şi Poarta Ţărnii. Pe Valea Căldării de la poalele dealului Crâng a fost ţarna Obştii Bârladului, loc cu grădini, vii şi livezi. Ţarnele unde se cultivau pometuri erau îngrădite şi aveau o poartă păzită de nemesnic, dregător subordonat judelui, conducătorul obştii. Ţarna nu mai exista în anii 1920, deşi Obştea Bârlad a fiinţat până în 1950, dar cătunul Poarta Ţărnii de pe dealul Crângului i-a păstrat amintirea. Dealtfel mai jos pe coasta dealului se află locul numit bariera Puieşti, unde negustorii plăteau vamă la intrarea în Bârlad, oraş embaticar, adică liber.

Pe vremuri erau oameni care prin ocupaţia lor păreau mai degrabă nomazi. Stăteau acasă numai iarna, în rest erau numai pe drumuri Îmi amintesc de negustorii de la munte care treceau prin Ghidigeni în căruţe cu coviltir. Vindeau bolovani de sare brută plină de argilă şi de aceea bună pentru vite, oale de lut sau var stins. Strigau marfa prelung şi preferau să o vândă pe cereale. Fântânarii umblau prin sate căutând izvoare cu crenguţa de alun. Găseau apă, dar şi o humă comestibilă formată din resturi vegetale. Pe valea uscată a Tutovei, la Ciocani, se spunea că cel mai tânăr trebuie să bea apă primul, altminteri va seca fântâna. Secatul izvoarelor era nenorocire, de aici vine superstiţia că a întâlni pe cineva care are căldarea goală însemnă ghinion. În Arges, Mehedinţi, Buzău, Vlaşca şi Olt întâlnim localităţile Colibaşi. Poartă numele unui grup etnic românesc de ciobani nomazi originari din Ţara Branului. O parte dintre colibaşi au renunţat la transhumanţă aşezându – se acolo unde au găsit păşuni suficiente. Asemănători colibaşilor într – ale transhumanţei, dar mai cunoscuţi, erau mocanii, ciobani cu obârşia în Carpaţi. Mocanii sunt urmaşii direcţi ai carpilor, trib get nesupus de romani. Dovadă a descendenţei getice pure sunt particularităţile de grai şi obicei comune cu ale grămuştenilor, ciobani aromâni din Tesalia. Ambele grupuri conservă substratul trac. Aceaşi sorginte getică o au momârlanii şi jienii, băştinaşii Văii Jiului amintiţi de Victor Tufescu în lucrarea “Oameni din Carpaţi”, guganii din masivul Gugu, grupurile mocenilor şi mărişeilor din judeţul Cluj, ampoienii din Alba, monorii din Năsăud, iţanii de pe Valea Mureşului, ţuţuienii de lângă Sibiu, bârsanii din Ţara Bârsei, rucărenii din Arges, vrâncenii din Putna şi moroienii din ţinutul Săcelelor, numit “Şapte Sate Valahe”. Dintre moroieni s-a ridicat matematicianul şi omul de cultură bârlădean Stroe S. Belloescu, fondatorul bibliotecii “Casa Naţională”. Ciobanii vrânceni au dat balada Mioriţa şi pe scriitorul Barbu Ştefănescu Delavrancea. Unii dintre ei s – au aşezat pe valea Caşinului, în Bacău. Mocanii erau legaţi de transhumanţă, dar au existat şi grupuri sedentare. Se întâlneau sate de mocani sedentari în Întorsura Buzăului, în ţinutul Între Râmnice din fostul judeţ Râmnic şi în jurul Oneştilor. Acestora se adaugă porsecanii din apropierea Adjudului. Un ţinut   curat mocănesc este Ţara Mocanilor din Munţii Apuseni. Aşezările districtului grăniceresc Orlat din Ţara Oltului, înfiinţat în 1765, erau locuite de mocani. Districtul este dizolvat în 1851, iar obştea grănicerilor în 1948. Mocanii s – au statornicit în Transnistria, Zaporojia, Cuban, Crimeea, Georgia, Rodopi, Tracia Grecească, Rumelia           Orientală şi lânga Varna, în extremul sud dobrogean. Erau chiaburi din regiunea rusească Molojne de pe Volga şi din Azovia, pe malul Mării Azov, care aveau origine mocănească. În secolul XIX statul român colonizează mocani în Bugeac, Bărăgan şi Dobrogea Mică, iar după 1913, în Cadrilater. Oriunde se aflau, satele mocanilor păstrau specificul. La fel de particularizate au fost satele perjarilor din Tutova, producători de prune afumate şi ale cojanilor din Gorj, buni împletitori de coşuri. Cojanii s – au stabilit cu timpul în Tutova, Putna şi mai apoi în Dobrogea. În mlaştinile Pontine şi în regiunea Marema din Italia locuiau până în anii 1930 păstorii butero. Fiind săraci îşi permiteau doar pâinea făcută din făină de cioare, cânepă sau roşcove şi uleiul din seminţe de roşcove mediteraneene. Butero au emigrat în SUA la începutul veacului XIX, devenind prototipul cowboylor, celebrii văcari din Preierie. Shakerii au fost o sectă creştină născută în Anglia secolului XVIII. Erau adepţii egalitarismului şi ai proprietăţii comune, acordau atenţie învăţământului şi erau buni meşteşugari. În anul 1774 migrează în SUA unde fondează 20 de colonii în Maine, New York, New Hampshire, Ohio, Indiana, Louisiana, Kentucky şi Massachutets. Shakerii nu acceptau căsnicia şi relaţiile sexuale. Bărbaţii şi femeile trăiau separat şi aveau lideri aparte. Comunitatea se perpetua cu noii aderenţi, prin adopţii de copii şi prin copii născuţi de gravidele intrate în sectă. Shakerii preparau din plante medicamente apreciate şi sunt născocitorii pliculeţelor de ceai. Au inventat printre altele aliajul antifrictiune Babbit, grapa rotativă, pixurile, măturile plate şi au folosit primii uleiului de in ca lubrifinat la tăierea bazaltului. Coloniile dispar pe rând până în anul 1931 datorită   depopulării. Oamenii nu mai vroiau să devină shakeri, iar tinerii sectei plecau în lume. Singura comunitate rămasă, Sabathday din statul Maine, are acum doar câţiva locuitori. O asociaţie a urmaşilor de shakeri exploatează turistic fostele sate. Rastafarii sunt negrii din Antile care se consideră descendenţii triburilor pierdute ale lui Israel. Au creat propria limbă, lyarica, cred în reîncarnare şi îl recunosc ca suveran pe împăratul Etiopiei. În deşertul Paracama din Peru şi în statul mexican Hidalgo s-au găsit schelete umane cu cranii în formă de turn şi cu AND nemaiîntâlnit în lume. Sunt rămăşiţele unor extratereştri migraţi pe Pământ. Există 16 organizaţii în lume care au ca obiectiv colonizarea Cosmosului. Se plănuieşte depozitarea pe Lună a deşeurilor chimice şi radioactive. Institutul Seasteading din California oferă soluţii pentru popularea oceanelor care să contracareze penuria de spaţiu. Deja în unele oraşe mari din Vest se obişnuieşte ca acoperişurile clădirilor să fie ocupate de restaurante, parcuri, sau curţi. (Marian Rotaru)

Leave a Comment