Bazarul vasluian e numai bun de trimis oamenii la spital! Așa spun cei care stau zi de zi acolo într-un curent care-i face numai buni de spital. „După o săptămână de stat aici, în curentul care se simte, stai două săptămâni în spital. Au făcut o treabă nemaipomenită! Am spus la conducerea piețelor și oboarelor și au venit după mult timp și au pus o folie într-un capăt, dar după cum se vede folia stă ridicată. {eful piețelor s-a pierdut! Cui să ne adresăm și noi ca să se rezolve problema? Chiar e așa de greu de găsit soluții?”, întreabă un vânzător din Bazar.
Frigul și curentul din Bazarul vasluian dă de lucru spitalului din oraș. Opiniile celor din Bazar, a celor care ani la rând au stat la tarabe ruginite pe vechiul amplasament, în aer liber atât vara cât și iarna, arată că mai „dos” era chiar în Bazarul vechi. Noua clădire a Bazarului, o investiție dată în folosință recent, este bună dacă ar asigura condiții omenești celor care de-o viață fac astfel de comerț. S-a spus de multe ori că noul Bazar va asigura condiții moderne pentru comercianți și clienți. După ce a fost dat în folosință s-a constatat că ideea e sublimă, declarațiile au fost minunate, însă realitatea din teren e cruntă. Din cauza curentului și clienții fug. „Sunt zile când nici de 10 lei nu vinzi. Asta pentru că e curent, e foarte frig și credeți că vin oamenii aici ca să se îmbolnăvească? Au mai pus și geamuri fumurii la chioșcuri, iar dacă stai înăuntru cu lumina stinsă nu te vede clientul, deci ești obligat să stai în curent. Am încercat să ridicăm problema la șeful piețelor, dar omul nu-i de găsit. Cred că s-a pierdut. Altfel cum se explică faptul că de atâta timp nu dă vreun răspuns?”, mai spune alt comerciant.
Investiția primăriei a fost o idee foarte bună, dar de la idee la practică e cale lungă. Proiectantul a făcut ceva frumos, dar e frumos pe hârtie, că-n realitate e o construcție făcută anapoda. „Mai și plouă prin acoperiș, când a nins zăpada a intrat până în fața chioșcurilor, deci e foarte bine, mult mai bine decât la vechiul Bazar!”, spune alt comerciant. Dacă în halele mari e jale și-n sectorul tarabe tot jale este, chiar dacă e spațiu închis. De încălzire nu s-a auzit, dar de chirii „serioase” s-a auzit. „Plătim chirie, dar să asigure niște condiții bune atât pentru noi cât și pentru clienți. Vin oamenii să cumpere dacă se îmbolnăvesc aici? Da de unde! Mai grav e că nu ai cu cine vorbi. Cei de la piețe sunt interesați să încaseze chiriile și atât”, mai spune alt comerciant. Pe larg în ediția tipărită a regionalului Informatorul Moldovei.