Google

Lumina din Dealul Cotrocenilor pălește la început de an

Written on:ianuarie 5, 2020
Comments
Add One

Pentru prima dată după decembrie 1989 bugetul României a fost adoptat fără să fie dezbătut în Parlament. Alfred Simonis, liderul deputaților PSD, a făcut show, în plenul Parlamentului, cu ocazia angajării răspunderii parlamentare de către Guvernul Ludovic Orban. ”Să reglați mai bine luminile, pentru ca Florin Cîțu să facă un selfie bun!”, a fost una dintre ironiile lui Simonis.

”Am să vă citesc din Decizia CCR nr. 1657 din 2010, care spune foarte clar că Guvernul are numai atribuția de a elabora și de a prezenta Parlamentului proiectul legii bugetului de stat, iar acesta, ca unică autoritate legiuitoare a țării, îl dezbate și îl aprobă prin vot. Domnule Cîțu, cum puteți fi dvs arhitectul acestui Buget?! Cât tupeu puteți avea să vorbiți tocmai dvs despre buget?! Cu ce credibilitate?! Rog colegii: să reglați mai bine luminile, pentru ca Florin Cîțu să facă un selfie bun! Parlamentul v-a spus deja de două ori că nu sunteți bun de ministru. La fel și agențiile de rating. Vă spun în fiecare zi datele din economie. Dezastru peste tot. Faceți un bine României: dați-vă demisia. Urgent! Vă comportați ca și cum ați fi stăpâni pe banii românilor! Nici măcar Guvernul Boc, pe care îl copiați la virgulă, nu a reușit un asemenea abuz democratic. Pur și simplu călcați în picioare Constituția! V-am lăsat o țară cu perspectivă stabilă și în 60 de zile ați dus-o la negativ. E un record!

În fiecare zi, auzim același lucru: Guvernul PNL taie/îngheață/desființează sau se împrumută. Nimic despre PNL construiește! Ceva. Orice. Pe plus e doar clientela de partid, sponsorii PNL care primesc sute de milioane de euro de la stat și toate rubedeniile plantate în funcții publice, pe bani grei!

Vă jucați cu focul, domnilor. Și dați foc la țară!

V-ați împrumutat deja 13 miliarde. Acum vreți să luați bani și de la oameni. Să le creșteți facturile la gaze și curent. Ratele. Prețurile.

Cât de cinici puteți fi să înghețați pensia minimă?! 1 milion! Un milion dintre cei mai amărâți români – dintre cei care au muncit, fără a le fi luată munca în considerare – UN MILION nu vor primi anul viitor o pensie mai mare. Pentru că așa vrea PNL! Atât îi prețuiește pe acești oameni!

Știu că îi urâți pe bugetari, ați spus-o deschis de nenumărate ori. Dar de ce vă răzbunați pe ei și le tăiați veniturile?!

De ce luați cu două mâini din banii pentru spitale?! 40 la sută! E ordin să nu mai tratați românii care se vor îmbolnăvi anul viitor?!

De ce luați cu zece mâini de la Dezvoltare?! Sau de la Educație. Sau de la Agricultură?!

Și asta nu e tot.

Vă bateți joc de copiii acestei țări și îndrăzniți să spuneți că veți contesta la Curtea Constituțională dublarea alocațiilor. Învrăjbiți oamenii exact ca Boc! și ne amenințați că va trebui să alegem între pensii și alocații. Este obligația dvs, ca prim ministru, domnule Orban, să aveți grijă de copiii acestei țări, nu să le spuneți bunicilor că iau de la gura nepoților!

Nu, domnule Orban! Vă spun eu de unde să luați bani.

Eliminați clientela de partid. Faceți o colectare mai bună. și supraimpozitați odată pensiile alea speciale! Nu mai măriți bugetele instituțiilor de forță! Ar fi bani suficienți pentru alocații. Nu aveți curaj?! Nu mă mir…

În încheiere, tot pe procedură: domnule Orban, fac un apel: nu fiți un Boc și mai mic!

Luați manșa Guvernului din dealul Cotroceniului și asumați-vă funcția! Altfel, Guvernarea se mută definitiv acolo. Iar dvs, domnule Orban, veți rămâne să puneți globuri în brad și să cântați colinde la Guvern!”, a spus Simonis de la tribuna Parlamentului.

Leave a Comment