PAMFLET

Mii, chiar zeci de mii de broaște s-au supărat și protestează împotriva lui Ciucă pentru că l-ar fi „mătrășit” de pe liste pe Măscuță, fost menistru în Guvernul lui Oli pe timpul pandemiei când cărau șpăgile cu gențile. Din păcate pentru România „zoologică” Oli candidează la președinție. Adică cel mai prost politician din toate timpurile și până azi, cel mai arogant, cel mai … chitarist când e beat, vrea să ajungă președintele României, asta după ce a furat-o în pandemie. De țară era vorba! Marea înfăptuire a lui Oli e că a lins ciolanul din 1990 și până azi. În rest e zero barat.

Revenind, vă spunem o poveste lacrimogenă rău. Am trimis un corespondent la fața locului ca să vedem ce mai taie, adică ce mai operează Măscuță. Ajungând corespondentul nostru mincinos în dealul Dobrinei a auzit un orăcăit prea puternic ca să fie adevărat. S-a luat după zgomot ca pisica după mirosul de șoarece și a ajuns pe malul Lohanului. Acolo Măscuță ținea o cuvântare broaștelor care orăcăiau cu mare jale, că el, marele Măscuță, care a combinat milioane de epuroi în pandemie, este lăsat acum la mâna procororilor care-l caută și de ouă și de pene! Văzând atâta îmbulzeală, corespondentul nostru special de la fața locului și mincinos a încercat să ia o declarație lui Măscuță. Omul era numai lacrimi și se compara deja cu Trump sau cu regele Spaniei care a fost bătut cu mâl. Omul nostru l-a întrebat dacă se simte bine că are comportament ciudat. Măscuță printre lacrimi a răspuns că e bine, dar e trist rău că a rămas fără ouă și urmează să fie penit, iar toate astea sunt numai din cauza lui Ciucă, prezidentu’ partidului care se dezintegrează din cauza hoților de teapa lui Măscuță, fie vorba între noi și restul lumii. Corespondentul nostru a insistat să afle câte ouă a luat în acea zi Măscuță de la găinile din dotare. Atunci Măscuță i-a zis să plece deoarece s-a dat de partea dușmanului de clasă. Omul nostru a plecat și l-a lăsat pe Măscuță cu lingăii plătiți de el, care pozează în ziariști, să-l ridice-n slăvi până vor veni iar procurorii să-i numere din nou ouăle. Văzând așa prigoană pentru ouăle și penele românești, apare întrebarea de ce oare Ciucă este împotriva produselor țărănești, care-s bio, eco și în trend, din această țărișoară care le asigură și lui și lui Măscuță, de altfel, salariu baban? Trist, dar adevărat!