Google

Investiții de peste 200 milioane lei în 2021 la Vaslui

Written on:decembrie 21, 2020
Comments
Add One

Cu frânele trase de pandemie, de bătaia pe ciolan a „dreptacilor”, de opoziție, așa cum a obișnuit comunitatea în ultimii ani, administrația locală vasluiană are investiții mari în lucru.

Anul nou care bate la ușă va începe în forță la Vaslui, dacă privim volumul investițiilor publice anunțate de Primăria Vaslui recent. Ca de obicei, mesajele primarului de la Vaslui, ing. Vasile Pavăl, sunt optimiste și arată că omul din fruntea administrației locale cunoaște în amănunt realitățile orașului și an de an pune în practică obiective absolut necesare pentru întreaga zonă. Pentru 2021, în ciuda pandemiei și a crizei economice, la Vaslui se va lucra cu fonduri europene dar și cu resurse locale. Se află în derulare proiecte mari cu fonduri europene și proiecte la fel de importante cu fonduri locale. Se lucează anul viitor la proiecte cu fonduri europene în valoare de 27 milioane euro. Transportul public are 22 milioane euro pentru extinderea traseelor până în zona Castanilor, până la CFS și completare la Moara Greci. Proiectul include achiziția de trolee și autobuze hibrid și construcția depoului. Tot cu fonduri europene se construiește o grădiniță nouă în cartierul 13 Decembrie. Grădinița va fi dată în folosință în septembrie 2021. De asemenea, se construiește o creșă la fosta unitate militară. „În ianuarie voi da ordin pentru începerea lucrărilor la creșă. Proiectul de alimentare cu apă și canalizare plus modernizare străzi în zona socială este în derulare. Mai este proiectul de extindere a Parcului Copou. Parcul are o zonă degradată care va fi refăcută. La toate proiectele cu fonduri europene cota de cofinanțare de la bugetul local este de circa 10 milioane euro. Tot cu fonduri europene, pe lângă Programul Operațional Regional (POR), mai avem un proiect de un milion euro pentru strategia de dezvoltare ce va trasa liniile directoare până în 2030. De asemenea, se lucrează la îmbunătățirea serviciilor online din cadrul primăriei. Avem de asemenea un proiect cu școala de 5,7 milioane lei. Sunt în derulare la Vaslui, proiecte europene în valoare de circa 165 milioane lei. Aceste proiecte se află în diferite faze de execuție”, a spus recent primarul municipiului Vaslui, inginerul constructor Vaslui Pavăl.

Leave a Comment