Google

La Vălenii Vasluiului istoria se scrie zi de zi

Written on:februarie 13, 2022
Comments are closed

Una dintre cele mai vechi comune independente din zonă, înființată pe la 1864 are șansa unei dezvoltări armonioase prin grija administrației locale și datorită continuității la cârma comunei.

La o aruncătură de băț de Vaslui, comuna Văleni e deosebită în peisajul vasluian prin vrednicia oamenilor din această zonă. Vălenarii, cum le place gospodarilor locului să li se spună, sunt mai aprigi din fire și, probabil, acesta e motivul pentru care mereu vor să fie primii. Au fost primii care au înființat o comună independentă în această zonă încărcată de istorie. Imediat ce a dat domnitorul Cuza Legea comunală fruntașii vălenarilor au purces la înființarea comunei care trăiește și astăzi. Cine a cercetat documente din alte vremuri spune că pe aici ar fi fost cândva două sate Răii și Nerăii. Se mai vorbește și de Valea Rea. Urme de adevăr or fi și acestea probabil se explică de-a lungul timpului și până astăzi prin felul de a fi mai aprig al vălenarilor. Sunt oameni care știu ce vor și dacă aici a mers mai greu au plecat „afară”, adică în țări străine și au muncit din greu ca să-și așeze gospodăriile în satul în care au văzut lumina zilei. Cine trece astăzi pe drumul național spre Iași vede, pe o parte și pe alta a drumului, case mari și frumoase, mai vechi sau mai noi, bine gospodărite. Comuna e formată astăzi din satele Moara Domnească și Văleni. Ambele sate au cunoscut în ultimii ani o dezvoltare fără precedent. Vălenarii sunt ceva mai scumpi la vorbă dar aprigi la fapte. Ei fac întâi și apoi vorbesc despre ceea ce au făcut. Ca orice comunitate și comuna Văleni de azi a cunoscut perioade mai bune și mai puțin bune. Având în vedere vechimea și vrednicia oamenilor din această zonă și tradițiile locului sunt deosebit de fumoase aici. Altfel spus, există toate premisele unei dezvoltări pe termen lung. Era nevoie doar de un gospodar în frunte pentru ca nevoile și apsirațiile gospodarilor locului să devină realitate.

De câțiva ani, primarul Radu Beligan chiar a reușit să pună în practică mai multe investiții publice vitale pentru comunitate. Spuneam că drumul național traversează cele două sate ale comunei. Ce se vede numai din mers e frumos, dar ca să cunoști satele și vrednicia gospodarilor este nevoie să urci pe coline, iar drumurile acum sunt accesibile în raport cu alte timpuri. De la drumul național pleacă mai multe drumuri, unele asfaltate recent, iar altele doar pietruite. Drumul care duce la primăria veche este acum asfaltat, iar sus pe deal se înalță frumos o școală recent modernizată care asigură copiilor comunei condiții de studiu ca la oraș. Fiind aproape de Vaslui, unii copii fac naveta la școli din oraș, dar cei mai mulți învață în comună pentru că aici au condiții foarte bune din toate punctele de vedere. E o comună mereu în dezvoltare și acest fapt este benefic pentru întreaga zonă. Sunt locuri cu multă istorie și tocmai de aceea și tradițiile sunt frumoase la Văleni. „Bugetul de anul acesta e cam cu 30% mai mare decât cel de anul trecut și-n afara proiectelor depuse vom lucra la modernizarea drumurilor și cu bani de la bugetul local”, spune primarul Radu Beligan, un gospodar cam scurt la vorbă dar apreciat de oameni, după cum s-a văzut și la ultimele alegeri locale când a primit mai multe voturi decât ceilalți contracandidați la un loc.

Satul Văleni este așezat mai mult pe coline aprige așa cum sunt gospodarii locului și de aici se înțelege că este mult de lucru la drumuri. Una e să faci un drum în câmpie și alta e să faci un drum pe deal pe care să-l și întreții apoi.

Viitorul comunității este asigurat prin grija pentru generațiile ca vin din urmă

La Moara Domnească, la drumul național, la Văleni la drumul național și pe deal tot în Văleni am văzut școli moderne care asigură copiilor condiții de studiu ca la oraș. E adevărat că de la Văleni sunt mulți tineri plecați la muncă în străinătate, dar mulți dintre ei construiesc acasă și deschid mici activități private cu banii câștigați în străinătate. Este lăudabilă atitudinea. Se spune că vălenarii sunt mai legați de locurile natale. E posibil să fie așa, dacă avem în vedere investițiile pe care le fac cei care lucrează în străinătate. Cert este un fapt și anume că această comunitate se dezvoltă de la an la an și începe să arate ca o comună europeană de acceeași mărime. Dacă bugetul de anul acesta e mai mare decât cel de anul trecut, primarul Radu Beligan vorbește de principalul subiect care-i „atacat” în orice comunitate din România. „Avem proiecte pentru modernizare drumuri depuse pe programul guvernamental Anghel Saligny. Ce intră acolo intră, iar ce rămâne pe dinafară facem cu bani de la bugetul local. Anul acesta voi intra pe câteva drumuri de interes local. Vreau ca fiecare uliță să aibă asfalt. Am lucrat la extinderea rețelei de alimentare cu apă și, în mare parte, am rezolvat solicitările cetățenilor. S-a intervenit cu forțe proprii în multe zone. Mai avem la drumul național, dar acolo spune că vine operatorul județean de apă Aquavas. Este ilegal să intervenim noi pentru că s-ar finanța de două ori aceeași lucrare. Așteptăm anul acesta și apoi vedem ce va fi. Cert este că am făcut extinderi și continuăm acolo unde-i necesar. De asemenea, am reușit să finalizăm reabilitarea căminului cultural. Urmează să facem recepția lucrării. După cum spuneam, având un buget mai mare anul acesta, vreau să mă axez pe drumuri. Unele drumuri au fost prinse pe Anghel Saligny, iar ce a rămas le facem noi. Obiectivul pentru anul acesta și anii care urmează e să pun toate drumurile la punct. Școlile sunt modernizate, s-a lucrat la dispensarul uman și la căminul cultural, deci se conturează programul pe care l-am propus mai demult. Mai este un proiect mare cu gazul metan. Vom vedea ce va fi”, spune primarul comunei Văleni, Radu Beligan.

Cândva, multe suprafețe de teren erau cultivate, iar astăzi sunt ocupate de case. Dezvoltarea satelor comunei obligă primăria să facă investiții publice.

La drumul național, în zona sediului primăriei este și căminul cultural, dar și o bază sportivă, iar ceva mai departe se înalță o biserică ridicată recent. E un tablou parcă pictat de mâna unui maestru. Toate acestea arată cum se dezvoltă încet dar sigur una dinte cele mai vechi comune din zonă. Totul în jur arată vrednicia oamenilor de aici care-s aprigi la muncă dar și la distracție. Anul acesta, mai spune primarul Beligan, se va organiza ziua comunei, pentru că oamenii au nevoie și de voie bună. Aici sunt tradiții frumoase, portul, vorba, dansul vălenarilor sunt îndelung apreciate la nivel regional și chiar național. E frumusețea ce vine din străbuni.

Sorry, the comment form is closed at this time.