Google

Județul Vaslui se dezvoltă îmbinând armonios investițiile publice și promovarea personalităților care s-au născut pe aceste meleaguri

Written on:iulie 22, 2018
Comments
Add One

În fiecare comună din județul Vaslui există două-trei investiții cu finanțare europeană și guvernamentală. Din timp în timp se organizează manifestări de talie națională ce pun în valoare personalitățile care au văzut lumina zilei pe aceste meleaguri binecuvântate de Dumnezeu. Cel mai recent eveniment a avut loc în comuna Roșiești. Cărturarul Veniamin Costachi s-a născut aici. La 250 ani de la nașterea lui Veniamin Costachi Primăria Roșiești, Consiliul Județean Vaslui și alte instituții de cultură din județ au organizat o manifestare de excepție la care au venit înalte fețe bisericești, istorici și oameni de litere. „Când intru în județul Vaslui de la Tutova încoace și văd că-n fiecare comună se lucrează înseamnă că toți se implică în dezvoltarea zonei. Noi, Consiliul județean, ne implicăm în toate problemele și încercăm totodată să punem în valoare personalitățile care s-au născut în această zonă și toate acestea adunate la un loc dau imaginea și măsura reală a vredniciei oamenilor acestor locuri”, a spus la ultima ședință a Consiliului județean Vaslui președintele Dumitru Buzatu. Continuare în ediția tipărită a regionalului Informatorul Moldovei.

Leave a Comment