Google

Masacrele de la Lunca şi Fântâna Albă rămân o rană deschisă, lacrima ei plânge în suflet şi doare

Written on:februarie 3, 2019
Comments
Add One

Malul de Prut cântă durerea noastră,

Glonţ îngheţat ne trece prin coastă,

Prunc nenăscut din durere şi astăzi

Murim seceraţi de alegerea noastră,

Ni-s fraţii plângând de a sorţii năpastă.

Îngheţaţi de durere ne-ntoarcem acasă,

Pe ruguri de cer, prin ceţuri şi gheaţă.

Pe frunze de fagi prea târziu se revarsă

Pe maluri de Prut în lumina albastră,
Şoptind peste timp istoria noastră.

(„Malul de Prut”)

Pe această undă plină de tristeţe din versurile diplomatului român Edmond Neagoe am mai răsfoit o pagină înlăcrimată din cartea neagră a martirilor masacraţi la Lunca şi la Fântâna Albă, care s-au sacrificat la altarul de jertfă al Neamului ca să avem vrednicia de a ne apăra Limba, ființa  națională. Conferinţa „Masacrele de la Lunca şi Fântâna Albă:  78 de ani – 1941-2019”,eveniment de impresionantă vibraţie românească, organizat de Societatea „Golgota” a Românilor din Ucraina, desfăşurată în cafeneaua „Bucureşti” din centrul Cernăuţiului şi  inaugurată de  preşedinte Octavian Bivolaru, a început cu imnul asociaţiei „Reaprinde-ţi candela”, versuri de Grigore  Vieru, muzică Ion Aldea-Teodorovici. Evocând faptele înregistrate în palmaresul Societății pe parcursul a peste două decenii, preşedintele Octavian Bivolaru a anunţat că, la 31 martie curent, asociaţia pe care o conduce va încununa 28 de ani de activitate. Am avut prilejul să auzim şi laude la adresa ziarului ”Zorile Bucovinei” pentru oglindirea veridică a evenimentelor organizate de Societatea „Golgota” a românilor din Ucraina. Continuând gândurile preşedintelui Octavian Bivolaru, Maria Toacă,  vicepreşedinta Societăţii Publice „Golgota”, redactor-şef adjunct al ziarului „Zorile Bucovinei”,  a conştientizat că nu ştie  dacă mai există vre-un ziar care elucidează atât de desfăşurat evenimentele organizate de Societatea „Golgota” precum „Zorile Bucovinei”, dar, ca şi calul care trage, mai suntem şi criticaţi. Dacă aruncăm o privire retrospectivă la lumea în care trăim, totul e învăluit în mit. Oamenii aveau o dragoste atât de mare pentru Limbă şi Ţară, încât au preferat moartea înstrăinării şi robiei. Acum, când mulţi îşi fac paşapoarte româneşti doar pentru a se plimba prin  Europa, dragostea de neam se vinde şi se cumpără, copiii îşi dau în şcoli ucrainene şi nu numai, mai fac propagandă pentru a deschide clase cu limba ucraineană de predare. Îi mobilizează pe părinţi să-şi înstrăineze odraslele de Grai şi Neam, un caz real  avem în satul Ropcea  – persoana cu paşaport românesc, care are şi business în România, umblă prin sat şi adună cereri de la părinţi pentru deschiderea clasei ucrainene. E o dramă cu mult mai distrugătoare de neam, chiar şi decât măcelul de la Fântâna Albă. Cu profundă sinceritate, Octavian Voronca a dezvăluit evenimentele zguduitoare din 27 spre 28 ianuarie şi 6 spre 7 februarie de la Lunca şi din 1 aprilie 1941de la Fântâna Albă, când sute de români fără vină din satele Mahala, Boian, Ostrița, Horecea, Ceahor etc. au ars ca o lumânare cu gândul la pământul, la vatra străbună unde s-au născut, aflându-se într-o stare de desperare în consecinţa ruşinosului şi perfidului pact Ribbentrop-Molotov,  încercând  să fugă în România, peste Prutul înghețat, prin nămeți și un ger năprasnic, au fost însă trădați de cozile de topor vândute grănicerilor sovietici, care i-au așteptat la graniță, măcelărindu-i. Mulţi au căzut în apele învolburate de sânge ale Prutului, seceraţi de gloanţele grănicerilor sovietici doar pentru simplul motiv că îşi iubeau Limba, Neamul şi Ţara, masacre planificate cu scopul deznaționalizării şi distrugerii neamului românesc doar pentru faptul că erau patrioţi, doreau să trăiască liberi în Ţara lor. Puţini dintre ei au reuşit să ajungă în România. Cei masacraţi au fost aruncaţi în 3 gropi comune. Un amplu reportaj citiți în ediția print a regionalului Moldovei de miercuri 6 februarie 2019. (Felicia NICHITA TOMA – ziarul Zorile Bucovinei din Cernăuţi)

Leave a Comment