Suntem cu un an înaintea următoarelor alegeri europene, iar interesul publicului față de ele a crescut simțitor. 56% dintre cetățenii europeni sunt interesați de următoarele alegeri europene, cu 6 puncte procentuale mai mult decât în 2018 (cu un an înainte de alegerile europene precedente). În ceea ce privește interesul cetățenilor români pentru următoarele alegeri europene, 61% dintre participanții români la sondaj se declară interesați de alegerile pentru PE de anul viitor.

Aproximativ două treimi dintre respondenții din UE (67%) declară că probabil ar vota dacă alegerile europene ar avea loc săptămâna viitoare. O întrebare similară a fost inclusă în sondajul Eurobarometru al Parlamentului European din aprilie 2018, cu un an înainte de alegerile europene precedente. 58 % dintre respondenți au declarat atunci că probabil ar vota în aceste condiții. Și cetățenii români sunt în prezent mai dispuși să voteze la alegerile europene decât au fost înainte de ultimele alegeri europene. 64% dintre respondenții români declară că probabil ar vota dacă alegerile europene ar avea loc la o săptămână de la data sondajului, față de 60% în 2018.

Roberta Metsola, președinta Parlamentului European, a declarat următoarele despre rezultatele sondajului: „Alegerile contează. Votul este șansa cetățenilor noștri de a susține chestiunile care sunt importante pentru ei. Fac apel la toată lumea și, în special, la tinerii noștri să meargă la vot și, astfel, să influențeze direcția în care se va îndrepta Uniunea Europeană.” Cum alegerile reprezintă piatra de temelie a oricărei democrații, cetățenii europeni consideră că democrația este cea mai importantă valoare pe care Parlamentul European o poate apăra: 37% dintre respondenți consideră că apărarea democrației este prioritară. Ea este urmată de protecția drepturilor omului în Uniune și la nivel mondial (28%) și de libertatea de exprimare și de gândire (27%). Continuare în ediția print a regionalului Informatorul Moldovei.